La o aniversară: 135 de ani de învăţământ medical superior la Iaşi

Facultatea de Medicină de la Iaşi este rezultatul conlucrării armonice cu Epitropia Spitalului Sf. Spiridon şi Societatea de Medici şi Naturalişti, toate trei instituţii plasate într-un triunghi echilateral cu Poarta Nădejdii inclusă în acest spaţiu, adevăr care este imposibil să nu te facă să te gândeşti la o semnificaţie mai adâncă.

La a135-a aniversare, putem afirma, fără să greşim, că instituţia pe care o slujim astăzi, cu devotament şi umilinţă, aidoma străluciţilor noştri predecesori, a aspirat şi a reuşit să corespundă idealurilor exprimate sintetic, în 1873, în Camera Comunelor de către Benjamin Disraeli: ”O Universitate ar trebui să fie un loc de lumină, de libertate şi de învăţătură”. Cine altul dacă nu Gr. T. Popa a exemplificat prin toată activitatea lui acest ideal?

Înfiinţarea Facultăţii de Medicină, în cadrul Universităţii ieşene, a fost posibilă datorită acumulărilor şi dezvoltărilor care au avut loc în vechea capitală a Moldovei, centrul politic şi cultural cu vocaţia multiculturalităţii, în care veniseră dascăli şi medici străini, unii cunoscuţi şi în alte centre academice. Dintre ei să-i menţionăm doar pe cei din domeniul medicinii: Iacob Czihac, Nicolae Kerameus,Ludovic Steege,Ludovic Russ, Aristide Bendela, Dimitrie Zissu ş.a. Cu ei au avut o colaborare fructuoasă moldovenii: Anastasie Fătu, Constantin Vârnav, Gh. Asachi, Gheorghe Cuciureanu, Nicolae Negură, Mihail Zotta.

La vocaţia multiculturală şi cosmopolită a Iaşului să adaugăm societăţile ştiinţifice şi medicale, împreună cu periodicile lor ştiinţifice, care au fost înfiinţate la Iaşi, şi care au avut un rol copleşitor în crearea Facultăţii de medicină (Cercul ieşean de lectură medicală – 1829, Societatea Doftoricească Moldo-Română etc.) Să nu uităm şcolile înalte, unde se preda şi câte un curs de medicină, care au avut acelaşi rol pregătitor: Colegiul Vasilian, de la Trei Ierarhi (1639), Academia Domnească de la ÎSf. SavaÎ (1714), Academia Domnească a Invăţătorilor (1766), Seminarul de la Socola (1803), Academia Mihaileană (1834), Institutul Gregorian (1852), Şcoala de Chirurgie şi Farmacie a dr. N. Negură (1859), Şcoala Sanitară Ostăşească (1859), Cursul dr. Steege (1860), Cursul dr. Russ senior (1863), Şcoala de medicină (1864).

S-a mai spus tot în secolul al XIX-lea, de data aceasta de Thomas Carlyle că adevărata universitate a zilelor noastre este o colecţie de cărţi. Într-adevar, un indiciu evident al stării culturale prospere al oraşului Iaşi îl constituie publicaţiile şi numărul mare de cărţi ştiinţifice, în general, şi de medicină, în special, prezente în bibliotecile Academiei Mihailene şi ale Societăţii de Medici şi Naturalişti şi nu numai, fără de care nu ar fi fost posibil un învăţământ medical de calitate.

Naşterea Facultăţii de Medicină a fost dificilă. Mersul ei a fost marcat de diferite stavile, toate depăşite prin efortul unor personălităţi de excepţie. Deşi în Ordonanţa domnească de înfiinţare a Universităţii din Iaşi, din 1860, se prevedea înfiinţarea Facultăţii de Medicină, cu ducerea la împlinire fiind desemnaţi N. Negură şi A. Fătu, acest lucru nu a fost posibil din lipsă de fonduri, care au fost alocate de abia în 1879 când Ministerul fixează bugetul pentru doua catedre ocupate de dr. Leon Sculy, care preda Anatomia şi Histologia, şi dr. Samuel Kony, farmacist care preda chimia şi cărora li s-a alaturat Ioan Gh. Stravolea, Leon C. Cosmovici, Ludovic Russ senior, Theodosie Filipescu şi Ludovic Russ junior. În 1887, primii doi absolvenţi îşi susţin teza la Iaşi. În pofida progreselor şi eforturilor făcute pe plan local, nu lipsesc ameninţările cu desfiinţarea de la Bucureşti, mai întâi în 1884, când pentru salvarea facultăţii s-au remarcat L. Sculy, A. D. Xenopol, şi mai apoi în 1890 când atacurile sunt contracarate de un grup de personalităţi printre care acelaşi A.D.Xenopol, dar şi Ion Găvănescu, Grigore şi Vasile Buţureanu, George Bogdan, Gheorghe Ghiţescu si Dragomir Hurmuzescu.

