TBC: Iaşul s-a întors la metodele de diagnosticare de acum 20 de ani

joi, 04 iunie 2015, 01:51
2 MIN
 TBC: Iaşul s-a întors la metodele de diagnosticare de acum 20 de ani

Spitalul de Pneumoftiziologie are aparatul care ar pune diagnosticul de TBC imediat, dar Ministerul Sănătăţii nu i-a alocat şi testele necesare. Situaţia pare a fi unică la noi, astfel de teste găsindu-se la Bucureşti, Cluj şi chiar Piatra Neamţ

Pacienţii din judeţul Iaşi suspectaţi de TBC trebuie să aştepte măcar o lună jumătate rezultatele analizelor care să confirme sau să infirme diagnosticul. Situaţia se datorează faptului că, spre deosebire de centrele medicale specializate din Cluj şi Bucureşti, la Spitalul de Pneumoftiziologie, diagnosticarea se face după metoda folosită şi acum 20 de ani. Mai mult, cu toate că spitalul a primit aparatură GeneXpert, cu ajutorul căreia ar putea pune diagnosticul în câteva ore, nu are teste tip care ar trebui furnizate prin program naţional derulat de Ministerul Sănătăţii.

„Aparatul îl avem acum, însă e ca şi cum avem o maşină fără benzină. Pentru că nu avem testele care se folosesc pentru confirmarea diagnosticului. Aparatul este dat în custodie de o firmă, nu este al nostru sau venit de la minister. Ei ni l-au lăsat un timp, în ideea că avem teste venite prin program naţional şi că putem asfel să-l folosim. Însă, pentru că nu avem aceste teste, ne folosim de metodele de acum 20 de ani pentru a diagnostica“, a arătat prof.dr. Traian Mihăescu, şeful Secţiei Clinice I de la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Pe de altă parte, medicul a mai subliniat că în acest moment nici diagnosticarea prin mijloace clasice nu este posibilă, întrucât din spital lipsesc şi aşa numitele medii de cultură, în care trebuie introduse probele. „Nu avem aceste medii, şi atunci vă daţi seama cât are de aşteptat pacientul“, a mai spus medicul Mihăescu.

Pe lângă clinicile din Cluj şi Bucureşti, care pot pune diagnosticul în câteva ore, în zona Moldovei doar spitalul din Piatra Neamţ a fost echipat cu aparatură GeneXpert. Potrivit medicului, incidenţa în zona Moldovei este crescută, numai anul trecut fiind diagnosticaţi 500 de pacienţi, din totalul de 700 aflaţi în evidenţa spitalului.

Tuberculoza continuă să facă victime la nivel naţional chiar dacă statisticile arată că numărul cazurilor înregistrate în ultimii ani au scăzut. România se află totuşi de 12 ani în topul Uniunii Europene după numărul de pacienţi diagnosticaţi cu TBC. Potrivit prof.dr. Traian Mihăescu, numai în judeţul Iaşi sunt în evidenţă mai mulţi bolnavi cu TBC decât are Olanda, o ţară cu 17 milioane de locuitori.

 

Comentarii