Viorica Zlate, fosta directoare TEROM, a murit în regim de detenţie

vineri, 04 septembrie 2020, 18:00
1 MIN
 Viorica Zlate, fosta directoare TEROM, a murit în regim de detenţie

Fosta directoare a Terom SA, Viorica Zlate, a murit aseară la Spitalul Militar Cluj, cu o lună înainte de a se judeca cererea sa de întrerupere a pedepsei la închisoare, pentru a se trata de boala incurabilă de care suferea de mai mult timp.

O sursă apropiată familiei ne-a declarat că aceasta avea termen în instanţă pe 20 octombrie, unde urma să se judece cererea sa de înrerupere a executarii pedepsei din motive medicale.

Viorica Zlate a condus Terom SA după ce fabrica de fire şi fibre a fost privatizată şi preluată de fraţii Ammar şi Hassan Nanaa, din Siria. Însă cei doi, se pare, au avut în intenţie doar devalizarea fabricii, după care au fugit din ţară, fiind condamnaţi în lipsă. În dosarul devalizării Terom a fost condamnată şi Viorica Zlate, ultima directoare a combinatului, la o pedeapsă de 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare. Sentinţa definitivă a fost pronunţată în decembrie 2019, ea fiind în momentul decesului în regim de detenţie, dar internată în spitalul clujean.

Comentarii