Denia Prohodului diseară la catedrala mitropolitană

vineri, 03 mai 2013, 01:50
1 MIN
 Denia Prohodului diseară la catedrala mitropolitană

Slujba va fi oficiată de ÎPS Teofan.

 
Înaltpreasfinţitul Teofan va oficia astăzi Denia Prohodului Domnului la Catedrala Mitropolitană, începând cu ora 18. Vinerea Mare, cunoscută şi sub denumirea de Vinerea Seacă sau a Patimilor, este zi de mare doliu pentru creştinătate, întrucât a fost răstignit şi a murit Mântuitorul. 
Ziua este una aliturgică, adică nu se săvârşeşte nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală este reprezentată de scoaterea Sfântului Epitaf, moment ce simbolizează coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare. 
Seara se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Epitaful, procesiunea care marchează înmormântarea. După această procesiunea, Sfântul Epitaf se aşează pe masa din altar, unde rămâne până la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă simbolizează, de fapt, punerea Domnului în mormânt. Conform tradiţiei populare, astăzi se ţine post negru, iar seara se ia anafură din biserică. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări şi îşi jelesc morţi.

Comentarii