Piaţa Naţiunii

Rar şi încrâncenat răbufnesc comentarii cu referire la spaţiul din faţa Institutului de Medicină şi Farmacie. Să revenim dar cu povestea acestei pieţe la rădăcini.

Monumentul original al României Mari a fost realizat şi donat Iaşului de prinţesa Olga Sturdza, nu mult timp după războiul de întregire a neamului. El a fost aşezat în începutul Copoului, exact pe locul monumentului actual al lui Mihai Eminescu. După năvala ruşilor la următorul mare război, monumentul a dispărut peste noapte. El nu mai corespundea proiectului sovieticilor pentru România. Întrucât închipuia cetatea Carpaţilor, Ţara mamă prin regina Maria şi provinciile adunate la piept, abia scăpate de stăpânire străină. Pe furişmai puteau fi văzute imagini ale monumentului pe cărţi poştale, cum putem să le mai vedem şi acum, şi chiar să le cumpărăm, în anticariatul domnului Grumăzescu.

După căderea ordinii comuniste, un om de afaceri bucureştean, îmi pare rău că nu-i am în minte acum numele, a hotărât să refacă monumentul pe cheltuiala lui. În acest scop a cerut primăriei un amplasament reprezentativ. Cine a participat atunci la discuţii îşi aduce aminte cât de anevoioasă a fost decizia locului potrivit. Au fost implicate personalităţi culturale, tehnice şi politice importante ale Iaşului. Un rol mare l-a jucat rectorul Institutului de Medicină şi Farmacie întrucât îşi dorea un spaţiu, o piaţă lipsită de obişnuita invazie a automobilelor. În acelaşi timp, întrucât gestul restaurator, simbolistica refacerii unui asemenea monument în oraşul celor trei uniri o impunea, a existat ideea realizării unui spaţiu mai amplu capabil să primească festivităţi de anvergură dedicate unirilor, inclusiv celei mari. Refacerea ansamblului statuar urma să fie suportată de donatorul bucureştean, iar amenajarea pieţei de Consiliul Local Iaşi. Autorul sculpturii, pe care mulţi ieşeni şi-l amintesc lucrând chiar la faţa locului, este domnul Crengăniş.

Încă de la schiţarea modelului în lut, donatorul a înţeles că cheltuielile vor fi mult mai mari decât cele prevăzute. A încercat să le reducă propunând realizarea statuii în bronz. S-a stârnit îndată un conflict întrucât nici o personalitate ieşeană nu a fost de acord cu schimbarea materialului. Consiliul local a hotărât atunci ca întregul monument împreună cu amenajările exterioare să se facă pe cheltuiala Primăriei. Facem o paranteză financiară. Dezbaterile politice pe această temă au devenit clonţoase. Cum se poate, clama opoziţia, să dai bani pe statui când în urbea noastră sunt atât de mulţi sărmani! Paranteza e necesară. Ea explică de ce piaţa s-a făcut cu resurse financiare minime şi materiale şi detalii de execuţie modeste. Desigur acest proiect simbolic pentru Iaşi ar fi meritat materiale nobile, rezistente în timp. Dar asta ar fi mărit valoarea investiţiei de mai multe ori. O astfel de faptă, în peisajul democraţiei româneşti, este pentru orice opoziţie, indiferent de culoare, inacceptabilă.

Şi acum e necesar un răspuns: de ce aşa şi nu altfel? Adevărul e că pot exista o mulţime de soluţii diferite. Ceea ce nu ştiu mulţi dintre purtătorii de vorbe, e că soluţia realizată e concluzia unor discuţii lungi, cu o serie de arhitecţi cunoscuţi şi personalităţi ale culturii ieşene. Funcţiona, pe atunci, aspiraţia reaşezării în normalitate a existenţei cotidiene a ieşenilor cu istoria Iaşului… Unde ţintesc cârcotaşii, în mod deosebit?

“Piaţa e urâtă întrucât nu funcţionează nici o regulă de aşezare a clădirilor din jur!“ E adevărat. Un proiect mai amplu, cu portice, pergole şi spaţii cu anumite funcţiuni, nu prea dezvoltate, dar extrem de atractive, pentru a reconfigura spaţialitatea locurilor, ar fi fost de dorit. În lipsa lor singurul element compoziţional evident este axa clădirii de factură neoclasică a Institutului de Medicină şi Farmacie. În proiectul realizat, axa este susţinută de fântână, de spaţiul verde în lungul axei şi de monumentul propriu-zis.

“O piaţă, ca să-şi merite numele, trebuie să fie suficient de bine controlată în limitele ei. Altfel axele valoroase sunt devalorizate de cele nedefinite.“ Da! Proiectul prevedea plantaţii consistente, pe mai multe etaje de vegetaţie, pentru a corecta dezordinea spaţială. Problema e similară cu esplanada Teatrului Naţional. Acolo actorii principali, şi singurii de luat în seamă, sunt Teatrul şi Mitropolia. Fără plantaţiile puternice, bogate, care susţin dialogul celor două clădiri monument, totul intră în derizoriu.

“În zona monumentului propriu-zis piaţa este în mod greşit înclinată.“ Nu e greşit, e intenţionat. Întregul spaţiu e compus din două platforme articulate şi situate la cote diferite. Cea de sus, aferentă Institutului şi monumentelor lui, aceea de jos particularizată în sensul unei îmbogăţiri a semnificaţiei monumentului. Planul înclinat este un procedeu des folosit. El asigură, în acest caz, o percepţie mai monumentală a clădirii neoclasice din fundal, concomitent cu evidenţierea prin insolitare a grupului statuar. De asemenea panta fină asigură un racord natural cu bulevardul Independenţei, asigură diferenţierea celor două zone funcţionale ale pieţei şi face mai vizibilă imaginea din paviment a hărţii României Mari aşezată pe axele cardinale.

“Piaţa e aridă.“ E o critică lovită de vid. Şi suprafeţele mari de asfalt din oraş sunt aride. Şi marele nostru pietonal e arid. Şi Piaţa Mare din Sibiu e aridă. Chiar şi luna de pe cer e aridă! În plus proiectul trebuia continuat şi dezvoltat cu mobilier urban specific locului, fapt nefinalizat.

“Monumentul e caraghios, întrucât toate personajele sunt cu fundurile la privitor!“ Asta e într-adevăr o problemă. Eu personal nu cred că femeile frumoase pot fi urâte indiferent din ce parte le priveşti. În privinţa acestui grup statuar putem totuşi fi de acord că este compus numai din întruchipări de femei frumoase. Să adăugăm valoarea istorico-simbolică a monumentului. Dacă nu ne mai interesează acest tip de valori, atunci şi valorile estetice pot să piară fără nici un regret!

Aţi citit o poveste. Oricum, se aude şoptit, Piaţa Naţiunii este subiectul unei poveşti noi. Ea va fi radical refăcută pentru a face loc dedesubt, într-un mod de asemenea simbolic, zeului automobil! Ce poate fi mai expresiv, mai sugestiv, mai înălţător, în definitiv mai monumental, decât un monument al României Mari, dacă-i va mai fi păstrat locul, suprapus peste un garaj cu automobile de ultimă generaţie?

Ionel Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului în perioada în care a fost realizată Piaţa Naţiunii