Ioanid Romanescu, în actualitate

După dispariţia lui Ioanid Romanescu, în 1996, şi poezia sa a alunecat, încet, dar sigur, în uitare. Poate mai adânc decât a făcut-o poetul, a cărui legendă de boem mai stăruie încă în amintirile unora dintre contemporanii săi. Reeditat rar şi neprofesionist, în tiraje confidenţiale, el nu pare a mai intra în socotelile criticilor şi istoricilor literari şi, ceea ce e mai grav, nici în atenţia tinerilor poeţi. Care să fie cauza? Pe de o parte, Ioanid Romanescu a publicat foarte mult şi inegal: peste 25 de volume şi câteva antologii, de la debutul din 1966, cu Singurătatea în doi, recomandat de Otilia Cazimir (pe atunci această protecţie reprezenta o garanţie), până la antologia Paradisul, care a ieşit de sub tipar concomitent cu plecarea autorului din lume. Pe de altă parte, nici unul dintre volumele sale nu a avut parte de o receptare en fanfare, nu a devenit un titlu obligatoriu al literaturii contemporane. Din sutele de poeme, posteritatea pare a fi reţinut doar câteva versuri emblematice, care funcţionează ca nişte lozinci. „Trăiască poezia şi marii visători”, de exemplu.

Cred că două sunt direcţiile, perspectivele din care poezia lui Ioanid Romanescu poate şi chiar trebuie adusă în actualitate. Două sunt atuurile ei, argumentele pe care le poate aduce la masa negocierilor istoriei literare. Există, mai întâi, o încredere şi un devotament în şi pentru Poezie, duse la intensitatea unui adevărat cult, pe care aproape nici un alt poet postbelic nu le-a întreţinut la modul explicit atât de insistent. În al doilea rând, poetul nu s-a ferit de experiment: o bună parte din textele sale au cultivat biografismul, discursul oblic, ironic, atitudinea histrionică. Aceste texte rezistă şi pot intra în consonanţă cu poezia actuală. Între cele două formule, prima post-romantică, declarativă, uneori chiar lozincardă şi cea butaforică, dezinhibată, ironică există o condiţionare: cea de a doua mască îşi arogă dreptul de a se da în spectacol, de a-şi asuma public enormitatea gesturilor, insolenţa tocmai în calitatea cardinală, dacă nu chiar unică, de poet.

Puţini sunt poeţii în literatura de după război care să fi manifestat o atât de mare încredere în propria condiţie. Sau care măcar să fi afectat această siguranţă de sine, această credinţă în ceea ce reprezintă. O nuanţă trebuie însă adăugată aici: Ioanid Romnescu scrie în numele poetului, nu neapărat în numele poetului Ioanid Romanescu. El visează la o „şcoală de poezie” al cărei magistru să fie; discipolii săi îi vor duce mai departe memoria şi vor deprinde modul de viaţă poetic. De fapt, marea utopie, marea iluzie construită migălos, chiar dacă uneori redundant, este că poezia va acapara lumea.

Opera lui Ioanid Romanescu este un amestec febril de reuşite şi eşecuri, de îndrăzneală şi conformism estetic, de inovaţie şi mimetism, în cele din urmă, de valoare şi non-valoare. Primele volume par culegeri de texte aleatorii, pe care nu le uneşte nici un criteriu: autorul nu pare interesat de consecvenţă cu sine, e mult mai dispus să (se) caute, să experimenteze, să combine tonuri, să se ascundă sau să se exprime direct, uneori prea direct pentru uzanţele epocii, în fine, să încerce toate registrele stilistice, de la cel sobru, grav, la cel familiar, uşor frivol. Poezia sa este dificil de fixat într-o formulă critică nu datorită dificultăţii sau profunzimii sale gnomice, cât din cauza labilităţii, a inconsecvenţei, a naturii ei contradictorii. Această ezitare a putut crea impresia unei lipse de personalitate, a unei instabilităţi. La finele deceniului al şaptelea au apărut poeţi foarte buni, capabili încă de la volumul de debut să îşi impună un stil propriu, o viziune recognoscibilă: e suficient să îi numim pe Emil Brumaru, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu. Câte nume, atâtea mărci înregistrate în poezia română postbelică. Recuperarea modelelor lirice ale modernismului s-a petrecut rapid, în numai câţiva ani, după aceea totul se orientează către experiment, către forţarea unor convenţii. Poezia începe să fie o căutare a unei poetici, presupune o acută luciditate, este mereu perfect conştientă de sine. Mimetismul, chiar şi cu rezultate foarte bune la nivelul textului, nu mai e suficient. Cu o asemenea densitate de voci foarte bine individualizate, şi pretenţiile criticii literare cresc firesc. De aceea, poate, atâta timp cât critica literară a căzut la păcatul autarhiei metodelor teoretice, a căutat mai intens modul de articulare a textului decât potenţialul său semantic, Ioanid Romanescu a fost sancţionat pentru confuziile operei sale şi, mai ales, pentru ataşamentul său faţă de o concepţie despre poezie care părea, fără să fie însă, vetustă: cea în esenţă romantică, după care poezia reprezintă principiul de articulare a realităţii. Poezia, care e act magic, dă sens realului, crede Ioanid şi, chiar dacă nu mai e situată în centrul lumii, poate schimba esenţial realitatea din provincia sa.

Devotamentul pentru poezie al lui Ioanid Romanescu este, în sine, o lecţie exemplară. Aşa cum străbate din opera sa inegală, el rămâne tuşant şi astăzi. Chiar dacă poezia sa nu a reuşit să atingă acea incandescenţă care să o situeze în prim-planul literaturii contemporane, ea nu merită nici uitarea care a acoperit-o de câteva decenii. Ioanid Romanescu este, în mod clar, un poet de redescoperit. Chiar dacă a ezitat între mai multe formule, chiar dacă nu şi-a dus jocurile până la ultimele consecinţe, chiar dacă lasă impresia uneori că îşi aduce în prim-plan şi căutările de atelier, chiar dacă nu şi-a deschis poezia modelor tot mai autoritare de după 1980, chiar dacă pare mai curând un bun poet de şcoală veche decât un novator, chiar dacă seamănă cu mulţi poeţi şi, mai ales, chiar dacă nu seamănă întotdeauna cu sine însuşi – Ioanid Romanescu este un autor de la care se poate încă învăţa foarte mult.

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi