Justiţiei i se apropie funia de par

Vi se pare că ministrul Justiţiei cedează? Că ăştia dau înapoi? Că s-au lăsat convinşi, intimidaţi, lămuriţi? Că, în afară de ideea anihilării independenţei justiţiei, vor mai negocia şi vor dori să ajungă la un compromis? După o săptămână de agitaţie maximă – proteste în perioada concediilor din august, reacţii negative din partea SUA, Germaniei, Comisiei Europene, Preşedinţiei, a asociaţiilor de magistraţi, DNA etc. – ministrul Tudorel Toader păstrează intacte propunerile iniţiale şi, pe deasupra, vine cu noi prevederi scandaloase în proiectul trimis acum spre avizarea CSM. În derâdere, se pare, el numeşte procedura „consultare publică”.

Din proiectul postat pe site-ul ministerului justiţiei reiese mult mai clar că ministrul capătă o autoritate care va debalansa complet sistemul. Pe scurt, ministrul justiţiei va deveni omul forte, prin care se va controla, îngenunchea, subordona metodic întregul lanţ al justiţiei. Mult criticata trecere a Inspecţiei judiciare de la CSM sub autoritatea ministrului va fi, de fapt, o antrepriză politică: ministrul stabileşte regulamentul de funcţionare, cel de concurs, practic va numi inspectorul şef al Inspecţiei judiciare, considerat în noile condiţii o armă de intervenţie politică.

În ceea ce priveşte numirea procurorilor şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT, nu doar că preşedintele este scos din lanţul decizional, dar se face o mişcare de forţă: principiul respingerii o singură dată a miniştrilor de către preşedinte se translează şi asupra numirii procurorilor. În fapt, CSM va putea refuza o singură dată motivat fiecare dintre cele două propuneri ale ministrului. Aşadar, ministrul justiţiei capătă putere la numirea şefilor DNA şi DIICOT. Mai mult, DNA nu va mai putea constitui parchete teritoriale, acestea se vor face de acum înainte doar cu aprobarea ministrului. 

Dar ceea ce probabil este o inovaţie – pe lângă răspunderea materială a judecătorilor şi procurorilor – va fi expertiza psihiatrică a magistraţilor, printr-o comisie constituită de ministrul justiţiei. Deci nu o comisie independentă, ci o secţie aflată la dispoziţia ministrului. Orice magistrat poate fi scos labil, dacă nu este în graţiile partidului.

Cine sunt beneficiarii acestui sistem? Cei care îl au la rever pe ministrul Justiţiei. Iar lecţia de cinism din partea principalului beneficiar politic al schimbărilor de legi se observă deja la scenă deschisă. Dragnea ne spune că „sincer, nu a înţeles împotriva a ce se protestează” şi trimite la înaintare pionii nebuni ai partidului: deputatul PSD Liviu Pleşoianu solicită expulzarea ambasadorului american, utilizând formule retorice putiniste. Asta face parte, probabil, din procesul de „dezbatere publică”. La ea adăugăm un simulacru de petiţie online pentru susţinerea ministrului Tudorel Toader, în argumentaţia căreia se afirmă, de exemplu, despre condamnarea lui Dan Voiculescu, că a fost „o comandă politică de eliminare a adversarilor politici”.

Varianta Dragnea – Tăriceanu – Tudorel asupra modificărilor în justiţie vizează demolarea a tot ceea ce a reuşit să obţină România prin MCV: construirea unui sistem de justiţie independent. Este o schimbare uluitoare. Cel care părea făcut şah-mat de justiţie, după ce i s-au închis căile către diferite funcţii în stat, a primit condamnări şi mai are în aşteptare una, va încerca acum să răstoarne complet paradigma în care funcţionează justiţia. Ne aşteaptă o toamnă sufocantă şi decisivă. Există o linie roşie, care, din perspectiva protestelor societăţii civile, nu trebuie trecută şi în jurul căreia trebuie negociat şi ajuns la un fel de „armistiţiu”: orice fel de modificări în domeniul Justiţiei să nu fie iniţiate, supervizate ori să avantajeze persoane anchetate ori condamnate. Oricât ar clama urgenţa şi necesitatea corectării unor legi, raţiunea lor nu pare decât un pretext pentru subordonarea justiţiei, fiindcă procesul este controlat de un partid de penali.