Postelectorale

Nu ştiu ce-o fi fost în capul CEC-ului când a impus obligativitatea unui anume certificat din localitatea de domiciliu, dacă împrejurările te constrâng să votezi departe de casă. S-ar zice că e o măsură rezonabilă, menită să prevină abuzurile, votul multiplu şi fraudulos – cel cultivat pe larg şi chiar cu voluptate în scrutinele trecute. Şi câte altele, probabil, din categoria asta, foarte aferată (şi teribil de antipatică, fiindcă le ridică mingea la plasă ipocriţilor de toată mâna) a corectitudinii. Dar drumul în iad e pavat cu intenţii nobile, se ştie. Cine, într-o ţară ca a noastră, unde pământul îţi fuge câteodată şi la propriu de sub picioare, unde situaţia se schimbă fulgerător, unde peste toţi, vlădică sau opincă, apasă greu provizoratul, iar nevoile demâncării te băjenesc pe unde îţi văd ochii, îşi poate programa existenţa astfel, încât să-şi scoată de cu vreme o hârtie? Cine are timp şi, mai ales, stare pentru un gest ţinând atât de intim, la urma urmelor, de normalitatea vieţii sociale? Prea puţini. Măsura va fi lăsat mii de oameni pe dinafara scrutinului, deşi părea că scontează contrariul. Chichiţa e din seria anumitor iluzii ale normalităţii într-o ţară fără de nici o tradiţie în acest sens şi care o duce şi acum pe un teren labil. Eternă poveste a formelor fără fond.

Şi o iluzie ca asta îi va fi jucat festa AIE, foarte sigură că va lua un nou scor confortabil: n-a fost să fie, pe cât arată primele rezultate şi e îndoielnic că, în definitiv, după numărări şi verificări, balanţa va înclina suficient de mult, cât să-i lase Alianţei mâinile libere, suficient de libere, să precizez. Un vot e întotdeauna fie expresia unei simpatii, fie o sancţiune, plus, evident, mia de factori din umbră: lehamitea, dezabuzarea, lipsa de timp, teama de necunoscut, inerţiile de tot felul, inclusiv inerţia de tip etnic. De ce a luat Dodon atât de mult? Dacă nu e o întrebare-cheie a proaspăt încheiatelor parlamentare, e una de pus în primul rând. Surpriza pe care ne-o arată socialiştii urcă din mai multe găuri imunde şi o analiză – dacă se va găsi cineva să se apuce de o întreprindere atât de dezagreabilă (fiindcă presupune un plonjon inevitabil în subteranele politichiei) – va scoate la iveală nu numai mâna, şi aşa evidentă, a Rusiei, dar şi o ditai trenă de miopii şi incapacităţi: n-am fost în stare să câştigăm simpatia alogenilor, nu le-am putut propune nimic valabil, n-am ieşit din imaginea de circari şi etnofolclorici ş.a.m.d. Dodon nu e nici pe de parte opera inexistentei sale carisme şi a generoaselor fonduri moscovite: e şi produsul prostiei AIE, a lipsei sale de viziune, a gafelor pe care le-a comis între timp, produsul suficienţei, al variilor trocuri. În fond, pe Dodon ni l-am făcut în strânsă colaborare cu Putin. Şi problema e să ne inventariem cu minuţie, dincolo de orice parti-pri, „contribuţia”: o să rezulte o listă de capete de acuzare, care însă poate fi folosită şi ca îndrumar de evitare a gropilor pe viitor. Deşi e slabă nădejdea.

În fine, să ghicesc şi eu puţin în bobii jocurilor ce vor urma. Am în reminiscenţă o intervenţie de mai ieri, alaltăieri a liderului PCRM pe micul ecran: neobişnuit de calm, suspect de împăcat cu sine. Atât de neobişnuit şi atât de suspect, încât ipoteza unei tocmeli cu proeuropenii nu e deloc exclus, în ciuda declaraţiilor repetate, din campanie, cum că nu se vor asocia cu nimeni, odată ajunşi în Parlament. Plus tonul moderat al discursului pe durata scrutinului, plus aerul vag, dacă nu temperat, de europenitate, atitudinea aşa-zicând „luminată”, pe care şi-a luat-o Voronin în acest scrutin şi care a indus uşurel senzaţia că generalul a mai urcat estimp o treaptă şi viziunea lui s-a lărgit. Un Voronin care a început să practice o ideaţie mai temperată, deşi în limbajul care l-a consacrat: schimbarea de macaz poate fi mai amplă decât a lăsat generalul să se vadă. Nu m-aş mira să-l văd preşedinte al noului Legislativ – în recompensa ralierii la proeuropeni şi deci a scutirii acestora de complicaţiile post-electorale. Dacă lucrurile se vor constitui anume aşa (sau cumva pe aproape), adevăratul perdant al scrutinului va fi gogoaşa socialistă şi milogitorul de embargouri pe lângă Putin pentru economia moldovenească.

Ghenadie Nicu este corespondentul “Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova