34 de permise, reţinute la trecerile de pietoni

joi, 02 martie 2017, 02:50
1 MIN
 34 de permise, reţinute la trecerile de pietoni

Tot din cauza traversării, 58 de pietoni au fost amendaţi. Totul, în timpul a două zile.

În două zile, poliţia rutieră a amendat 58 de pietoni şi a ridicat 34 de permise de conducere. Pietonii au fost amendaţi pentru traversare neregulamentară, iar şoferii, pentru că nu au oferit prioritate pietonilor.

„Acţiunea a avut loc în zilele de 27 şi 28 februarie şi a avut scop combaterea încălcării normelor rutiere de către pietoni şi pentru prevenirea neacordării priorităţii de trecere pietonilor. Au fost aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.880 lei, dintre care 58 au fost date pietonilor care traversau strada neregulamentar şi 15 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii. De asemenea, a fost constatată o infracţiune, şi reţinute 34 de permise de conducere“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei.

Printre şoferii care au rămas fără permise de conducere s-a numărat şi un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Holboca, care a fost sancţionat cu amendă în valoare de 580 lei, şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 30 de zile, întrucât în timp ce se afla pe Gavril Musicescu din municipiul Iaşi, la o trecere de pietoni, nu a oferit prioritate unui pieton care traversa strada regulamentar. De asemenea, acesta a fost sancţionat şi deoarece nu folosea centura de siguranţă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii