Liber la angajări în instituţii. Ce şanse vor avea şomerii din Iaşi?

vineri, 13 noiembrie 2015, 20:52
2 MIN
 Liber la angajări în instituţii. Ce şanse vor avea şomerii din Iaşi?

„O măsură aşteptată. Multe instituţii se confruntă cu deficit mare de personal“, spune prefectul de Iaşi.

Parlamentul a făcut încă un cadou bu­getarilor. O lege publicată ieri în Moni­torul Oficial a dat practic drumul din nou la angajări în administraţia publică locală şi în instituţiile deconcentrate. Instituţiile vor avea dreptul să angajeze personalul considerat necesar, în limita posturilor deja vacante, şi cu condiţia încadrării în plafonul cheltuielilor de personal aprobate prin buget.

„Până acum a funcţionat acea regulă de «unu la şapte», în sensul că puteai scoate un post la concurs cu aprobarea Guvernului dacă erau desfiinţate alte şapte. Acum, rămâne practic ca instituţiile să se încadreze în anvelopa bugetară. Este o măsură aşteptată de mult, pentru că multe instituţii se confruntă cu un deficit mare de personal. Nu avem o situaţie centralizată a posturilor care ar putea fi scoase la concurs, pentru că fiecare instituţie deconcentrată se adresa direct ministerului coordonator, Prefectura neavând niciun rol în aprobarea eventualelor angajări“, a declarat prefectul Dan Cârlan.

Conform aprecierii acestora, numărul angajărilor nu va fi mare, întrucât fondurile disponibile la final de an pentru plata salariilor sunt limitate. O poziţie similară a fost adoptată şi de şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială (DGAPSC), unul dintre cei mai mari angajatori din judeţ. DGASPC are 2.745 de angajaţi în întreg sistemul de protecţie a copiilor şi a persoanelor cu handicap.

„Pentru noi nu este o schimbare propriu-zisă, pentru că eram exceptaţi de la regula «unu la şapte». Problema este cea a fondurilor necesare şi a nivelului salariilor. Noi scoatem deseori posturi la concurs, şi rămân neocupate. Recent am scos 90 de locuri de asistenţi, infirmieri, paznici, bucătari şi multe altele, pentru care dispunem de fonduri. Chiar dacă s-ar ocupa toate posturile, tot mai rămân vacante vreo 300. Avem un deficit de aproximativ 400 de angajaţi faţă de or­ganigramă“, a spus directorul DGASPC, Florin Ion.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii