Mozaic de octombrie (I)

Ce altceva ar fi mai pe profilul rubricii Cetatea universitară decât un nou început de an academic? Întrebare retorică, fireşte. Aula Magna „Mihai Eminescu” (UAIC), plină de „bobocii” 2017, alături de membrii corpului profesoral. În faţa noastră, amfitrionii instituţionali, Rectorul ales/ministru al Justiţiei şi interimarul său la conducerea UAIC, oaspeţi de seamă (ambasadorii SUA şi Austriei), ministrul Educaţiei, înalte feţe bisericeşti, oficiali laici, reprezentanţi ai Universităţilor ieşene surori. Nu dau nume, grade şi titluri, altceva mi se pare mai potrivit pentru spaţiul restrâns: convergenţa tuturor discursurilor, saluturilor şi mesajelor în ideea şansei României prin investiţia în sete de cunoaştere, creaţie ştiinţifică şi cultură, încrederea în potenţialul intelectual al tinerilor din amfiteatre şi laboratoare, conjugată cu necesara conştientizare a unei mari tradiţii (ca aceea a Universităţii noastre) de către aceştia, stimul al unei creativităţi competitive, de „mâine”, către care drumul începe de pe acum, studiu, mentalitate matură, responsabilă, spirit critic, îndrăzneală a gândirii.

Din nou întrebarea despre sensul vieţii, prelegerea inaugurală a colegului Ştefan Afloroaie, de la Filosofie şi Ştiinţele social-politice, nu putea lăsa pe nimeni indiferent, fără nici un fel de bariere de vârstă, nici de alt gen, căci viaţa nu are sens decât dacă individul uman i-l caută şi începe, de fapt, a i-l da chiar cu Întrebarea ca atare, cu stimulii ei prospectivi, poate mai de preţ decât la etape mai târzii, ale privirii întoarse autoanalitic şi bilanţier. Temă prea filosofică pentru freshmen? Nu, deloc. Neîndoielnic, dar, sper, cu cea mai fecundă rezonanţă, adânc omenească în sufletele şi mintea noilor noştri studenţi, dându-le de gândit, în acest prag de studenţie, extrem de important în existenţa fiecăruia (vocaţii, profesii, disciplina muncii intelectuale în studenţie şi după), făcându-i să se întrebe, tinereşte, luminos, dar şi cu seriozitatea faptei ce va urma, Ce fac cu viaţa mea? Altitudinea metafizică a acestei complexe teme interioare, focalizant-existenţială, nu-i va eclipsa dimensiunea morală (de projet de vie), ci i-o va adânci şi înnobila şi mai mult, în acel orizont ultim, transindividual, al cărui spaţiu este prin excelenţă Universitatea ce-şi merită majuscula aceasta. Dincolo de „litera” ţinutei festive, să le mulţumim aşadar tuturor celor implicaţi (în concepţie, alegeri, desfăşurare) pentru substanţa şi spiritul generos al Deschiderii din Aula Magna.

Pe 4 octombrie au început simultan (n-ar strica un „dispecerat” al eşalonării calendaristice) FILIT şi, de o mai întinsă durată în comparaţie cu el, FITPT, încă neîncheiat la ora la care scriu, aşa că rămâne, despre el, pe săptămâna viitoare. A cincea ediţie a FILIT se remarcă, înainte de toate, prin două idei noi, de lărgire a audienţei la public: Casa Fantasy şi Casa copilăriei, cea din urmă acordând un binemeritat loc de prim-plan, „Cenuşăresei” care încă este (dar nu şi în Festival) literatura pentru copii, cea de o exigentă calitate estetică, confirmată de alegerea autorilor invitaţi şi de impresiile cititorilor-parteneri de dialog, nu numai cei „mici”, deşi lor în primul rând stimulativă, cealaltă gândită pe relaţia de translare între literatură şi ecranizări. Amândouă merită „recidivate” cu folos şi la ediţiile de aici înainte.

Ca întotdeauna, dezbaterile invitaţilor traducători, la Casa Pogor şi la UAIC, s-au dovedit substanţiale şi cu nerv, datorită şi unor moderatori de talia lui Bruno Mazzoni (Italia), a Floricăi Cihodaru-Courriol (Franţa) sau a universitarei ieşence Simona Modreanu, un loc aparte revenind întâlnirii-dialog cu Noël Dutrait, traducătorul din chineză în franceză al laureaţilor Nobel Gao Xingjiang (invitat FILIT) şi Mo Yan, confesiune cu adânci implicaţii de dialog intercultural între „sursă” şi „ţintă”. O reuşită deosebită, pe o iniţiativă inedită, a fost dialogul olandezului Jan Willem Bos cu studenţi şi profesori de la Informatică (UAIC), având-o la origine şi ca amfitrioană pe Paula Onofrei: revărsare de vervă a românistului invitat, debordând de umor şi har de povestitor, întregită de întrebări inteligente, francheţe şi prospeţime, un climat de ansamblu propice comunicării autentice, îmbogăţitoare, de efect sigur pe calea lecturii viitoare, complementară oralităţii de atunci şi acolo. O bună întâlnire a liceenilor de la „Logos” (prof. Serinella Zara), cu Marius Oprea şi Tudor Ganea, la Casa de cultură „Mihai Ursachi” din Copou, dar poate prea puţin au fost fructificate premisele de aprofundare a comparaţiei între cei doi autori, din generaţii şi cu opţiuni diferite în scrisul lor. O excelentă dezbatere despre jurnalismul cultural a fost cea moderată de Cristina Hermeziu, cu Carmen Muşat (de la Observator cultural) şi alţi invitaţi din domeniu, români şi străini.

Serile de la Naţionalul ieşean au debutat cu rafinament, umor şi ironie subtilă, graţie lui Jonathan Coe (Anglia), gazdă fiind Marius Chivu, continuând realmente incitant cu Olga Tokarczuk (Polonia) şi Mircea Cărtărescu, gazdă: Robert Şerban, şi ar fi putut atinge apogeul cu Gao Xingjiang (trăitor în Franţa), gazdă Bogdan Ghiu, dacă invitatului i s-ar fi creat condiţii de dialog lărgit, cu voci din public, aşa cum s-a văzut la conferinţa de presă de cu o zi înainte, moderată de Cătălin Sava şi la care asistase şi gazda de după aceea. Oare de ce tendinţa de limitare a acestei relaţii dialogice extinse? Când este atât de evident că, dincolo de amfitrioni şi parteneri de pe scenă, invitaţii FILIT sunt extrem de dornici şi de reacţii de lectură şi idei venite dinspre iubitorii de literatură prezenţi în Iaşul nostru la vremea Festivalului?

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar