Caută 
1 MIN
Inspirată de afişul reuşit care tapetează pereţii sălii de spectacol, afirm şi mă/vă întreb: Noi credem că privim, dar, de fapt, suntem priviţi. Este show-ul live al vieţii noastre real? Sau nu-i decât un alt reality show? Trăim sau suntem trăiţi?
Pe 27 martie am serbat Ziua Mondială a Teatrului la Centrul Cultural German, unde, în parteneriat cu Institutul Goethe, s-a montat, în premieră, spectacolul de teatru Creeps, o adaptare după piesa pentru tineret semnată Lutz Hübner, în regia lui Radu Ghilaş. Din distribuţie fac parte tineri (actori, absolvenţi de teatru, studenţi), dar şi membri ai trupei Idiot: Diana Roman, Cezara Fantu, Loredana Ioniţă, Codrin Dănilă, Alexandru Petrilă, Theodor Ivan. Un spectacol cu şi pentru tineri, care vor lua cu asalt, sunt convinsă, şi la reprezentaţia următoare (6 aprilie) Sala Bertolt Brecht a CCR.
Proiectul derulat de regizor, susţinut de partenerii menţionaţi, a parcurs o serie de etape, printre care crearea unei pagini pe facebook, ”Creeps TV Show”, pentru a promova evenimentul, dar şi pentru a verifica pe viu efectul pe care publicitatea prin mass-media îl are asupra indivizilor astăzi: nu se mai vând atât produse, cât identităţi umane, paradigme socio-culturale, mode(le) de viaţă. în al doilea rând, s-a avut în vedere o petiţie CNA, prin care ”interesul public” ar trebui protejat împotriva ”gustului (respectivului) public”. Sunt avute în vedere show-urile TV (prefer să nu dau exemple) prin care publicului îi sunt livrate minciuni şi himere (mode, trucaje, exemple de viaţă inautentice), de cele mai multe ori luând forma binecunoscutelor reality show-uri care au invadat piaţa spectacolului televizat. Personal, am semnat petiţia cu o strângere de inimă, considerând că ”gusturile nu se discută”, iar interesul nimănui nu poate fi apărat în detrimentul liberului arbitru al fiecăruia dintre noi. Dacă un sitcom, de exemplu, face rating şi stârneşte aplauze, poate fi vorba de ”conştiinţa coruptă” a oamenilor, dar nu cred să existe soluţie democratică, dincolo de constatarea unei probleme reale. Dacă cineva nu se poate sustrage printr-un efort de luciditate manipulării exercitate de mass-media, atunci e liber să-şi poarte crucea, însemnând că, indirect, a ales un post TV, o emisiune sau alta, implicit, o identitate şi o realitate, pe care şi-a asumat-o.
În al treilea rând, spectacolul propriu-zis regizat de Radu Ghilaş reprezintă o constatare a realităţii crude din lumea showbizului autohton, adaptând în acest scop piesa de teatru amintită. Spectacolul este dinamic, antrenant, viu la nivel cromatic. Cu o ţintă tematică clar definită: publicitatea, mass-media, televiziunea reprezintă ”fabrici de vise”, dar şi de deziluzie. Trei fete cu personalităţi ciudate (pe scurt, Maren, idealistă, Lilly, clubber şi Petra, trendy) sunt ultimele trei selecţionate pentru un casting de moderatoare a emisiunii TV ”Creeps”. Acestea sunt supuse mai multor probe de către un protagonist care nu se arată în platou, i se aude doar vocea din spate, asistat/reprezentat de băieţii din regie (Codrin Dănilă, Alexandru Petrilă). Prima probă (autoprezentarea, se lucrează şi cu mijloace de proiecţie video), a doua – proba muzicală la alegere, aş numi-o fii ceea ce eşti (fetele trebuie să răspundă printr-un song la întrebarea ”Cine eşti?”, iar răspunsurile sunt întrucâtva satisfăcătoare pentru organizatori), a treia – proba muzicală impusă (cele trei trebuie să dovedească tot printr-un song că pot să-şi disimuleze personalitatea reală, cu alte cuvinte întrebarea ar fi ”Poţi să fii ceea ce nu eşti?”), când fetele nu se descurcă aproape deloc. Ultima probă este o pauză când conversaţiile celor trei, în care practic îşi expun un fel de scrisori de intenţie, sunt ”monitorizate”. În fapt, castingul se dovedeşte a fi o înscenare, iar fetele părăsesc platoul. Nu înainte de a se schimba din nou de haine, reluându-şi identitatea cotidiană (ele nu doresc, în fapt, să fie moderatoare). Iniţial, acestea s-au mai schimbat o dată de haine, luând identitatea de casting, care, de altfel, va fi folosită pentru un reality show. Schimbarea simbolică a hainei reprezintă o soluţie regizorală pe care am mai remarcat-o şi în alte spectacole la Radu Ghilaş şi o consider semnificativă pentru stilul acestuia. Numai că, de această dată, întrucât între cele două tipuri de identităţi ale protagonistelor diferenţa nu e una de caracter, ci doar exterioară (se schimbă de haine şi atât, personalităţile lor din viaţa reală sunt chiar personalităţile de la casting), s-ar putea opera o nuanţare în acest sens, pentru ca strategia regizorală să aibă maximum de efect, efect pe care Radu Ghilaş însuşi l-a obţinut – de exemplu, în Check in – sau, dimpotrivă, s-ar putea sublinia şi mai mult ideea de parodiere a reality show-urilor (la nivel de intervenţie ironică a băieţilor din regie în procedeul schimbării hainelor).
În mod deosebit, am remarcat soluţia regizorală de final (împodobirea celor trei cuiere metalice de către protagoniste): parte a ”echipamentului” de casting construieşte trei schelete umane. Spectatorii show-urilor TV, realizatorii lor, actorii, moderatorii, personajele, despre care ni se spune la începutul unor reality show-uri că doar printr-o întâmplare ar putea avea tangenţă cu persoane ori fapte reale, toţi aceştia sunt, în mod lamentabil, goliţi interior. E de apreciat cum Ghilaş montează un spectacol extrem de distractiv (pentru că de Ziua Teatrului nu ne-am întâlnit să deplângem o realitate crudă, ci să râdem, să ironizăm şi, abia după, să reflectăm la cele văzute). În acelaşi timp fără a lăsa deoparte – valorificând la nivel de soluţie regizorală cel puţin interesantă – gravitatea problemelor puse în joc de temă ori analiza lipsei de conştiinţă ori de suflet a contemporanilor.
Mergând mai departe (inspirată de afişul reuşit care tapetează pereţii sălii de spectacol), afirm şi mă/vă întreb: Noi credem că privim, dar, de fapt, suntem priviţi. Este show-ul live al vieţii noastre real? Sau nu-i decât un alt reality show? Trăim sau suntem trăiţi?
Dana Ţabrea este profesor dr. de filosofie si cronicar arta teatrala
