De Business

Punem punctul pe știi

eMAG îşi recrutează viitorii angajaţi printr-o serie de întâlniri inedite

sâmbătă, 07 februarie 2015, 02:50
2 MIN

Compania şi-a făcut cunoscută oferta în cadrul unui eveniment organizat în cadrul cafenelei The Trumpets. Ce salarii pot primi viitorii angajaţi citiţi în rândurile următoare.

Cel mai puternic jucător din retailul online românesc are planuri mari pentru Iaşi. Astfel, până în 2016, eMAG vrea să ajungă la peste 80 de angajaţi numai la Centrul de programare de la Palas. În acest sens, în urmă cu două zile, oficialii eMAG şi-au dat întâlnire cu circa 100 de specialişti IT din Iaşi în cadrul unui eveniment interactiv, IT Networking. Pe 5 februarie seara, în cafeneaua The Trumpets (Palas Mall), Tudor Manea (IT Vice President), Daniel Cumpata (Web Development Director) dar şi alţi reprezentanţi din conducerea retailerului au prezentat specialiştilor ieşeni detalii privind activitatea şi tehnologiile folosite în activitatea de zi cu zi la eMAG.

“Am dorit să cunoaştem comunitatea de specialişti IT din Iaşi şi să prezentăm proiectele noastre, tehnologiile pe care le folosim în prezent, precum şi planurile noastre de dezvoltare, atât la nivel local, cât şi regional. Participanţii au avut ocazia să cunoască modul de organizare, metodologia de lucru, dar şi să afle mai multe detalii despre structura echipei şi rolurile pe care le avem deschise în acest moment la Iaşi”, a spus Tudor Manea. Momentan, conducerea retailerului se ocupă de consolidarea echipei din Iaşi, astfel că în perioada următoare vor recruta specialişti PHP, Linux şi alte tehnologii web, Product Managers, specialişti Quality Assurance pentru poziţii full-time.

Echipa de la Iaşi va lucra între altele la dezvoltarea tehnologiilor mobile ale companiei, mai ales că eMAG estima în 2014 că traficul de pe dispozitivele mobile îl va depăşi pe cel de pe desktopuri şi laptopuri la finele acestui an. Datele eMAG pe 2014 arată că peste 30% din vizitatorii retailerului au venit de pe dispozitivele mobile, marcând o dublare faţă de situaţia consemnată în 2013. Compania a deschis în luna noiembrie 2014 un centru de programare în Iaşi şi şi-a propus să recruteze, în primul an de activitate, 40 de programatori. Acest al doilea centru de programare deschis în ţară vine, după cel din Craiova, ca o consecinţă firească a dezvoltării organice din ultimii ani, au subliniat oficiali eMAG. Potrivit informaţiilor de pe piaţa ieşeană de IT, investiţia totală la Iaşi a retailerului se învârte în jurul sumei de un milion de euro.  

Comentarii