Misiune imposibilă 2

Dacă ar fi să dăm crezare celui mai recent sondaj de opinie publicat de CSCI, realizat după tragedia de la Colectiv, PSD a avut cel mai mult de câştigat de pe urma "străzii". Deşi sunt identificaţi ca principalii arhitecţi şi beneficiari ai Sistemului, social-democraţii şi-au securizat primul loc în topul simpatiei populare, cu 39% intenţii de vot. De partea cealaltă, PNL a pierdut trei procente din simpatie într-o singură lună (octombrie – noiembrie), coborând la 35%. Sigur, CSCI este un institut de casă al PSD şi cifrele trebuie privite cu rezervă. Dar "trendul" celor două partide se pliază perfect pe ecoul public al ultimei "revoluţii". Ne place sau nu, un segment important al populaţiei nu doar că n-a rezonat cu "strada", dar detestă profund simbolistica ei. Faptul că la protestele ingenue din primele două-trei zile au participat în special tineri educaţi şi cu o situaţie materială peste medie (corporatişti, liber-profesionişti) a atras un sentiment de frustrare printre simpatizanţii statului asistenţial. Faptul că nu s-a strigat "vrem salarii şi pensii!", ci "corupţia ucide!", i-a dezamăgit pe mulţi. Integritatea nu ţine de sete, pardon, de foame, s-au revoltat, bălbâindu-se, alţii. Pentru toţi aceşti semeni, performanţa unei guvernări se măsoară lunar în fluturaşul de salariu/ cuponul de pensie. Sau zilnic, în numărul de pahare înghiţite dintr-o alocaţie de elev. Unde mai pui că s-a strigat împotriva Bisericii. Nu sunt puţini cei care tulburaţi de iubirea creştinească au sărit de pe canapea: "Tu-vă paştele şi dumnezeii mamii voastre de satanişti!".

Dar cel mai grav e că în toată euforia schimbării vocea lor nu s-a auzit. Politicienii pe care-i îndrăgesc s-au ascuns ca şobolanii, strada nu i-a reprezentat, iar societatea civilă care a urcat treptele Cotroceniului, cu atât mai puţin. Nu pentru că ONG-urile n-ar fi pus o vorbă bună şi pentru ei, ci pentru că revoltaţii pe "stradă" detestă ideea de societate civilă. Ce e aia voluntariat, cum adică să aperi principii şi idei? "La muncă, băi, neisprăviţilor! ". E de prisos să adăugăm că, în linii mari, mai sus stă creionat portretul votantului PSD. Scepticii vor găsi suficiente schiţe sociologice în acest sens.

În curând, ei vor prinde glas. Cu fiecare candelă stinsă în faţa clubului Colectiv vocea lor va deveni tot mai guturală. Iar momentul politic e cât se poate de potrivit. Înlocuirea "chipeşului" Victor Viorel, cu un premier mâncat de vărsat de vânt, le oferă un bun punct de plecare. Pentru că votantul PSD găseşte o plăcere bolnavă în atacul la persoană, mai cu seamă atunci când i se oferă pe tavă un pretins beteşug.

Cabinetul Cioloş se află în faţa unei misiuni imposibile. Dacă va alege să respecte ad litteram vocea "străzii" şi să forţeze o reformă profundă în societate, cele 12 luni de interimat s-ar putea dovedi un timp prea îndelungat. Aidoma dorinţei de schimbare, rezistenţa la schimbare se va manifesta în stradă, însă într-o formă mai violentă. Cu pesedistul însetat, pardon, flămând, nu-i de joacă! Dacă, în schimb, va fi dispus la compromis, există pericolul ca o întreagă generaţie să-şi ia din nou câmpii, la fel cum s-a întâmplat în 1990, după fenomenul Piaţa Universităţii.