To gay or not to gay I

Nu am decât o rugăminte extinsă, aceea să nu mai gândiţi când e vorba de orientări sexuale.

Pentru că opţiunea sexuală nu este una intelectuală. Nu te hotărăşti deodată că eşti homosexual, la mijlocul vieţii. Te naşti astfel sau nu te naşti. O poţi face, evident, dar e la fel de absurd ca şi atunci când „afli” că eşti câine. E adevărat că nimeni nu este pur hetero şi nici pur homo, suntem rase impure, majoritatea se joacă cu minoritatea în noi ca şi în lume, dar pragul nu poate fi depăşit decât prin modificare profundă la nivel celular. Un om care a trăit normal zeci de ani ştiind faptul că e hetero nu se poate trezi peste noapte homo doar pentru că cineva sau ceva l-a convins de acest lucru. Starea homo sau hetero nu se „descoperă”, nu se sugerează printr-un discurs bine pus la punct sau prin fapte mai mult sau mai puţin carnale, ci se impune de la sine, fără intervenţia noastră conştientă. Tendinţa actuală din ce în ce mai frecventă şi eronată pe de-a-ntregul, din punctul meu de vedere, e să „conştientizăm” „adevărata” noastră identitate, ceea ce este o mare tâmpenie, pentru că instinctele nu au nimic de-a face cu intelectul, conştientizarea. Cine ştie să se joace cu aceste mecanisme din ceilalţi în momente sensibile cum ar fi adolescenţa sau depresia este un tiran şi un dezaxat. Şi, din păcate, aceştia nu sunt puţini.

Publicitatea chiar nu înseamnă totul, iar imaginea este în fond aceeaşi. Lumea plină de culori, muzică şi voie bună a homosexualilor nu este una mai bună decât cea a heterosexualilor. Mi-e greu să cred că într-un cuplu de pederaşti nu au loc exact aceleaşi necazuri şi bucurii ca şi într-unul de hetero. Singura mare problemă e că în calitate de homo nu eşti „recunoscut” de ceilalţi. Din cauza acestei mari frustrări se fac campanii uriaşe de promovare, parade în care adepţii îşi afirmă mândria de a fi astfel. Efectul dorit, probabil, al acestor demersuri este ca lumea să aplaude şi să spună la unison, gata, vă vedem, vă recunoaştem, bravo vouă, sunteţi „de-ai noştri”. Pun pariu că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, orice tentaţie de a „deveni” gay ar dispărea.

E posibil chiar ca toţi să avem la un moment dat porniri homosexuale, dar asta nu ne transformă în „convertiţi” cu totul. La urma urmei şi animalele se freacă unele de altele indiferent de sex sau şi mai mult, dar nu înseamnă că fac distincţie clară între gay şi straight. Dacă, să zicem, mie îmi place de Brad Pitt, asta nu înseamnă ca vreau să mă culc cu el. E o diferenţă catastrofală pe care mulţi, din cauza mesajelor de tot felul ce îi asaltează zi de zi, nu o înţeleg. Dacă, în schimb, încep să îl analizez pe actor cu mare atenţie, conştientizând nenumăratele sale atuuri fizice, intelectuale, spirituale, dacă încerc să mă pun în pielea vreunei femei cu care a avut el o relaţie romantică, să îi învăţ pe de rost toate filmele şi mişcările, e posibil ca, la un moment dat, să am dorinţe de altă natură decât cea intelectuală. Dar acestea sunt autosugestionate, induse, impuse de conştient, toxice. Pot parcurge astfel trasee din ce în ce mai ciudate, inimaginabile, ajungând la aberaţii, absurdităţi pe care, la momentul respectiv, le voi considera perfect normale. Ce mă poate împiedica să fac acest lucru? Două unelte: instinctul de supravieţuire care ştie mereu linia de plutire şi educaţia. Ele două luptă împotriva tentaţiei. De aceea e bine să nu mai gândim.

Situaţia se aseamănă foarte mult cu orice altă manifestare legată de droguri. Cum ar fi fumatul, de exemplu. Să comparăm homosexualii cu fumătorii. Se spune că există fumători înnăscuţi şi alţii deveniţi pe parcurs, că este o predispoziţie, cu alte cuvinte, spre fumat. Părerea mea e că această „predispoziţie” se cheamă labilitate psihică şi nimic mai mult. Pentru că, dacă eşti labil, te gândeşti la acest lucru intens şi îl întorci pe toate feţele, te apuci la un moment dat de fumat din curiozitate şi „descoperi” deodată că eşti făcut pentru aşa ceva, ceea ce e complet fals. Pentru că fumatul în sine ca act, nu are nimic de-a face cu natura, nu are niciun loc rezervat în lanţul existenţial din univers, este doar o conştientizare falsă a unui obicei inexistent în „tabelul de obiceiuri” al lui Mendeleev. Nu ar fi nimic dacă nu ar ajunge să îţi guverneze viaţa, să ţi-o schimbe complet, „convingându-te” că nu ai de ales…

Fondul problemei stă în faptul că omul, odată cu căpătarea conştiinţei de sine, are o sarcină extrem de grea în viaţă, aceea de a-şi citi instinctele. Gândirea lui are o asemenea pondere în luarea deciziilor, încât poate schimba sau anula cu totul pornirile instinctuale care de mult ori sunt prea simple şi prea difuze pentru a fi recunoscute.

Homosexualitatea şi heterosexualitatea nu sunt opţiuni pe care le poţi accesa odată cu achiziţionarea propriului corp. Acestea nu sunt nici religii la care să te converteşti în funcţie de credinţa pe care o ai într-o zi după o revelaţie. Niciuna nu are biblia ei. Lumea însăşi nu e în alb şi negru, ci de un gri spălăcit, foarte spălăcit. Ochii tăi şi mintea nu vor fi în stare niciodată să vadă copacul din faţă tot de culoare gri. În schimb instinctul vede tot, iar educaţia o intuieşte. Nu degeaba se spune că mintea e un lucru periculos, pentru că, odată scăpată de sub control, poate devasta totul.

Publicitate și alte recomandări video