Toţi ochii pe ALDE

joi, 08 decembrie 2016, 02:50
3 MIN
 Toţi ochii pe ALDE

Scorul pe care îl va obţine Tăriceanu duminică va fi un indicator privind mizeria morală a societăţii româneşti 

Un prieten plecat de ani buni în Germania m-a întrebat zilele trecute printr-un mesaj pe WhatsApp de ce a ajuns PSD la 42% în sondaje. Citez: „Pare mai rău ca la parlamentarele trecute. A făcut Cioloş vreo gafă recent? Că nu urmăresc zilnic“. I-am răspuns că, la ultimele alegeri, PSD, la vremea respectivă ambalat frumos sub sigla USL, a luat circa 70% din mandatele de parlamentar. Şi asta în condiţiile în care ARD (ex-PDL), singurul partid de opoziţie, a beneficiat de legislaţia electorală care permitea locului doi sau trei dintr-un colegiu să intre în Parlament. Ca să nu mai amintim de existenţa pe atunci a PPDD, partid de 15 procente, tot un mutant cu ADN pesedist.

În fapt, la finele lui 2012, PSD, sub toate denumirile sale, controla undeva la 85% din legislativ. Indolenţa parlamentarilor, văzuţi cu sacii în căruţă, disensiunile apărute în sânul USL, hăţurile lui Băsescu şi, apoi, victoria lui Klaus Iohannis, au făcut ca România să nu (re)devină o ţară bananieră. Cu un atac deschis pe toate fronturile împotriva Justiţiei, PSD îşi permitea atunci să întoarcă statul de drept în evul mediu al anilor ’90. Am avut noroc. Dar, indiferent ce se întâmplă pe 11 noiembrie, mai rău ca în 2012 nu poate fi. 

Întrebarea zilei de duminică nu este dacă va câştiga PSD alegerile, şi nici cu ce scor. Singura necunoscută a scrutinului este dacă ALDE va intra în Parlament. Şi dacă da, cu câte procente. În sondaje, partidul lui Tăriceanu variază între 6 şi 10 procente, dar toate calculele arată că, pe o mobilizare crescută la vot, ALDE riscă să rămână pe dinafară. Or, fără oamenii lui Tăriceanu alături, PSD şi dacă trece de 50% la redistribuire va rămâne un partid strâns în menghina dintre Palatul Cotroceni şi „stradă“. Râmaşi singuri în Parlament, chiar majoritari, pesediştii nu-şi vor face de cap. 

Însă, dincolo de calculele reci privind majoritatea parlamentară, procentele ALDE au o simbolistică aparte. O statistică realizată de mişcarea civică Iniţitiva România arată că 72 de candidaţi dintre cei 101 eligibili ai ALDE sunt fie penali, fie incompatibili sau în conflict de interese, traseişti sau cu acţiuni întreprinse împotriva statului de drept. Cu această ofertă se prezintă ALDE în faţa românilor: 71,3% dintre candidaţi sunt infractori sau delicvenţi. Spre comparaţie, la PSD „doar“ 52,2% dintre candidaţi au probleme integritate, la PNL – 38,8%, iar la USR – 10,6%. Procentele celorlalte formaţiuni sunt mai mici şi pentru că ALDE a acţionat în ultimii ani ca un aspirator de imoralitate. În Alianţa lui Tăriceanu şi-au găsit loc eligibil toate „deşeurile“ de care s-au debarasat celelalte partide. Şi partea cea mai interesantă abia acum urmează.

Principalul argument pentru care oamenii spun că votează ALDE este că acest partid s-a dovedit cel mai „anti-băsist“ dintre toate. Surpriză, însă. Lista ALDE cu nominalizări la Parlament colcăie de băieţi care i-au cărat servieta lui Traian Băsescu. Spre exemplu, Ion Ariton, fost ministru al Economiei în Guvernul Boc, trimis în judecată alături de Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Audiat, de asemenea, în dosarul lui Vasile Blaga privind finanţările ilegale din campania PDL. Sau Mircea Banias, fost lider PDL Constanţa, considerat multă vreme mâna dreaptă a lui Traian Băsescu la malul mării. Şi el trimis în judecată pentru corupţie. Iar lista poate continua. E paradoxal şi amuzant în acelaşi timp cum anti-băsiştii vor gira prin votul lor pe unii dintre cei mai influenţi oameni ai „regimului Băsescu“. 

Scorul pe care îl va obţine ALDE duminică va fi un indicator privind mizeria morală a societăţii româneşti. Cei care vota lista lui Tăriceanu îşi vor asuma transparent, în cunoştinţă de cauză, fărădelegea ca model de politici publice. Or fi mulţi, or fi puţini? 

Comentarii