Execuţii la DNA

vineri, 04 octombrie 2013, 01:50
3 MIN
 Execuţii la DNA

Cine mai dorea o dovadă că Ponta nu va ezita să intre cu buldozerul în treburile procurorilor, eliminându-i pe incomozi unul câte unul, o are acum.

Fără îndoială, până pe 2 octombrie, numele procurorului Lucian Papici, fostul şef al secţiei a I-a de la DNA, era familiar doar unui număr redus de ziarişti şi politicieni. Supervizase unele dintre cele mai importante dosare de corupţie post-decembriste: Năstase, Voicu, Voiculescu, Becali, Remeş etc. Pe 2 octombrie, tocmai finaliza un dosar cu magnitudine, al vicepremierului Liviu Dragnea referitor la frauda de la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. La câteva ore după ce dosarul ajunge pe biroul şefului DNA, Laura Kovesi, procurorul general Tiberiu Niţu îl revocă pe Lucian Papici şi pe adjuncta lui, Mariana Alexandrescu, deşi delegarea pe post, pe o perioadă de şase luni, tocmai îi fusese prelungită în urmă cu o săptămână.

Niţu nu a oferit explicaţii. La ordin, a încălcat mai multe forme procedurale, prin faptul că nu a mai cerut recomandări din partea şefului DNA pentru noile delegări pe funcţii. De fapt, DNA nu se află în subordinea Parchetului general, ci doar în coordonarea acestuia. Astfel, Laura Kovesi a ajuns spectatoare la o rotaţie de procurori în interiorul propriei instituţii, unde s-ar fi crezut că pactul de coabitare dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu lăsase să funcţioneze o insulă de independenţă. Iluzii trecătoare. Presupusa autonomie a încetat să existe.

Niţu joacă cu naturaleţe în piesa scrisă de PSD. Pentru început este promiţător şi talentat, dovedind că poate depăşi servilismul lui Tănase Joiţa şi stilul lunecos al lui Ilie Botoş, predecesori de nădejde în regimul Iliescu-Năstase. Urmează să încununeze aşteptările cu bilanţul zero al lui Ioan Amărie, fost şef la PNA, pe care l-ar reactiva şi delega la DNA, dacă ar putea. Dar, să nu le dăm idei.

PSD ştie să intimideze şi să transmită semnale tuturor oamenilor oneşti din justiţie: „nu cruţăm pe nimeni, vă vine tuturor rândul!” Coabitarea, garantarea autonomiei DNA în cadrul Parchetului a fost o glumă, armistiţiul de etapă. Pe măsură ce mandatul lui Traian Băsescu se apropie de sfârşit, se instaurează realitatea noului regim. De miercuri, 2 octombrie, hăţurile justiţiei au ajuns în mâinile premierului. Ponta nu o mai ascunde, jubilează la televiziuni după execuţia lui Papici: „Să mai stea procuror simplu, să mai facă şi el un dosar, că şefi din aştia puşi de Băsescu… Stă şi el procuror simplu, că nu l-a născut şef. S-a terminat şi cu dosarul, l-a trimis, pa, la revedere". Antepronunţările lui Ponta pe dosare sunt o normalitate, confirmând varianta cea mai pesimistă a direcţiei în care se îndreaptă justiţia românească. După ani grei, Năstase, Voicu, Voiculescu sunt, în sfârşit, puţin satisfăcuţi şi răzbunaţi. Năstase în mod direct: a scăpat, prin ajutorul dat de NUP-ul lui Niţu, de dosarul deţinerii ilegale de arme, Ponta de acuzaţiile de plagiat. Voiculescu a promis şi are mari speranţe că se va întoarce. Cu o serie de intervenţii politice asemănătoare, îi dăm dreptate.

Cine mai dorea o dovadă că Ponta nu va ezita să intre cu buldozerul în treburile procurorilor, eliminându-i pe incomozi unul câte unul, o are acum. Foarte probabil, cancelariile occidentale o vor interpreta drept încălcarea ultimei linii roşii. Speranţa legată de Occident, salvatorul instituţiilor româneşti, este una iluzorie. MCV-ul nu pare să schimbe nimic. Singura forţă care poate inversa cursul este numai mobilizarea civică internă. Până când asemenea subiecte nu vor constitui motive de frământări publice, proteste, demonstraţii şi nu vor sufoca reţelele de socializare, după modelul proiectului de Roşia Montană, valuri de cianură vor otrăvi justiţia românească, iar Victor Ponta îşi va permite orice.

Comentarii