Caută 
5 MIN
Marea problemă la alegerile pentru preşedinţia FRF este că schimbarea sistemului corupt al fotbalului românesc trebuie validată de oameni adânc ancoraţi în sistem.
Nu a mai rămas mult timp şi fotbalul românesc poate avea şansa de a intra într-o nouă epocă din activitatea sa. Nu se ştie exact când vor avea loc alegerile pentru preşedinţia FRF: cei grăbiţi, sau mai exact cei care vor să încheie conturile cât mai repede, anunţă luna ianuarie, cei aşezaţi se gândesc la începutul lui martie. Lucrul sigur este acela că aceste alegeri sunt cele mai importante din istoria recentă a fotbalului nostru, prin prisma retragerii eternului şi deloc fascinantului Mircea Sandu. Argumentul nu este suficient, nici la Liga Profesionistă, nu sunt mulţi cei care au savurat cu plăcere înlocuirea lui Dumitru Dragomir cu Gino Iorgulescu. Ce mare brânză? Pleacă Tanda, vine Manda, un alt candidat cu probleme cu procurorii, ce mi-e DNA, ce mi-e DIICOT? Preşedintele FRF, anchetat la DNA, la fel ca şi fostul şef al LPF, nou-unsul, anchetat şi el pentru evaziune fiscală, până şi selecţionerul Victor Piţurcă a dat extemporale în legătură cu valiza lui Gigi. Ar fi chiar anormal – zic unii – să avem într-o funcţie de conducere un candidat curat ca lacrima din punct de vedere penal.
Acum când Gică Popescu – cercetat şi el în străvechiul dosar al transferurilor – şi-a lansat candidatura la şefia fotbalului românesc, lucrurile par a fi intrat adânc în normal. Până când a apărut o nouă candidatură: Răzvan Burleanu, fiul fostului golgeter al Bacăului, Gică Burleanu, un tânăr şcolit în politică şi administraţie, care conduce o federaţie română mai mititică, dar şi una internaţională: cea de minifotbal, un fotbal pe teren redus, neîncorporat în structurile FIFA, acolo unde îşi are loc futsalul. "Dar de la fotbalul cu nasturi nu candidează nimeni?", se aud pe ici-pe colo, vorbe răutăcioase, simple ironii, fiindcă beleaua cu Răzvan Burleanu este alta. Mai exact, sunt mai multe belele. Băiatul n-are cazier, nici n-a "candidat" la vreun cazier, n-a fost implicat în niciun scandal în fotbalul românesc şi chiar dacă este profund legat de fotbal, nu face parte din sistem. Iar sistemul acesta, anacronic până la putrefacţie, este cauza obligativităţii nescrise a cazierului în funcţiile de conducere. Încă un amănunt deloc de neglijat: în timp ce Răzvan Burleanu şi-a lansat candidatura cu un program "de guvernanţă" cât toate zilele, foarte bine documentat şi structurat, ce face gloria fotbalistică de altădată, Gică Popescu? Aflat sub oblăduirea "inamicului" de altădată, Mircea Sandu, "baciul transferurilor" n-a ieşit cu nimic la interval: stă cuminte şi aşteaptă para mălăiaţă postată pe fotoliul prezidenţial din Casa Fotbalului, ba chiar încearcă să grăbească alegerile, nu pentru că s-ar teme de Burleanu (nemaivorbind de Vasile Avram, care îşi va depune şi el candidatura, om serios, din sistem, cu cazier etc.), ci pentru a se încheia cât mai repede bâlciul.
Subsemnatul acordă toată încrederea şi sprijinul moral noului candidat Răzvan Burleanu. Am citit programul său cu mare atenţie şi pot spune că nu există problemă mai mare şi mai mică a fotbalului românesc care să nu fie analizată cu atenţie: începând de la vârful aisbergului (echipa naţională) până la spinoasa problemă a schimbului de mâine (baza). Răzvan încearcă să găsească soluţii la toate şi pare să aibă şi sprijin politic şi susţinere financiară. Dar şi ceilalţi oameni din afara sistemului – chiar dacă n-au citit programul de guvernanţă – simt necesitatea unei schimbări de fond. Este vorba de cei legaţi de fotbal cu firele nevăzute ale sufletului şi nu cu odgoanele interesului. Cei care trăiesc fotbalul în tribunele stadioanele sau chiar în faţa televizorului.
Numai că Răzvan Burleanu sau Gică Popescu nu vor fi votaţi de popor, ca preşedintele României. Pentru ca Răzvan Burleanu să-şi pună programul în aplicare, trebuie să fie votat în funcţia de preşedinte al FRF de oameni dinăuntrul sistemului, de indivizi care caută supravieţuirea alături de sistem. Este vorba de preşedinţi de cluburi din toate eşaloanele, de funcţionari ai FRF, de preşedinţi ai Asociaţiilor Judeţene, de manageri ai cluburilor de juniori, de fotbal feminin, de futsal etc. Sunt destui oameni în cadrul Adunării Generale care doresc o schimbare de fond. Dar sunt şi mai mulţi acei obişnuiţi cu sarsanaua, cei care au dus plocoanele la curtea "Naşului", care l-au susţinut cu toate forţele pe stăpânul lor în lupta cu Gică Popescu, şi acum sunt dispuşi să-l sprijine pe Gică, dacă şeful o cere. Aceştia sunt oamenii pe care trebuie să-i convingă Burleanu să accepte schimbarea atât de necesară într-un moment în care toate naţionalele României, de la copii până la cea mare, nu ştiu ce înseamnă calificare, în care echipele de club îşi încheie din toamnă parcursul european, în care investitorii fug de fotbal ca dracul de tămâie, iar corupţia şi mahalaua televizată este în floare.
În asemenea condiţii, şansele lui Răzvan Burleanu de a răpune caracatiţa sistemului nu sunt prea mari, mai ales că firele nevăzute ale concurenţei duc la specimene ca Giovanni, Victor, Gigi şi alţii. Aceasta nu înseamnă că lupta trebuie abandonată. Dimpotrivă, lumea cenuşie a fotbalului românesc trebuie să ştie că există o alternativă cinstită şi profesionistă. Şi, mai ales, că există speranţa în schimbare.
