Caută 
3 MIN
\N
Dacă plecăm de la premisa că PSD nu poate depăşi de unul singur pragul de 45%, partidele de dreapta au de făcut câţiva paşi simpli pentru a da preşedintele.
Din comentariile şi analizele votului de duminică, dezbătute prin prisma alegerilor prezidenţiale, lipseşte o întrebare fundamentală. Cât de mult şi-a turat maşinăria PSD motorul pentru scorul obţinut în weekend? A existat sau nu o mobilizare serioasă a electoratului de stânga (sau ce-o fi el) la scrutinul pentru Bruxelles? În funcţie de răspunsul la această întrebare, concluziile vin de la sine. Dacă PSD plus Mircea Diaconu au obţinut 44% din sufragii fără să se zbată prea mult, partidele de dreapta se pregătesc de pomană pentru prezidenţiale. Chiar n-are rost. Dacă, din contră, mecanismul de vot al PSD a funcţionat la potenţial ridicat (fie şi 70%), atunci Ponta poate să-şi ia gândul de la Cotroceni. Din păcate, singurii în măsură să răspundă la întrebare sunt cei câţiva lideri PSD care s-au ocupat direct de campania partidului la nivel naţional. Şi ar fi fraieri să se dea de gol. Totuşi, un indiciu avem. Faptul că în prima declaraţie de presă de după exit-poll-uri, Victor Ponta, în loc să exulte, i-a implorat pe liberali să revină alături de PSD, denotă o mică spaimă. În parateză fie spus, demersul PSD de a rupe PNL, vezi cazul Tăriceanu, pare lipsit de obiect. Cei care au pus duminică ştampila pe „săgeată” au fost conştienţi, cu mici excepţii, că votează împotriva PSD. „Liberalii” nostalgici după USL s-au orientat fie spre Mircea Diaconu, fie spre USD, fie au stat acasă. Este, poate pentru prima dată din 2004 încoace când electoratul PNL (cei 15%) a spus un „nu” răspicat PSD. Cu alte cuvinte, liderii PNL care se vor alătura defunctei USL, nu vor căra în desagă prea mulţi alegători.
Dacă plecăm de la premisa că PSD nu poate depăşi de unul singur pragul de 45%, partidele de dreapta au de făcut câţiva paşi simpli pentru a da preşedintele. Primul pas: trecerea în plan secund a liderilor cu deficit de imagine şi a personajelor cu potenţial conflictual în cadrul „alianţei”. Se ştiu ei. Pasul al doilea: nominalizarea de către fiecare formaţiune a unui candidat propriu pentru a satisface orgoliile fiecărui activ de partid. În plus, o ofertă diversificată va atrage pe calea cea „dreaptă” un bazin mai larg de electorat. Personal, aş agrea o forumulă de genul: Klaus Iohannis (PNL), Cătălin Predoiu (PDL), Cristian Diaconescu (PMP), Mihai Răzvan Ungureanu (FC). Pasul al treilea: stabilirea unui program politic comun al celor patru candidaţi. Pasul al patrulea: mediatizarea agresivă a formulei de patru, astfel încât, cel mai târziu în octombrie, „muschetarii” să fie cunoscuţi şi în ultimul cătun al ţării (inclusiv de comunitatea maghiară). Pasul cinci: susţinerea necondiţionată a candidatului dreptei care intră în turul 2. Pe aceasta variantă, „toţi pentru unul, unul pentru toţi”, şansele lui Ponta, aka Richelieu, scad spre zero. Repet, ne referim la scenariul în care PSD şi-a mobilizat duminică o mare parte din electorat la vot. În caz contrar, Dumnezeu cu mila.
