Idei, Oameni, Pasiuni

Pentru că nimic nu are şanse de împlinire ca Faptă, dincolo de individualitatea emiţătoare de Idee, fără oameni, de data asta nemajusculizat, ca să-i cuprindă şi pe ceilalţi, „coechipieri” către care se lărgeşte unda înfăptuirii sau, cel puţin, beneficiari ai acesteia.

Nu e neapărat vorba de ceea ce se înţelege în mod obişnuit prin inteligenţă, creativitate, performanţă intelectuală, vocaţională etc. Ba chiar s-ar putea formula (şi nu de dragul paradoxului) o cvasi-„lege” în materie, şi anume: da, nici o Idee nu poate ieşi în absenţa inteligenţei, însă ceea ce discut aici le subordonează pe amândouă unui nobile şi discrete generozităţi, abia ea decisivă şi definitorie pentru Ideea absorbită în Faptă, evaluabile deopotrivă doar măsurând urmările articulării lor în realul deschis dinspre Oameni şi apropiaţii lor către comunităţi, fie mai restrânse, fie de o mult mai amplă cuprindere. Exemplul meu preferat este Spiru Haret şi Ideea-vector a Legii sale a Educaţiei, o adevărată poartă pe care au intrat satul românesc şi copiii acestuia în binefăcătoarea, nu numai pentru ei, lumină a cărţii şi a ştiinţei de carte. Nu fusese singurul cu astfel de gânduri iluministe (Iorga ş.a.) şi progresul României le-a datorat mult inteligenţelor ieşite din matca lumii rurale, motiv pentru care, cred, ar trebui să-l vedem pe matematicianul-ministru ca pe unul dintre marii reformatori din trecutul neamului, umăr la umăr, cu, de pildă, Cuza şi Carol I, evident mai puţin spectaculos, dar nu şi mai puţin eficient şi durabil în înlănţuirea efectelor. Ajunge să ne gândim la atâtea personalităţi ale ştiinţei, artelor şi culturii naţionale cărora acel „pas” uriaş le-a dat o şansă imensă, altfel inaccesibilă acelui strat social mereu vitregit.

Sunt, prin excelenţă, de preţuit cei care, de la înălţimea de apogeu a afirmării şi reuşitei lor, nu-şi uită obârşia, vatra, spaţiul de origine. Iată un exemplu recent: un grup de academicieni şi profesori devotaţi Botoşanilor natali (nu numai oraşul, ci zona) au creat Fundaţia Culturală „August Treboniu Laurian”, care îşi propune deschiderea unei extensii a Iaşului universitar (UAIC şi UTI, poate şi UMF) în urbea lui Eminescu şi Iorga. Printre iniţiatori, pornind de la „tandemul” prof. univ. dr. Mircea Rusu şi matematicianul acad. Constantin Corduneanu (SUA), academicienii Al. Zub, Radu Miron (matematician nebotoşănean, dar câştigat de nobleţea Ideii), Constantin Toma, biolog, şi continuând cu criticul literar Ioan Holban, prozatorul Dan Lungu, acestora alăturându-li-se şi poetul ieşean Horia Zilieru, toţi într-o strânsă colaborare cu un nucleu al localnicilor, avându-l în frunte pe ing. Florin Egner, fost primar al oraşului şi unul dintre „artizanii”-cheie ai întregului proiect. Nici urmă de orgolii narcisiste, ci prestigii, energii şi competenţe puse cu dărnicie şi abnegaţie în slujba unui orgoliu comunitar (întemeiat pe tradiţii, blazon, dar şi real potenţial) ai cărui beneficiari vor fi tinerii viitori studenţi la Botoşani. Şi, parte a aceluiaşi proiect, complex, intenţia unei publicaţii gen quarterly (patru apariţii pe an), de loc provincială, cu colaboratori nu numai „de-ai casei”, ci din toată ţara, ca şi din străinătate. Poate că revista va fi una prin excelenţă critică, devotată adevărului rostit constructiv, cum i-ar sta bine sub semnul tutelar, deopotrivă, al lui Eminescu şi Iorga.

Am scris şi alte ori despre astfel de Idei şi Oameni, chiar recent, despre Cantores Amicitiae şi gloria acestei Corale academice, de nivel şi faimă continentale, datorate Maestrului Nicolae Gâscă. Premii, palmares, triumfuri ce se răsfrâng şi asupra Cetăţii, ai cărei oameni se mândresc întemeiat cu astfel de ambasadori ai Iaşului, Oraş al culturii, al artelor şi educaţiei. Şi atâţia alţi ieşeni emblematici pe calea izbânzilor lor de largă audienţă şi recunoaştere. Dar, aşa de numeroşi cum sunt, aş spune că încă nu-s destui şi că, mai ales, lipseşte antidotul dezbinărilor izvorâte din orgolii exacerbate. Un rol de seamă, coagulant, l-ar putea juca asociaţiile culturale cu efect catalizator, ca şi cele de tip alumni (unele existente, ca de pildă la UAIC, dar poate încă insuficient de vizibile), cu atât mai necesare pentru cultivarea ataşamentului ieşean şi al celor mai mult sau mai puţin departe de Cetatea de origine, a studiilor.

O mostră recentă de astfel de ataşament durabil şi generos mi-o oferă întâlnirea întâmplătoare, la Muzeul Unirii, cu ploieşteanul Octavian Nonea, remarcabil grafician-portretist, pe care am avut bucuria de a-l cunoaşte la un recent „conclav” naţional de heraldică şi genealogie, pasiune care este şi a sa: nu numai un spirit cultivat şi de autentică elevaţie, pe lângă arta graficianului, ci şi o expresie directă a durabilei sale legături cu Iaşul natal, gestul donaţiei unei ample expoziţii de portrete (heraldişti şi genealogişti) făcute Societăţii Ştiinţifice de profil, din Iaşi. Are şi preocupări de scriitor (dramaturgie), este, de asemenea, un pasionat studios al operei lui Brâncuşi. Nu sunt simple hobby-uri, ci autentice pasiuni care se reflectă în preocupările de studiu, acumulare de informaţie şi competenţă, totul fără dimensiunea vreunui câştig pragmatic. Desigur, apertura temei abordate aici poate merge şi de la pasiuni care par mai mărunte (colecţionari de curiozităţi, de pildă) la Pasiuni de o viaţă (mari colecţionari de artă, între alţii). Ca să triumfe interesele comunitare şi instituţionale, aşadar, cele supraindividuale, avem nevoie de oameni cu Idei şi Pasiuni tot trans-individual benefice, rodnice, generos dăruite.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, critic şi istoric literar