Doctorul din adâncul pădurii – MURUL

Cultivat ini­ţial pe suprafeţe mici, murul a "eva­dat" şi, folosindu-se de uimitoa­rele sale calităţi de supravieţuitor, s-a aclimatizat prin luncile şi marginile de pădure de pe mai toate continen­tele. Astăzi îl găsim din America de Sud şi până în Alaska, din Oceania până în Africa de Sud. Un adevărat triumf vegetal, datorat vitalităţii sale, ascunsă în boabele negre-brumate ale murelor. Ves­tea bună este că ener­gia lui ne poate fi transferată şi nouă, oamenilor, ajutându-ne să ne redo­bân­dim sănă­tatea.

Murul este o variantă ceva mai sălbatică a zmeu­rului, cele două plan­te fiind rude apropiate. Faţă de zmeur, murul ajunge la dimensiuni mai mari (poate atinge şi 9 metri!), are fruc­tele mai viguroase, cu nu­an­ţe de la roşu foarte închis la negru, iar arsenalul de apă­rare ascuns în fructele şi frun­zele sale este mai pu­ternic.

Denumirea ştiinţifică a murului este Rubus hirtus şi are nenumărate varietăţi şi hibrizi, care su­pravie­ţuiesc în climate din cele mai diferite. Creşte din zo­nele de câmpie şi până spre crestele munţilor, pu­tându-se adapta la aproape orice condiţii: oriunde este un loc suficient de umed şi cu sol fertil, rugii de mur se instalează, întinzându-se cu o viteză de campioni mondiali. Vitalitatea murului este atât de mare încât, în multe ierni, frunzele nu-i cad, rămâ­nând verzi sub zăpadă, chiar şi la temperaturi de -20 de grade Celsius. De asemenea, este printre puţinii arbuşti care rezistă la inundaţii, în luncile râurilor, supravieţuind şi săptămâni, acoperit de apă.

În bobiţele brumării ale murului se ascund ade­vă­rate comori de sănătate. De pildă, murele conţin nu mai puţin de şapte vitamine, în cea mai mare par­te din complexul B (aproape tot complexul), dar şi vitaminele E şi C, la ultima dintre ele murul numă­rându-se printre campioni, din punct de vedere al concentraţiei. Apoi, murele conţin şi nenu­mărate mine­rale şi oligoelemente, între care fierul, seleniul, zincul, magneziul, potasiul şi fosforul. Ca şi când nu ar fi fost de ajuns, în aceleaşi bobiţe dulci-acrişoare se găsesc şi derivaţi ai acidului salicilic (murele fiind o adevarată "aspirină de pădure"), pigmenţi puternici, care îi dau culoarea închisă (între care şi resvera­trolul), toate cu efecte antitu­morale şi antivirale extrem de puternice.

Frunzele murului nu sunt nici ele de lepă­dat, fiind foarte bogate în taninuri. Ajută la dezinfectarea şi în­chiderea rănilor, la oprirea sân­gerărilor (inclusiv menstruale), la cicatrizarea leziu­nilor la nivelul stomacului şi intestinelor. În me­dicina populară românească, frunzele de mur, culese toamna, erau leacul cel mai folosit împotriva infec­ţiilor digestive şi a diareei.