Prima prelevare de organe din 2016 la CRTS Iaşi. Medicii s-au dus la Bacău

vineri, 08 ianuarie 2016, 02:56
2 MIN
 Prima prelevare de organe din 2016 la CRTS Iaşi. Medicii s-au dus la Bacău

Organele provin de la un bărbat de 45 de ani grav accidentat la cap.

Prima prelevare de organe din 2016 realizată de Centrul Regional de Transplant Iaşi (CRTS) a avut loc marţi noaptea la Bacău. Echipa de medici ieşeni împreună cu medici bucureşteni a prelevat rinichii şi ficatul unui bărbat de 45 de ani aflat în moartea cerebrală după un traumatism cranio-cerebral din accident.

Donatorul fusese internat în stare gravă în Spitalul din Bacău săptămâna trecută. În cursul zilei de marţi, medicii băcăuani au declarat că pacientul se află în moarte cerebrală şi au anunţat coordonatorul regional. În cursul nopţii de marţi spre miercuri, o echipă mixtă cu me­dici ieşeni şi medici bucureşteni au prelevat ficatul şi rinichii donatorului, după ce familia acestuia a anunţat că este de acord cu donarea organelor.

„Prelevarea a fost făcută de echipa de la Iaşi. Medicii de la Bucureşti vin pentru că la noi rămâne un singur rinichi, încă nu pot rămâne ambii, şi nici ficatul, şi echipa de la Bucureşti preia organele pentru tranplantarea lor acolo. La noi a rămas un rinichi pentru transplant la Spitalul Parhon“, a precizat Raluca Neagu, medic coordonator al CRTS.

Cu două săptămâni mai devreme, chiar în prima zi de Crăciun, aceeaşi echipă prelevase organele sănătoase ale unui tânăr de 19 ani, politraumatizat după un accident rutier. Donatorul a intrat în moarte cerebrală în prima zi de Crăciun, atunci când familia sa şi-a dat acordul pentru prelevare. Medicii ieşeni şi bucureşteni au prelevat şi atunci doar rinichii şi ficatul.

Spitalul din Bacău a fost acreditat pentru prelevare de organe în 2013, activitatea acestuia desfăşurându-se în cadrul CRTS Iaşi. Pentru ca ambii rinichi şi ficatul să rămână pentru transplantare în clinicile ieşene, spitalele în care se desfăşoară astfel de activităţi trebuie să fie acreditate de Agenţia Naţioanală de Transplant.

„Pe de o parte, în cazul rinichilor, spitalul trebuie să aibă capacitatea umană şi tehnică pentru a putea realiza doua transplanturi simultan. În cazul transplantului de ficat, conducerea Spitalului Sf. Spiridon trebuie să asigure mai întâi circuitele, şi apoi se va vedea“, a mai completat medicul coordonator al CRTS.

Comentarii