Numeroase zboruri, cu întârzieri sau anulate din cauza ceţii de pe Aeroport

vineri, 27 decembrie 2013, 02:50
1 MIN
 Numeroase zboruri, cu întârzieri sau anulate din cauza ceţii de pe Aeroport

Întârzierile par a fi la ordinea zilei. Au fost chiar şi curse anulate.

Angajaţii Aeroportului au întâmpinat Crăciunul pe baricade. Ceaţa din ultimele zile a provocat întârzierea şi anularea a nu­meroase zboruri. Reprezentanţii Aero­por­tului au postat de altfel un mesaj de avertizare pe site-ul propriu, menţionând că, din cauza ceţii, operatorii aerieni pot dispune suspendarea unor zboruri. Cursa Tarom de ieri spre Torino şi retur a fost anulată. De asemenea, în Ajunul Cră­ciu­nului, zborurile Tarom Bologna – Iaşi şi Iaşi – Torino au înregistrat câte două ore de întârziere, faţă de ora aterizării, respectiv decolării. Ziua de 23 decembrie a fost cea mai agitată pentru personalul Aeroportului. După aterizarea normală a cursei Tarom dinspre Roma, cursa dinspre Bucureşti a fost anulată. Din cauza ceţii de la Iaşi a fost anulat şi zborul Tarom Bucureşti – Iaşi – Bucureşti, iar o altă cursă dinspre Bucureşti a fost dirijată spre Suceava, după ce întârziase deja timp de o oră. Nici cursa Austrian Airlines dinspre Viena nu a mai putut ate­riza pe aeroportul ieşean, fiind dirijată spre Otopeni.

Comentarii