Blocurile din Piaţa Unirii ar putea fi vopsite în culorile drapelului românesc

miercuri, 05 august 2015, 18:06
2 MIN
 Blocurile din Piaţa Unirii ar putea fi vopsite în culorile drapelului românesc

Factura de reabilitare a celor trei blocuri din Piaţa Unirii se va umfla. Primarul interimar Mihai Chirica susţine că au fost descoperite deteriorări ale zidurilor, necunoscute la momentul întocmirii proiectelor.

„În zonele unde sunt băile şi bucătăriile, zidăria din BCA este deteriorată. Nu sunt probleme grave, iar zidăria poate fi reabilitată. Amplasamentul a fost deja văzut de experţi, care urmează să stabilească ce lucrări suplimentare sunt necesare. Lucrările continuă, echipele aflându-se în aceste zile pe terasă, unde se reface hidroizolaţia. Problemele găsite nu sunt de natură să întârzie lucrările“, a declarat Chirica.

Acesta nu a putut aprecia suma suplimentară care va fi necesară pentru lucrările de remediere, aceasta urmând să fie suportată în comun de Primărie şi locatari. În următoarele zile urmează să fie stabilite şi culorile pe care le vor avea în final blocurile, una din propunerile avansate fiind cele ale tricolorului.

„Nu sunt de specialitate, aşa că nu mă pronunţ, dar nu sunt sigur că aceasta ar fi cea mai bună variantă. Miercuri vor merge acolo arhitecţi care vor vedea exact atât amplasamentul, cât şi clădirile din jur. Se va discuta şi cu locatarii, dar în orice caz coloritul trebuie să se încadreze din punct de vedere urbanistic în restul pieţei Unirii“, a spus Chirica.

Lucrările la cele trei blocuri din Piaţa Unirii sunt executate de firmele Romedis Casa SRL şi EOL Facility SRL, valoarea contractului ridicându-se la 1,6 milioane lei. Contractul prevede termoizolarea pereţilor exteriori, înlocuirea tâmplăriei de lemn cu termopan, hidroizolarea şi termoizolarea terasei, a planşeului peste subsol, precum şi modernizarea balcoanelor cu termopan.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii