De Business

Punem punctul pe știi

Angajaţii de la Mediu se plâng că au lefuri mai mici decât în învăţământ

joi, 26 februarie 2015, 02:50
2 MIN
 Angajaţii de la Mediu se plâng că au lefuri mai mici decât în învăţământ

Aproximativ 800.000 lei au fost viraţi la bugetul de stat din tarife de mediu, taxe percepute anul trecut de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi. „Iaşul nu este un oraş poluat, ci prăfuit”, a declarat ieri ing. Bogdan Davideanu (FOTO), directorul executiv al instituţiei. Cu prilejul prezentării bilanţului pe 2014, oficialul APM Iaşi s-a plâns de faptul că instituţia pe care o conducere suferă mult de pe urma alocării bugetare insuficiente. „Avem salarii mai mici chiar şi decât cei din învăţământ”, a spus acesta.

Neajunsurile băneşti se văd cel mai bine atunci când vine vorba de achiziţionarea de piese de schimb şi consumabile, respectiv pentru reparaţia analizoarelor defecte din staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului, a indicat conducerea Agenţiei. Totodată, alocarea insuficientă de la buget a dus la lipsa unor dotări corespunzătoare pentru intervenţii în cazul poluărilor accidentare. De asemenea, lipsa de personal duce la o activitate mai anevoiasă a instituţiei. Dacă în ianuarie 2014 APM avea 38 de funcţionari publici la finele anului trecut numărul acestora a crescut cu o singură persoană.

„La Contabilitate nu şi-au luat de trei ani nicio zi de concediu”, a adăugat, în completarea lui Davideanu, o funcţionară a instituţiei. Cu toate problemele logistice, APM se poate lăuda însă cu o activitate susţinută pe mai multe planuri. În primul rând, în cursul anului trecut s-a finalizat şi aprobat Planul Local de Acţiune pentru Mediu 2014-2018. Tot la capitolul realizări, conducerea APM a indicat parteneriatul pentru declararea Zonei Jijia Inferioară ca sit RAMSAR, respectiv menţinerea funcţionării reţelei de monitorizare a calităţii aerului. Agenţia a organizat, împreună cu zeci de unităţi de învăţământ de pe raza judeţului circa 60 de acţiuni educative pentru protecţia mediului. În cursului acestui an, APM se va muta într-un nou sediu, situat pe Calea Chişinăului, ce anterior a adăpostit fosta cantina a societăţii Tehnoton. “Pe de o parte, colaboratorii noştri o să ajungă mai greu acolo, la noi la ţară”, a glumit Davideanu.

 

 

Comentarii