Mergeţi la medic până la ora 9 sau după ora 13 dacă nu vreţi să vă scoată peri albi cardul de sănătate

miercuri, 03 iunie 2015, 01:51
2 MIN
 Mergeţi la medic până la ora 9 sau după ora 13 dacă nu vreţi să vă scoată peri albi cardul de sănătate

CNAS a anunţat că se pot oferi servicii decontate fără să ai card, indiferent de motiv, doar până la 1 august. Medicii de familie speră ca până atunci să se rezolve problemele existente acum

Asiguraţii care nu pot prezenta cardul de sănătate atunci când merg la medic vor primi îngrijiri medicale fără să fie obligaţi să facă dovada actului doar până la 1 august. Ieri, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat că data limită până la care persoanele care au card, dar nu-l pot prezenta din diferite motive, pot beneficia de servicii medicale este începutul lunii august. Ulterior, toţi românii asiguraţi vor fi obligaţi să prezinte la cabinetul medicului de familie, la spital sau la farmacii cardul naţional de sănătate.
 
După cum au precizat mai mulţi medici de familie din judeţ, în ultimele săptămâni, sistemul informatic al cardului funcţionează deficitar în intervalul 9 – 13. Medicii au spus că, în primele ore de utilizare şi până la amiază, sistemul funcţionează foarte greu spre deloc. După ora amiezii, sistemul dă semne de îmbunătăţire a timpilor de execuţie a procedurilor, dar totuşi consultaţiile se decalează.
 
„Începând cu ora 9, sistemul este foarte aglomerat şi funcţionează cu mare dificultate, iar consultaţia se prelungeşte. Din cauza asta au fost reacţii conform cărora noi punem accentul pe card, şi nu pe pacient, însă nu este adevărat. Asiguratul rămâne în cabinet până reuşim – dacă reuşim – să înregistrăm datele şi serviciile prestate. Cred totuşi că sistemul va fi îmbunătăţit, pentru că deja s-au văzut câteva semne de progres. Sper că în cele din urmă vom ajunge şi la dezideratul conform căruia lucrul pe calculator e mai uşor şi rapid decât pe hârtie. Deocamdată nu este aşa”, a arătat dr. Anca Deleanu (foto), preşedintele Societăţii medicilor de familie din Iaşi.
 
Cu toate că medicii atrag atenţia că sistemul informatic încă este deficitar, potrivit reprezentanţilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi ai Ministerul Sănătăţii (MS) sistemul funcţionează bine, peste 70% din serviciile medicale prestate la nivelul ţării efectuându-se în baza cardului de sănătate. Pe de altă parte, CNAS a subliniat că furnizorul de servicii medicale are obligaţia de a-i acorda îngrijiri medicale asiguratului în situaţia în care acesta nu poate prezenta documentul medical, fie pentru că nu a intrat în posesia lui, fie pentru că nu îl are la dânsul, fie din motive tehnice cardul nu poate fi utilizat.
 
 

Comentarii