Caută 
4 MIN
Rapid şi Universitatea Cluj trebuie să-şi recunoască păcatele şi să pornească de la capăt, începând cu munca de jos.
Pentru moment, Steaua Bucureşti (echipa de fotbal, bineînţeles) a pierdut prim-planul în mass-media sportului. În centrul interesului naţional, dacă nu chiar mondial, se află o altă echipă bucureşteană, Rapid, care riscă nu numai să retrogradeze în liga secundă – în ciuda palmaresului ultralăudat de două titluri mari şi late în aproape un secol de existenţă, a mai fost pe acolo – dar chiar să intre în faliment şi să ajungă să joace în liga a patra. Strigăte, prosteste, bocete, frângeri de mâini, mai dihai ca în cazul ultramediatizatei dezafilieri a Craiovei, chiar dacă drama olteană este sinonimă cu o mârşăvie a Federaţiei. Pe ici, pe colo, prin părţile neesenţiale se mai plânge şi pe umărul Universităţii Cluj, o altă echipă de mare tradiţie în fotbalul românesc, asta pe plaiurile mirifice scăldate de Dâmboviţa, că numai Dumnezeu ştie ce este în sufletul suporterilor cu şepci roşii de pe Someş. Timişoara se chinuie acum să reintre pe prima scenă cu un surogat importat de la Recaş (o prosperă comună din Banat), după ce autentica Poli a fost distrusă la masa de poker de un oarecare italian Zambon, iar hibridul cu Fulgerul Bragadiru moşit de maşina de spălat Iancu a eşuat. UTA încearcă în zadar să revină la masa bogaţilor, Oradea înoată prin hăurile seriei vestice din L2, la fel ca şi oraşul care l-a dat pe Dobrin, Piteştiul. Şi ca să revenim în Capitală, este încă proaspătă tragicomedia de la Sportul Studenţesc, acolo unde Vasile Şiman a îngropat vreo câteva generaţii de fotbalişti talentaţi, ţinându-i cu arcanul şi plătindu-i cu ţârâita. Nici oraşul de pe Bahlui nu stă prea bine, chiar dacă nu-i în stare de faliment şi chiar dacă n-are onorurile altor centre fotbalistice, nu-i de neglijat. Iar în Liga I se perindă Chiajna, Otopeni, Brăneşti, Severinul şi se pregătesc Botoşani şi echipa cu nume de sperietoare, Damila Măciuca.
E de râs situaţia asta? Nu e de râs pentru că aceste echipe din localităţi cât nuca îşi merită performanţele obţinute pe teren. E de plâns? Da, e de plâns că "U" Cluj şi Rapid vor retrograda, sau că a dispărut Craiova de pe harta fotbalului românesc, numai că lacrimile nu ajută la nimic. Nici măcar lacrimile de crocodil ale lui Mircea Sandu, care se zbate să găsească un loc pentru Craiova în Liga I, o Craiovă inexistentă. Lacrimi de regret, consecinţă a remuşcărilor? Mda, aşa vrea să arate Mircea Sandu…
Între timp, suporterii, cei puţini cu bani şi cei mulţi cu pasiunea, încearcă să atingă corzi sentimentale. Se vorbeşte de palmares, de tradiţie, de culori şi se încearcă sensibilizarea celor de la FRF şi LPF cu buna ştiinţă că la atâtea mânării câte s-au făcut în fotbalul nostru autohton, ce mai contează una-două pe altarul unor asemenea branduri? Numai că, exceptând Craiova şi (parţial) Timişoara, Federaţia Română de Fotbal nu are nicio vină, în astfel cazuri. Suporterii din Giuleşti, aşa cum or fi ei, şi-au dat seama că nu de la Casa Fotbalului a venit potopul, nu strigă nici "Jos Naşul", nici "Mitică la puşcărie", ci îi pun platoul cu colivă lui George Copos în faţă. FRF şi LPF realizează că acceptând o nouă mânărie cu licenţierea, îşi dau foc la valiză. Nu neapărat cu bricheta aprinsă de UEFA, mass-media vor urla mai rău dacă vor fi salvate pe sub masă Rapid şi "U" Cluj, decât strigă acum în ajutorul lor. Pe de altă parte, nici Steaua, nici Dinamo, nu vor fi prea încântate de tubul de oxigen inoculat marilor rivali.
Buba nu-i la Federaţie, ci în curtea cluburilor. Iar cluburile trebuie să-şi recunoască păcatele şi să-şi accepte soarta. În Italia, Fiorentina a ajuns în stare de faliment şi a luat-o de jos, revenind în Serie A şi în Cupele Europene. În Ungaria, Ferencvaros a avut un prestigiu şi un palmares incomparabil cu cel al Rapidului şi, totuşi, nu i-a fost ruşine să stea doi ani în liga secundă. Acelaşi lucru îl pot realiza şi Rapid, şi "U" Cluj, cu condiţia să înveţe din necazul de acum şi să schimbe ce e de schimbat. Dacă vor fi ajutate să scape pe lângă regulament, deznodământul va mai întârzia, dar va fi acelaşi. Plânsul pe umăr nu ajută la nimic!