Cea mai vulnerabilă secţie şi apoi Facultate a fost cea de Farmacie, care a cunoscut numeroase coborâşuri şi urcuşuri. Înfiinţată în 1913, şi reprezentate de de personalităţi de talia lui Ion Vintilescu, Nicolae Racoviţă, Constantin Bordeianu, Carol Konya, Cornelia Şumuleanu, este desfiinţată în 1934. Este reînfiinţată în 1948 când se remarca Gh. Popovici, V. Răşcanu, Dumitru Brănişteanu, Ion Enescu, Gh. Ghimicescu, Ion Kogălniceanu, Radu Cernătescu ş.a. şi desfiinţată din nou în 1952. Secţia este reînfiinţată în 1961, iar Facultatea în 1965, fiind strălucit reprezentată dupa această dată de I. Vintilescu, N. Deleanu, Constantin Popp, Petre Ionescu, Stoian Zugravescu, Magda Petrovanu s.a.

Facultatea de Medicină a pornit la drum cu un număr de 14 studenţi, numărul acestora crescând progresiv până la 100 la sfârşitul secolului al XIX-lea. Numărul de studenţi a înregistrat o creştere semnificativă după inaugurarea Institutului de Anatomie în 1894, clădire considerată la acel moment cea mai modernă din sud-estul Europei. Şi astăzi, după 110 ani, acest edificiu, emblemă a universităţii noastre, renovat din temelii, este una din construcţiile cu care Iaşul se mândreşte.

În 1912 se dă în folosinţă prima aripă a noii clădiri a facultăţii, iar în 1932 cea de-a doua. De la 5 clinici universitare, în 1900, se ajunge la 21, în 1938. De la 2030 volume existente în bibliotecă la sfârşitul secolului al XIX-lea se ajunge la circa 22.000 în 1939, numâr considerat insuficient de Gr. T. Popa.

Rolul Facultăţii va creşte substanţial după Marea Unire din 1918, când primeşte studenţi din toate provinciile româneşti: Transilvania, Basarabia şi Bucovina. Ca urmare, între cele două războaie mondiale, cifra de şcolarizare ajunge la 1388 studenţi. Tot în această perioadă de aur a Facultăţii, se vor forma mari personalităţi ale medicinii şi culturii româneşti, precum E. Mironescu – profesor de clinică dermatologică, scriitor şi colaborator de seamă al revistei „Viaţa Românească”, Gh. Tudoranu- profesor de patologie şi clinică medicală, talentat publicist şi scriitor, şi Gr. T. Popa, patronul universităţii noastre, cel care a descoperit sistemul port hipofizar, deschizător de drum în neuroendocrinologie, personalitate a vieţii academice româneşti şi internaţionale, om de cultură (fondator al „Însemnărilor ieşene”). Aceştia au fost apropiaţi de studenţi şi de bolnavi, au reprezentat modele umane respectate şi iubite şi au fost, în acelaşi timp, oameni de aleasă cultură, care au luat parte la viaţa cetăţii.

La sărbătorirea a cinci decenii de existenţă (în 1929), Facultatea de Medicină din Iaşi se impunea prin înalta tradiţie ştiinţifică şi culturală, prin fondatorii de şcoală modernă în toate disciplinele: Ionescu-Mihăieşti, Al. Slătineanu şi M. Ciucă – bacteriologie, N. Leon – parazitologie, A. Ţupa – histopatologie, V. Râşcanu – fiziologie, J. Niţulescu – fiziopatologie, C. I. Parhon – endocrinologie, E. Juvara, I. Tănăsescu, N. Hortolomei, V. Buţureanu, Gh. Chipail – chirurgie, O. Franche – urologie, Th. Economu – ortopedie, I. Mironescu, Gh. Năstase, G. Demetriade – dermatologie, Maria Franche – boli infecţioase, I. Enescu, C. Bacaloglu – clinică medicală, L. Ballif – psihiatrie, E. Radu – radiologie, E. Aburel, Gh. Plăcinţeanu, V. Dobrovici – obstetrică şi ginecologie, D. Cornelson – igienă. Trebuie să amintim şi alte personalităţi care s-au format pe băncile acestei facultăţi şi cu care Universitatea se va mândri: I. Nubert şi I. Iancu – profesori de anatomie, P. Condrea – bacteriologie, C. Dimitriu – clinică medicală, G. Popovici – farmacologie, Maria Briese – endocrinologie, I. Hăulică – fiziologie.

În 1948, ca efect al reformei învăţământului, Facultatea se transformă după modelul sovietic, în Institut de Medicină, în cadrul căruia sunt incluse mai multe facultăţi: Medicină Generală, Pediatrie, Igienă, Farmacie.

Deşi Facultatea de Stomatologie este formal înfiinţată în 1965, primul decan fiind prof. dr. Gh. Timoşca, începuturile pot fi identificate în 1945, când stomatologia devine disciplină de studiu în cadrul Facultăţii de Medicină. Alte dezvoltări care au precedat înfiinţarea facultăţii includ: înfiinţarea catedrei de stomatologie dentară în 1946 de N. Duţescu, unde au fost pregătiţi fondatorii catedrelor din celelalte centre universitare ale ţării, organizarea specialităţilor stomatologice (după reforma din 1948).

