Caută 
3 MIN
\N
Singura diferenţă notabilă între Putere şi Opoziţie constă în modul în care cele două tabere se raportează la corupţii proprii.
Retorica PSD împotriva justiţiei controlate de Băsescu a suferit săptămâna trecută o nouă lovitură. DNA a început urmărirea penală pe numele deputatului Mişcării Populare, Florin Popescu, cercetat pentru trafic de influenţă. Parlamentarul se adaugă pe o listă relativ extinsă de „oameni ai preşedintelui” anchetaţi şi/ sau condamnaţi pentru corupţie. Primarii PDL din Cluj Napoca şi Râmnicu Vâlcea stau la răcoare, foştii miniştri Videanu, Fuia şi Ridzi au dosare în curs de instrumentare (ultima a fost deja condamnată la instanţa de fond), la fel şi o serie de foşti sau actuali parlamentari PDL: Mihail Boldea, Ioan Oltean, Sorin Buta, Mircea Baniaş. Mai nou, procurorii şi-ar fi „aplecat” privirea şi asupra Elenei Udrea, cercetată, se pare, în dosarul „Bute”. Pentru orice om de bună credinţă, această înşiruire de nume ar fi suficientă pentru a înţelege că teoria „justiţiei băsiste” nu stă în picioare. Şi asta fără să adăugăm zecile de sesizări ANI (alt aşa-zis organ de represiune) îndreptate împotriva parlamentarilor, primarilor şi consilierilor locali apropiaţi de cercul preşedintelui.
Să revenim la cazul Florin Popescu. Luni, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a respins cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive în cazul parlamentarului. Culmea, în favoarea „coruptului băsist” au votat, în unanimitate, deputaţii PSD. Imaginaţi-vă ridicolul situaţiei. Cei care se plâng că băsiştii nu intră niciodată pe mâna DNA sunt primii care sar în apărarea băsiştilor penali. Iar dacă în locul lui Florin Popescu s-ar fi aflat Elena Udrea, pesediştii din Comisie ar fi votat la fel. De ce? Pentru că înţeleg foarte bine că electoratul căruia li se adresează nu dă doi bani pe astfel de teme. Alegătorii fideli PSD nu vor afla niciodată cine l-a salvat pe Florin Popescu de arest preventiv. Cel mult, îl vor confunda pe acesta cu Gică Popescu şi îi vor lăuda pe aleşi că au apărat un simbol naţional. În ultimă instanţă, PSD joacă cinic în raport cu propriul electorat, dar joacă cinstit. A promis simpatizanţilor „justiţie până capăt”, adică până scapă de Băsescu? Vor avea justiţie până scapă de Băsescu. Îşi dispreţuieşte PSD propriul electorat? Să nu fim ipocriţi. Cine nu dispreţuieşte electoratul PSD? E suficient să revezi chipurile celor care protestau împotriva reţinerii lui Radu Mazăre.
PSD ridiculizează zilnic subiectul justiţiei pentru că Opoziţia îi permite. Din păcate, pedeliştii, pmp-iştii, mai nou, liberalii, nu ştiu să-şi vândă penalii. Gândiţi-vă ce lovitură ar fi primit PSD dacă toate partidele de Opoziţie ar fi lipit pe panourile electorale afişe cu foşti membri ajunşi în spatele gratiilor. Totul, sub lozinca: „Ai noştri nu merg la Bruxelles”. Într-un colţ, zâmbetul insolent al pesediştilor, pe restul panoului, feţele spăşite ale politicienilor din Opoziţie care au picat examenul cu justiţia. Sigur, simpatizanţii PSD n-ar fi prins ideea, dar cei mai mulţi alegători ar fi conştientizat miza acestui an electoral. În orice caz, impactul ar fi fost mai puternic decât banalele afişe în Photoshop cu Norica Nicolai sau Elena Udrea.
Singura diferenţă notabilă între Putere şi Opoziţie constă în modul în care cele două tabere se raportează la corupţii proprii. Dacă Opoziţia nu va exploata electoral această distincţie, România va avea din toamnă un preşedinte plagiator.
