Manuale digitale

De Ioan MILICĂ

joi, 09 mai 2013, 01:50

1 MIN

E adevărat: oamenii trăiesc în epoca digitală. Însă noi, fraţi cu râul şi cu ramul, nu am părăsit încă orbita joasă a începuturilor. Există sumedenie de şcoli ale căror acoperişuri se ţin doar într-un deget, dar Dl. Ministru vrea manuale digitale. Există şcoli fără telefon şi fără internet, dar Dl. Ministru vrea manuale digitale. Există şcoli uitate până şi de Dumnezeu, dar Dl. Ministru vrea manuale digitale.

Trăim în epoca digitală. Degetul a devenit măsura tuturor lucrurilor. O simplă apăsare şi pac! universul fără margini e la degetul cel mic. Sau la cel mare, după iscusinţă şi după putirinţă. În acest mediu simplu, accesibil şi confortabil, proiectat pe potriva minţii vii şi iscoditoare a lui homo sapiens sapiens (Mmm, oare ce face butonul ăsta?) cea mai importantă condiţie a inteligenţei e să ai cel puţin un deget apt de a fi folosit. N-ai degete, nu exişti. Până şi gramatica digitală mărturiseşte acest adevăr. AP|SAŢI a devenit întâiul verb al facerii. Pentru a face X apăsaţi Y. Vă imaginaţi alternativa la Cartea Facerii?

La început nu a fost nici cuvântul, nici cerul, nici pământul. La început a fost un buton pe care Marele Maker l-a apăsat cu atotputernicul şi detoatefăcătorul său deget. Şi aşa a apărut Userul. Şi în loc de suflet, Userul avea un buton. – Mm, a clipit din degete Userul, oare ce face butonul ăsta?

Şi tot aşa s-au întrebat, probabil, strălucitele minţi ale comunicaţiilor şi educaţiei naţionale. În plină epocă digitală, unul din cei mai de seamă bărbaţi de stat, Domnul Ministru, şi-a oprit o clipă şi în plin aer instrumentul primordial al facerii tuturor lucrurilor, apoi a apăsat pe buton: – Gică, la mine! – Să trăiţi, Dom’ Ministru, deja sunt la dumneavoastră, a replicat, tot din degete, Gică.

Şi s-a dus Gică la şef şi s-au sfătuit de i-au durut mâinile şi au hotărât ei că pentru educaţia odraslelor neamului e nevoie de ceva simplu, accesibil şi confortabil. – Să facem manuale digitale, a gesticulat şeful. – Să!, a dat okeiul Gică.

Mulţi dintre şcolarii patriei ating la liceu performanţa de a silabisi şi a scrie cu majuscule. Cu toate acestea, Dl. Ministru vrea manuale digitale. Există profesori care aproape au uitat a scrie şi a citi. Cu toate acestea, Dl. Ministru vrea manuale digitale. În bezna groasă şi înspăimântătoare a învăţământului măcinat de sărăcie, ignoranţă şi indolenţă, Dl. Ministru vrea să aducă lumina pixelată a manualelor digitale. Foarte bine. De ce să nu avem şi noi ceea ce alţii au deja?

Cred că Dl. Ministru are dreptate. Se pot face manuale digitale frumoase, cu poze, muzică şi filme, fără litere, fără numere, fără simboluri abstracte, manuale pe care tot omul digital să le poată întrebuinţa spre a fi mai educat, mai avansat, mai upgradat.

De fapt, dacă Dl. Ministru ar accepta o umilă propunere, nu ar fi deloc rău dacă toţi şcolarii ar primi, la începutul anului şcolar, câte un gadget, iPad, iPhone, sau iOrice, adică o tehnologie ultimul răcnet. Fiecare învăţăcel şi-ar lua în primire pachetul asamblat conform indicaţiilor tehnice de tip curricular, s-ar duce acasă, s-ar educa temeinic şi ar mai da pe la şcoală abia la anu’, când ar urma să facă recepţia noului kit de upgrade educaţional.

Dar de ce să ne încurcăm cu jumătăţi de măsură, D-le Ministru? O viaţă avem şi nişte degete tocmai bune de folosit! Să digitalizăm toată educaţia naţională. În definitiv, vocea, degetul şi talentul vă recomandă drept omul cel mai potrivit pentru a derula cea mai bună afacere din câte au existat, până acum, în România şi în lume. Ordonaţi, D-le Ministru, să se facă şcoli digitale, cu profesori şi elevi digitali, cu manuale digitale, în fine, cu tot dichisul digital. Infrastructura vă permite, Domnule Ministru, vă permite! Dacă nu aţi jucat niciodată Sims, Second Life, city-building sau tycoon games, e cazul să o faceţi! Nu vă sfiiţi. Tot ce trebuie să faceţi e să apăsaţi nişte butoane. E îndeletnicirea Dvs. preferată, de fan al epocii digitale. Exerciţiul e cât se poate de potrivit pentru a vă permite să înţelegeţi că fiinţele din lumea reală sunt nişte detalii de joc de care, la rigoare, vă puteţi dispensa. O simplă apăsare şi gata!, there are no more humans left.

Vă asigur, Domnule Ministru, că nu vă veţi plictisi niciodată de jocul digital care, graţie voinţei Dvs., va fi lansat pe piaţă. E adictiv, educativ şi foarte profitabil. Vă recomand chiar şi un titlu: Romanian Digital Education I. Cu o campanie agresivă de PR, noul produs va cuceri lumea. Totul e să faceţi un meniu cu butoane puţine, astfel încât orice maimuţă mai fâşneaţă să poată juca în chip magistral şi fără să trişeze jocul captivant al Educaţiei Digitale Româneşti. În funcţie de nevoile pieţei, puteţi lansa nişte add-on-uri de succes. Permiteţi-le gamerilor să-şi creeze profesorii şi elevii, daţi-le misiuni de joc cu împuşcături copioase şi multiple resurse de armament, iar dacă observaţi că genurile RTS, RPG şi Arcade s-au perimat, nu pierdeţi nădejdea! Jocul poate fi oricând simplificat şi inserat pe marile platforme de socializare.

Când şeful Dvs. va observa cât de bine merg treburile în educaţia digitală, cu siguranţă o va lăsa mai moale cu realul şi va lua în braţe virtualul. Vă închipuiţi ce joc straşnic ar fi acesta? Democracy in Romania: Is it possible? De veţi considera oportun proiectul, putem adăuga nişte elemente futuriste din Need for Speed, că tot îi plac şefului costumele, cauciucurile şi adrenalina.

Dacă vi se pare că am întrecut măsura, vă anunţ în mod respectuos că nici măcar nu am început. Am o imaginaţie bogată şi nu mă tem să o folosesc.

Ioan Milică este lector universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi