Şapte trasee turistice care să pună Iaşul pe harta destinaţiilor de vacanţă

miercuri, 01 martie 2017, 02:50
2 MIN

Studenţii Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“ au realizat şapte trasee tematice pe care le vor putea parcurge turiştii ajunşi la Iaşi, şi un ghid turistic care prezintă principalele puncte de interes de pe acestea. 

Traseele urmează să fie incluse într-o viitoare strategie de promovare a Iaşului prin turism.

„Traseul activ“ oferă posibilitatea traversării celor 7 coline ale Iaşului pe bicicletă, pe o lungime de aproximativ 60 km.

„Traseul artelor“ se suprapune pa­rţial pe Axa Culturală, legând galeriile de artă şi instituţiile de spectacole ale Iaşului.

„Traseul comunismului“ pleacă de la corpul B al Universităţii „Al.I. Cuza“ şi ajunge în Centrul Civic, trecând pe lângă casa Ghika-Roset, fost sediu al Securităţii sau Casa Pătrată, fostul sediu al Co­mitetului Judeţean PCR.

„Traseul evreiesc“ rememorează moştenirea iudaică a Iaşului, legând zonele în care a fost concentrată populaţia evreiască de curtea fostei Chesturi a Poliţiei şi Gara de unde au plecat trenurile morţii în timpul pogromului din 1941.

„Traseul pelerinului“ aminteşte de cele peste 100 de bise­rici existente în Iaşi şi de caracterul de destinaţie de pelerinaj a acestuia.

„Traseul romantic“, al Iaşului ma­rilor iubiri, pleacă de la Starea Civilă şi se încheie la Casa Dosoftei, străbătând însă întreg oraşul.

Ultimul traseu, cel al „Unirii“, este menit să marcheze locurile legate de cele do­uă momente în care Iaşul a pus ba­zele statului românesc modern.

„Este un proiect foarte bine venit şi pentru că a implicat Facultatea de Geografie şi studenţii care vor lucra în turism în viitorul apropiat. Traseele sunt foarte atractive. Cred că proiectul va fi foarte interesant şi pentru turişti. Ei sunt tot mai tentaţi să vină să vadă şi lucrurile pe care nu le pot vedea la ei acasă, iar traseul evreiesc sau cel al comunismului sunt astfel de lucruri“, a precizat Anca Zota, coordonatorul Cen­trului de Informare Turistică din ca­drul Primăriei.

Aflați amănunte despre proiect de AICI.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii