Auzit-ai, Dodoane?

Semn ciudat: nici entuziasm, nici, hai, proteste (ca indiciu de atitudine activă) apropo de suspendarea vizelor, măcar dinspre posesorii de paşapoarte biometrice. Am văzut mai deunăzi un reportaj la Prime, mi se pare, de pe bulevardul Ştefan cel Mare din capitală: cineva răspundea apatic şi oarecum în silă, altul nici în chestie s-a dovedit că nu e. Or tocmai vizele şi posibilităţile pe care le conţin – fabuloase, în imaginarul popular – au fost marea şi febrila miză a tuturor asiduităţilor de până acum: proteste, alocuţiuni, „mese rotunde” etc. Şi, când minunea, într-un mod atât de nesperat, s-a tâmplat, ia fervoarea de unde nu-i!

Nu cred că a fost o perfidie la selecţie: Prime-ul a operat cu ce-a avut, cu un material inert adică. Am văzut, de altfel, şi însumi, aşa cum s-a putut convinge oricine cât de cât interesat: lumea, în media ei statistică, a rămas nepăsătoare, cumva în siajul bătrânei zicale: schimbarea domniei, bucuria… Sigur, n-am scontat surle şi ţambale (destul de posibile, totuşi, având în vedere cât de iute îţi înjgheabă localnicul un motiv de zaiafet şi ăsta, cu Europa în fine accesibilă, nici vorbă, era taman bun: pleaşcă de anvergură curat istorică!), dar la ceva reacţie, fie şi oficioasă, eram în drept să sperăm. Am frunzărit pe site-uri, aproape sigur că dau de rânjetul fostului miliţian, prea bine cunoscut pentru damfurile sale antieuropene. Liderul comunist însă e foarte reticent de data asta, el!

Nici Dodon, alt lătrău la porţile UE, n-a avut parcă vreo reacţie, deşi anul trecut, prin septembrie, făcea pe echitabilul pragmatic, ca să zic aşa, subscriind la regimul liberalizat de vize „din simplul considerent că acei cetăţeni care merg acum la Ambasada României şi îşi iau cetăţenie română nu sunt vinovaţi. Ei îşi iau paşaport românesc ca să poată merge în Europa la muncă sau să circule liber”. Nu asta e noutatea: se ştia demult, din capul locului, dacă nu cumva avant la lettre, că nu dorul irepresibil de ţară şi simţirearomânească ne mână (şi nici calculul, la drept vorbind, fiindcă nu ne lasă mioritismul), ci nevoia oarbă de mai bine, id est mai de saţ, păcatele noastre… „Inovaţia” lui Dodon e – absolut previzibil – tot o porcărie românofobă (şi un scremut demagogic, în acelaşi timp, iertaţi de vorbă neacademică, fiindcă prima nu se livrează decât în binom cu cea de-a doua): „Anume pentru aceasta ne trebuie regim liberalizat de vize. Să scăpăm odată de necesitatea şi şantajul, în unele cazuri, de a obţine cetăţenie română”. Necesitatea şi şantajul!… Păi, după jelanii ca astea, te-ai fi aşteptatca mai-marele socialiştilor moldoveni pur şi simplu să exulte, ba chiar să ne strepezească de pe micul ecran cu alt rând de fălci aferate (după serialul în care ne tot îndeamnă să aderăm la Uniunea Vamală Rusia-Belarus).

Dar problema e că nici proeuropenii noştri fervenţi, exaltaţi, care privesc Bruxelles-ul ca pe un tărâm al făgăduinţei (sau ne inculcă nouă termenii aceştia mitici; mai curând aşa), nici ei, iacătă, n-au sărit în sus de bucurie. Cei mulţi, indolenţi sau în totală, uneori, necunoştinţă de cauză, „vârfurile”, prudente şi oarecum – sper că intuiesc bine – ruşinate. Ce ne asigurau ei că va rupe gura târgului abia dacă a provocat un rictus. Oare nu pentru că înţeleg – ăştia prea bine, ceilalţi, cu instinctul pe care ţi-l formează seculara practică a decepţiei – că liberalizarea mult trâmbiţată nu-i decât un simulacru de şansă? Întrebarea asta e de pus şi din perspectiva viitoarelor alegeri. Mă cam îndoiesc că vor avea tupeul să ne fluture pe dinainte „realizarea”. „Pe moldoveni – cum spunea „Timpul.md” săptămâna trecută – îi vor convinge să voteze «cum trebuie» nu paşapoartele biometrice, ci frigiderele pline, o justiţie independentă, o administraţie profesionistă şi necoruptă, medicamentele mai ieftine ş.a.m.d. Lista e lungă şi partidele o cunosc”. Auzit-ai, Dodoane? Aşa scapi tu şi de „necesitate”, şi sigur de „şantaj”.

Publicitate și alte recomandări video