Numărul doi al alianţei penale

Liderii politici au pus vorbă lângă vorbă şi le-a ieşit teorema: şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are dezlegare la funcţie şi după începerea urmăririi penale. La o adică, ce a făcut numărul doi în stat este un mizilic. Mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorilor într-un dosar de retrocedări frauduloase cu prejudiciu de 143 de milioane de euro. În versiunea DNA, Tăriceanu a ascuns relaţia cu afaceriştii israelieni Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz şi Shimon Shevez, implicaţi în dosarul retrocedărilor fermei Băneasa şi a pădurii Snagov.

Primul enunţător al teoremei, deloc surprinzător, estecondamnatul penal Liviu Dragnea, şeful PSD: „Noi îl susţinem în continuare”. Este o mişcare opusă cu planurile de schimbare a pesedistului Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor, luat la ţintă de partid tocmai pentru că şi-a descoperit pasiunea pentru principii de integritate în PSD.

Al doilea enunţător al teoremei, Traian Băsescu: „Ei nu au la ALDE în criterii de integritate demisia din funcţie când eşti pus sub urmărire penală”. Bun, deci după mintea unui ex-preşedinte, afundat la rându-i în probleme cu justiţia: 1. Cazul ţine exclusiv de standardele interne ale partidelor. Deci obligaţiile funcţiilor din partide sunt deasupra intereselor dictate de demnităţi publice. 2. Nu e de mirare că ambele camere ale Parlamentului nu-şi pun deloc problema unui cod de conduită prin care persoanele urmărite penal să fie silite să renunţe la demnitatea publică. De aici şi situaţia limită: ce se întâmplă dacă Tăriceanu ar primi o condamnare cu suspendare? Rămâne în funcţie, fiindcă statutul ALDE e neclar în această privinţă?

Punerea sub acuzare a lui Tăriceanu are implicaţii politice importante, dar este umbrită de scandalul din sănătate.ALDE, partidul marionetă al PSD, creaţia lui Victor Ponta după spargerea USL, speră să facă o figură bună în alegerile locale, pentru a pregăti reînvierea „noului USL” la alegerile din toamnă. Cu doi lideri, unul condamnat şi altul urmărit penal, coaliţia celor două partide se pregăteşte de o alianţă penală propriu-zisă, în care vizitele la DNA şi la tribunale asigură rangul în partid şi poziţia în stat.

Dacă privim nenumăratele iniţiative şi declaraţii ale celor doi, Tăriceanu şi Dragnea, ai impresia că asişti la sinteza principiilor de guvernare elaborate în Beciul Domnesc. Spre deosebire de mulţi alţii însă, numărul doi al alianţei penale nu s-a comportat duplicitar. Tăriceanu a fost un adversar deschis şi principial al întăririi DNA şi al libertăţii de acţiune a procurorilor. Filosofia lui politică are o schemă de dezvoltare relativ simplă, în care totul este pe dos, iar negrul devine cu uşurinţă alb imaculat: procurorii sunt nişte „abuzatori”, iar „cetăţenii” (penalii), victimele unui sistem opresiv din care fac parte serviciile secrete, americanii, alături de forţe obscure din „O mie şi una de nopţi ale minţii.”

Faţă de alţi corifei ai teoriei statului poliţienesc, Tăriceanu a avut timp de repliere. A combătut multă vreme ca avocat din oficiu al penalilor, a acţionat proactiv şi şi-a creat provestea autovictimizării înainte ca el să fie săltat, aşa cum de pildă s-a întâmplat cu unii prinşi pe picior greşit, transformaţi peste noapte din îngeri în demoni, cum sunt Elena Udrea şi Traian Băsescu. Tăriceanu a fost mereu el însuşi, a trăit într-o vecinătate penală cum rareori poate colecţiona cineva în cariera lui. Priviţi la parteneriatul cu Dinu Patriciu, uitaţi-vă, ca din întâmplare, câţi dintre miniştrii guvernelor sale sau apropiaţi au avut probleme cu justiţia. Rar atâta sârguinţă, constanţă în rău şi inspiraţie distructivă.

Tăriceanu rămâne un om cheie din orice front menit să anihileze legislaţia anticorupţie. Păstrarea lui în cărţi, cu orice preţ, confirmă că planul unui nou asalt anti-justiţie nu a fost abandonat şi că se aşteaptă deznodământul localelor. Dar menţinerea şefului Senatului are un preţ important pentru România: măcinarea credibilităţii externe. Chiar în timpul vizitei premierului Dacian Cioloş în SUA, „The New York Times” i-a dedicat cazului Tăriceanu un comentariu, în timp ce Casa Albă a transmis că aşteaptă acţiuni împotriva corupţiei, în condiţiile în care România trebuie să răspundă pe măsura disponibilităţii şi încrederii americane arătate în parteneriatul strategic.

Oricâte insistenţe externe vor exista, nimic nu poate fi mai presant decât semnalul pe care îl vor da rezultatele alegerilor locale. Nimic nu poate ustura mai rău decât înfrângerea, chiar şi într-un singur tur, fie şi a unei părţi din rândul celor care nu întrunesc condiţiile de integritate. Dacă penali notorii vor avea succes un răsunător pe linie, partidele nu se vor sfii să defileze şi cu oameni încătuşaţi la alegerile generale.

Publicitate și alte recomandări video