La centenar, deşi manifestarea a fost sabotată de regimul comunist care nu îngăduia decât omagierea unui singur personaj, am conştientizat că sunt deja în centrul unui univers ştiinţific medical, complex şi viu, în plină expansiune. Acordurile dramatice ale începutului se converteau într-o adevărată odă a bucuriei în care, tânăr încă fiind, în urmă cu 34 de ani, aflându-mă pe treptele Institutului de Anatomie, imaginat şi construit precum un templu pe Acropole, mă străduiam să număr clipa centenarului cu numele celor peste 450 de cadre didactice, 46 de laboratoare, 38 de clinici universitare şi magistrii care în prezent înnobilau munca precursorilor: C. Negoiţă, Alla Vâţă, M. Duca, Gh. Chişleag, Gr. Teodorovici, E. Hurmuzache, V. Costea, N. Costinescu, E. Ungureanu, N. Bumbăcescu, C. Strat, Iosif Sermiciu, Asia Chipail, P. Brânzei, G. Ghimicescu, N. Oblu, Gh. Bădărău, Marţian Cotrău, G. Scripcaru, I. Hăulică, N. Duţescu, Gh. Timoşca, Maria Chiru Mocanu, I. Urmă, Angela Haimovici, Mirela Andrei şi alţii.

În 1991, instituţia noastră se transformă în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” şi va cunoaşte o largă dezvoltare. În cadrul Universităţii au apărut noi specializări, Facultatea de Bioinginerie Medicală şi Colegiul de Tehnică Dentară (1993), Colegiul de Asistente pentru Stomatologie, Colegiul de Asistente Medicale, Colegiul de Balneo-kinetoterapie (1999). A sporit numărul de studenţi şi de cadre didactice, în anul universitar 2002/2003 înregistrându-se 5319 studenţi îndrumaţi de 950 cadre didactice. În anul 2014 univesitatea pregăteste 8687 studenţi din care 2570 studenţi din alte ţări, 2192 rezidenţi, 265 masteranzi şi 344 doctoranzi. Un succes deosebit îl înregistrează seriile de studenţi cărora li se predă în limbi străine de circulaţie universală. Afluxul şi dorinţa acestora de a se înscrie la Universitatea „Gr. T. Popa” din Iaşi nu e nici pe departe o pură întâmplare.

Arcada porţii primei universităţi întemeiate în România este astăzi arcul de triumf al universităţii noastre şi, chiar dacă atunci, la înfiinţare, Facultatea de Medicină nu a putut trece pe sub acesta, nimic nu împiedică astăzi să înscriem pe bolta lui numele celor care au slujit cu credinţă şi dăruire arta medicinii şi învăţământul medical de la Iaşi.

Columna pe care o evoc astăzi, după 135 de ani, pare să fie o coloana fără sfârşit, ca aceea realizată de neîntrecutul sculptor şi, în acelaşi timp, ca şi Ecorse-ul care se păstrează în Muzeul de Anatomie, realizat de C. Brâncuşi şi în care trupul uman se vede şi se simte ca o adevărată înviere. A înviat, după 1991, şi şcoala medicală de la Iaşi, la cele trei facultăţi adăugându-se Facultate de bioinginerie, care completează în mod strălucit spectrul formării specialiştilor de vârf în practica şi tehnologia medicală. Noile specializări în medicină stomatologică şi bioinginerie, nutriţie îi sporesc inegalabil şansele constituirii mitului ei deja istoric. Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie, Centrul de Cardiologie, Centrul de Endocrinologie, centrul de prelevare de organe, transplantul renal, chirurgia laparoscopică, medicina nucleară, radioimagistica, radiologia intervenţională, nefrologia, dializa, Centrul de oncogenetica, Institutul regional de Oncologie s-au impus deja în practica medicală şi ştiinţifică, nu numai în ţară, ci şi în străinătate. Aproape toate cadrele didactice au efectuat specializări în străinătate, a crescut substanţial participarea la manifestările ştiinţifice internaţionale. Mitul şcolii medicale ieşene este, prin urmare, o realitate. S-a reconstituit şi s-a regenerat în spirit academic, modern. Proiectele naţionale şi internaţionale întregesc activitatea universităţii şi o menţin în circuitul ştiinţific internaţional.

Purtând în suflet pe ctitorii faimei Universităţii noastre, ne revin în minte cuvintele lui Gr. T. Popa: „Firea lucrurilor cere ca, dacă purtăm o flacără, să o trecem altora şi peste abisul morţii. Trăim prin alţii în spiritul cărora urma noastră, dacă am lăsa-o, nu s-ar pierde”.

S-au împlinit 135 de ani de la naşterea şcolii de medicină de la Iaşi. Rememorându-i, suntem mai mult decât convinşi că ne putem bucura şi suntem mândri că am aparţinut acestei comunităţi.

E. Târcoveanu, D. Dorobăţ