Telefonita

Telefonul a fost născocit în veacul al XIX-lea, radioul, televiziunea şi internetul se numără printre emblemele tehnice ale secolului 20, iar oamenii din zilele noastre se folosesc de dispozitive de comunicare la distanţă care, uneori, par mai inteligente decât utilizatorii lor.

În perfectă consonanţă cu trecutul lor imemorial, românii fac parte din liga selectă a naţiunilor pentru care verba manent, iar scripta volant. Conform unui sondaj de opinie privind deprinderile comunicative ale oamenilor în era digitală, românii consideră, ca tot europeanul, că telefonul mobil este cel mai important mijloc comunicativ contemporan. Există, însă, mici deosebiri semnificative în ceea ce priveşte comunicarea digitală scrisă. Popoarele nordului european preţuiesc mult cuvântul scris. Peste 50% dintre olandezi trimit zilnic e-mailuri şi peste 60% dintre danezi consideră că SMS-ul e un mijloc eficient de comunicare. În schimb, în regiunile locuite de homo balcanicus, scripturalitatea e covârşită de oralitate. Doar 5% dintre români apreciază binefacerile corespondenţei electronice. Deşi suntem cei mai „relaxaţi” în privinţa scrierii de mesaje electronice, nu suntem singuri pe lume. Ne sunt alături bulgarii şi câteva străvechi civilizaţii mediteraneene. De ce să scrii, când poţi sta la taifas?

Marea popularitate de care telefonul mobil se bucură printre români e mai mult decât evidentă şi tocmai excesul de evidenţe va fi surprins în textul de faţă. Oamenii din acest colţ de rai adoră să-şi etaleze bunurile. Telefonul mobil, un gadget occidental adaptat uzului oriental, nu face excepţie de la canoanele retoricii fatice prin care indivizii semnalează, precum licuricii, că au şi ei ceva de arătat lumii. Prin alte părţi, obiceiul de a te mare şi rotund cu mobilul tău poate fi socotit ca o manifestare puerilă sau ridicolă. La noi e cât se poate de firesc.

E, de pildă, normal ca atunci când te duci la restaurant sau în vizită, să-ţi etalezi mobilul şi cheile de la maşină. În acest fel, cei din jur vor putea remarca şi, eventual, comenta cât de bine o duci. Dacă nu eşti validat de comunitate, ce rost are să o duci bine? Prin urmare, nu contează că mobilul şi bolidul sunt luate cu chirie, în leasing, cum se zice mai nou. Important e că ceilalţi te vor respecta. În sfârşit, dai şi tu semne de îmbogăţire!

Tot normal e să valorifici telefonul mobil pentru a semnala cât de vânjos te-ai aburcat pe scara socială. Spre deosebire de birocraţii occidentali care nu-şi flutură mobilele ori de câte ori au ocazia, elitele noastre administrative sunt, aproape fără excepţie, molipsite de telefonită. Simptomele acestei boli sunt, în genere, uşor de recunoscut. Din punct de vedere mimico-gestual, mulţi edili, mai mici, mai mari, se poartă ca şi cum tocmai ar vorbi la telefon: privirea e încruntată sau pierdută în zare, omul clatină uşor şi repetitiv din capul niţel plecat într-o parte (de parcă ar ţine prins de umăr un receptor invizibil), iar gesticulaţia se realizează cu o singură mână. Câte unul agită mobilul aşa cum un vechil ar pocni dintr-un harapnic. Un altul ţine delicat mobilul între unghii, aşa cum ar folosi pix pus pe semnat contracte. Există chiar şi cuvioşi care îşi apără respectuos mobilul, ţinându-şi mâinile precum fotbaliştii din zidul contra unei lovituri libere. Prin Ardeal am văzut mulţi indivizi care-şi purtau mobilul la brâu, ca pe un chimir sau ca pe o brişcă. E clar că telefonul mobil e o maşină de făcut bani. Totuşi, am cam rămâne muţi de uimire dacă vreun isteţ şi-ar pune briceag la mobil ori şi-ar felia mămăliga cu smarphone-ul.

Foarte amuzante sunt cucoanele coafate şi apretate din administraţia locală şi centrală care-şi supun telefoanele mobile unor tratamente cosmetice cel puţin la fel de complexe ca şi cele aplicate propriilor trupuri. Dacă vrei ca lumea să nu te mai creadă ţaţă, ci damă bine, trebuie ştiut că mobilul e un alt eu al tău. Cum îl ţii, aşa îl ai. În primul rând, husa trebuie asortată cu celelalte accesorii. Aşa procedează o doamnă cu orice înveliş al distinsei ei fiinţe. În al doilea rând, mobilul trebuie să fie drăgălaş. Sunt, deci, excluse din garderobă dispozitivele grosolane, butucănoase. Şi pentru că tot am folosit cuvântul garderobă, hellooo!, nu poţi avea doar un singur telefon mobil. În fine, dacă tot ţi se ia un telefon, îngrijeşte-te să aibă nume bun şi un renume şi mai bun! În ziua de azi, nu mai poţi umbla cu „Noica connecting people”, iar BlackBerry s-a cam trecut. Ia-ţi şi tu un Galaxy S7, ca să fii în rând cu lumea!

Cei mai faini îmi par baronii din politica mare. Dacă îi priviţi cu răbdare, veţi observa că între ei şi telefoanele lor mobile s-a creat deja simbioza perfectă. Ei sunt oamenii viitorului, oamenii-telefon. Presupun că unii dintre marii noştri fanarioţi au chiar purtători de mobil, adică oameni angajaţi să le poate telefoanelor de grijă. Pentru ei, telefonul mobil e mai mult decât un simbol al controlului, e chiar puterea întruchipată într-un dispozitiv mic, multifuncţional şi mereu la îndemână. Pentru ei, mobilul e ca duhul atotputernic din lampa fermecată a lui Aladin. Dintr-un telefon, te pot face om sau te pot face zob. Dacă li s-ar lua mobilul e ca şi cum li s-ar tăia o parte vitală a corpului. Din acest motiv mănâncă şi zbirii de la DNA o pâine muncită. N-avem ce-i face, aşa-i în politică: spune-mi cu cine vorbeşti ca să-ţi spun cine te-ascultă.

P.S. Spaţiul nu ne îngăduie să-i lăudăm şi pe cei născuţi vorbind la telefon. Sunt mulţi la noi dintre aceştia. Poate prea mulţi.

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” Iaşi