De Business

Punem punctul pe știi

Camera de Comerţ vrea să afle care sunt cele mai căutate meserii din judeţ

joi, 08 octombrie 2015, 01:50
1 MIN
 Camera de Comerţ vrea să afle care sunt cele mai căutate meserii din judeţ

Camera de Comerţ şi Industrie încearcă să identifice profesiile la mare căutare în economia judeţului pentru a lansa noi cursuri de formare profesională. „Vom lansa o amplă acţiune de identificare a nevoii reale de formare a resursei umane necesare economiei judeţului. 

Este un demers menit a lua pulsul în rândul firmelor din judeţul nostru, din toate sectoarele de activitate, cu privire la necesarul de personal pe termen scurt şi mediu din punct de vedere al calificărilor şi meseriilor de care ar avea nevoie. Considerăm că prin intervievarea, printr-un chestionar, a cât mai multor firme vom reuşi să obţinem o imagine la acest final de an a necesităţii reale de calificare în concordanţă cu cerinţele concrete ale pieţei muncii”, a declarat Gina Sîrghi, coordonatorul Centrului de Training al Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. În cursul acestei luni, la Cameră se vor organiza noi serii de cursuri la finalul cărora, în urma susţinerii unui examen, se poate obţine certificatul de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. Este vorba despre cursurile de Inspector resurse umane (80 ore), Contabilitate primară şi financiară (105 ore), Expert achiziţii publice (44 ore), Expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene (24 ore). 

Comentarii