48 de elevi ieşeni nu merg ei la şcoală, ci vine şcoala la ei. Aceştia sunt elevii şcolarizaţi la domiciliu

luni, 01 februarie 2016, 02:56
2 MIN
 48 de elevi ieşeni nu merg ei la şcoală, ci vine şcoala la ei. Aceştia sunt elevii şcolarizaţi la domiciliu

Populaţia învăţământului special se află în ultimii patru ani într-o uşoară creştere, ajungând de la 1.372 de elevi, câţi erau în anul şcolar 2013-2014, la un număr de 1.450 de elevi, câţi sunt în acest an şcolar. Anul trecut s-au înregistrat 1.423 de elevi. Implicit, a crescut şi numărul de elevi care sunt şcolarizaţi la domiciliu, cu profesor specializat. 

Este vorba de elevii cu grad de handicap grav, anul acesta fiind înscrişi la şcoală 48 de copii, faţă de 39, câţi erau anul trecut.

„Dintre aceştia, 29 aparţin de Liceul Holban, iar 19 de alte unităţi, din mediul rural. Dintre cei 1.450 de elevi din învăţământul special, 974 sunt cu deficienţă mintală şi asociată, 119 cu deficienţă de auz, 127 cu deficienţă de văz, iar 230 cu deficienţă neuro/locomotorie“, a declarat Gabriela Raus, inspector pentru Învăţământul Special în cadrul ISJ Iaşi.

Astfel,  la Liceul Special „Moldova“ din Târgu Frumos învaţă 127 de elevi, la Colegiul Tehnic „Ion Holban“ din Iaşi învaţă 265 de elevi, la Liceul Trinitas – 317 elevi, la Şcoala Gimnazială Paşcani – 148 de copii, la Şcoala „C. Păunescu“ – 303 copii, iar la Liceul „V. Pavelcu“ – 119 copii fără auz, alţi 138 cu deficienţă mintală,  12 copii cu deficienţe asociate severe şi alţi 12 cu DSM (deficienţe senzoriale multiple).

De remarcat că şi populaţia şcolară din regim încarcerat a crescut puţin, anul acesta fiind înscrişi la şcoala din curtea Penitenciarului Iaşi un număr de 90 de deţinuţi, spre deosebire de anul trecut, când erau 77.

„Nu avem un număr stabil de elevi înscrişi deoarece ei se transferă mereu în cursul anului din alte penitenciare la noi ori de la noi în alte penitenciare din ţară şi-şi finalizează studiile după ce trec în alt regim de detenţie“, a precizat Gabriela Grigoraş, directorul Şcolii Gimnaziale nr. 41 din curtea Penitenciarului. 

(Paula SCÎNTEIANU)

Comentarii