FOTO: Concert extraordinar în memoria Reginei Elisabeta a României

duminică, 21 februarie 2016, 13:28
1 MIN

Sâmbătă, 20 februarie 2016, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte, în Sala „George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București, la concertul extraordinar susținut în memoria Reginei Elisabeta a României, cu ocazia împlinirii celor o sută de ani de la trecerea la cele veșnice a primei Suverane a României.

 

Concertul a fost organizat de Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, în parteneriat cu Asociația Studențească a Universității Naționale de Muzică şi cu sprijinul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Și-au dat concursul Corul Regal, sub bagheta dirijorului Eduard Dinu, cu participarea soliștilor Georgiana Dumitru (soprană) și Andrei Stănculescu (bariton), precum și unii dintre cei mai talentaţi tineri artişti români ai momentului, Cristiana Mihart (pian), Diana Alexe (soprană), Andra Demidov (pian), Abel Corban (pian), Andra Andrei (vioară), Ștefan Cazacu (violoncel), Ludens Piano Trio, Rafael Butaru (vioară), Ella Bokor (violoncel), Iulian Ochescu (pian) și actrița Alexandra Apetrei.

 

Repertoriul serii a valorificat preferințele muzicale ale Reginei Elisabeta a României (J.S.Bach, Ludwig van Beethoven, J.Haydn, F.Schubert, G.Enescu), alături de extrase din creația literară a Suveranei, semnate cu pseudonimul Carmen Sylva. 

sursa: romaniaregala.ro

Comentarii