Dimineaţă între vis şi realitate

Durerea de cap dispăruse odată cu trezirea, aidoma celor trei străini din timpul nopţii, de a căror semnificaţie nici că-mi mai pasă.

În dimineaţa zilei de 11 aprilie 2014, m-am trezit dintr-un coşmărel.

În coşmărel mă trezisem cu nişte străini în casă – vreo doi erau în camera de alături (în dormitorul aproape niciodată folosit), iar unul îmi ţinea ocupată baia – ţinta mea. Lumină-n baie nu era – parcă omul încerca să schimbe becul!

Aici, camera de filmat a coşmărelului s-a întors, fără ca eu să mă fi adresat fie şi cu un singur cuvânt străinilor din apartament, spre hol, unde şiroia apa din colţul din dreapta sus a tavanului, fix deasupra întrerupătorului şi a cablului de la sonerie rămas încă de pe vremea precedentului proprietar legat de întrerupător. Vrând să aprind aici lumina, am dat să apăs pe întrerupător, dar am tresărit speriat de nişte scântei sărite de pe cablul spre sonerie din cauza picăturilor de apă care picurau din tavan!

Apoi am încercat din nou să merg la baie, dar străinul era tot acolo, baia tot fără lumină, omul umblând tot la bec!?

M-am întors în pat şi m-am trezit cu dureri cap – mă durea capul, pe mine, cel care (din fericire) aproape că nu ştiu ce-nseamnă durerea de cap (în afară de – totuşi – rarele situaţii de mahmureală, dar ăsta-i altfel de durere de cap, nu-i aşa?)! Mă durea persistent, nu tare, nu acut/ ascuţit, ci persistent şi difuz în partea stângă, deasupra frunţii, în lobul frontal, cum ar veni.

(Ulterior m-am documentat, să verific şi eu cu ce se ocupă în mare partea stângă – la cei mai mulţi, cicătelea, cu logica, acolo aflându-se şi centrul vorbirii – pe când partea dreaptă se ocupă de sentimente: pesemne că durerea, deci, nu era cauzată de sentimente, ci de chestiuni de gândire, unde mai punem faptul că n-am scos o vorbă să-i întrebi pe oamenii aceia ce căutau la mine-n casă!…)

Apoi m-am trezit – pe bune. Afară continua să plouă – la fel ca-n seara precedentă când mă culcasem după ce „căzuse” cablul de la UPC, la scorul de 4:0 pentru FC Sevilla (cu FC Porto, în Europa League). „Prin contaminare”, cum mi-a explicat cândva un cable guy, tipu’ de la cablu venit să rezolve lipsa de semnal, mi-a intrat RCS-ul – desigur, la nivel de calitate comunistă, cu purici peste purici, albi şi negri, zumzăind alandala pe cele mai multe posturi tv. Totuşi, unele din zecile de posturi tv se prindeau acceptabil (mai ales pentru cineva care are experienţa televiziunii şi a televizoarelor ceauşiste) – dar fie imaginea era cât de cât, iar sunet ioc, fie invers. În fine, câteva posturi aveau atât imagine acceptabilă (cât de cât color), cât şi sunet (cât de cât) mulţumitor. Dar având în vedere că era vorba de Etno, Taraf, Animal Planet sau Fashion TV, eu unul eram „servit”, ca să zic aşa.

Deci, mă trezisem pe bune. M-am dat jos din pat, m-am dus la baie: era, în fine, liberă. Becul – la locul lui. Neschimbat – şi funcţional. Următorul drum m-a dus, desigur, direct în bucătărie ca să pun de cafea. Când am dat să iau apă de la chiuvetă, am zărit cu coada ochiului primul ţânţar ieşit din hibernare! De, ploaia, apa, umezeala şi gradele mai asezonate îl vor fi trezit şi pe dânsul la viaţă. Apoi, când m-am dus după cafea, ţânţarul era pe geam (presupunând că era acelaşi). L-am lipit de sticlă. Când m-am dus a doua oară după un refill, altul, tot pe geam. I-am făcut şi ăstuia felul, fără urmă de milă.

Aceasta a fost povestea coşmărelului meu de aprilie, poveste care m-a lăsat cu o singură nelămurire: oare m-o fi durut capul, totuşi, la propriu (în timp ce visam, adică) sau doar în vis?

Moment în care-mi amintesc încă o frântură onirică, anume că chiar înainte de-a mă trezi din vis mă gândisem că ar trebui să iau ceva şi făcusem o trecere în revistă a pastilelor din stocul extrem de limitat al medicamentelor din casă: oare aveam ceva pentru dureri, dureri de cap? Parcă trebuia să mai fie un pliculeţ de Aulin. Şi un Ibuprofen (o fi pentru dureri?, mă mai întrebasem în vis).

Mi-am verificat apoi rezervele: da, 1 Aulin (din care luasem cu un an în urmă pentru o durere de măsea), 1 IBU-ratiopharm (cred că-i o variantă a ibuprofenului, habar n-am de unde am pastila) – plus 1 aspirină Bayer efervescentă.

N-am mai luat nimic.

Durerea de cap dispăruse odată cu trezirea, aidoma celor trei străini din timpul nopţii, de a căror semnificaţie nici că-mi mai pasă.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video