Vorbe ale regelui Johan

luni, 27 martie 2017, 01:50
1 MIN
 Vorbe ale regelui Johan

Anul trecut, când a murit Johan Cruyff (25 aprilie 1947 – 24 martie 2016), eram în Germania, la mama. Săptâmânalul Bild am Sonntag (BamS) din 27 martie publicase, sub titlul Das Vermächtnis von König Johan/ Legatul regelui Johan/, o mică antologie cu vorbe ale marelui fotbalist olandez. 

Atunci n-am avut rând să le traduc şi să le dau mai departe. Cum tocmai s-a împlinit (vineri) un an de la trecerea lui în nefiinţă, le ofer publicului românesc, cu deosebire pentru microbiştii, fotbaliştii şi antrenorii români de fotbal, în memoria sa, cu speranţa că naţionala României va fi făcut între timp (aseară, adică) un meci care să ilustreze pozitiv măcar câteva dintre spusele sale…

„E simplu să joci fotbal, dar să joci fotbal simplu e chiar cel mai dificil lucru.”

„Nu cred în Dumnezeu. În Spania, toţi cei 22 de jucători îşi fac cruce înainte de fiecare meci. Dacă asta ar ajuta la ceva, toate partidele s-ar termina la egalitate.”

„Cel mai dificil lucru într-un meci uşor este să-l laşi pe adversarul mai slab să joace prost fotbal.”

„Nu există decât o singură minge în joc, aşa că trebuie să ţi-o procuri.”

„Calitatea fără rezultate este fără orizont. Rezultatele fără calitate sunt plictisitoare.”

„Dacă vreţi să mă înţelegeţi, aş fi explicat lucrurile mai bine.”

„De ce să nu poţi învinge un club bogat? Încă n-am văzut niciodată un sac de bani dând gol.”

„Mass-media confundă adesea viteza cu viziunea de joc. Dacă pornesc un pic mai repede decât adversarul să alerg, par mai rapid.”

„Trebuie să te asiguri ca cei mai slabi jucători ai adversarului să primească cele mai multe pase. Astfel vei recâştiga rapid mingea.”

„Tehnică nu înseamnă să ţii mingea de o mie de ori în aer. Asta oricine poate exersa. Dacă poţi asta, locul ţi-e la circ.”

„În echipele mele, portarul este primul atacant şi atacantul este primul apărător.”

„Mereu am executat eu auturile. Când primeam apoi mingea înapoi, eram singurul jucător neacoperit.”

„Jucătorii care nu sunt lideri adevăraţi se răţoiesc la colegii lor când aceştia fac o greşeală. Liderii adevăraţi mereu iau în calcul şi greşelile.”

„Din punct de vedere statistic, un jucător nu-i decât trei minute pe meci la minge. Întrebarea decisivă este deci ce faci în restul de 87 de minute pe teren. Aici se face diferenţa între jucători.”

„Dacă ai câştigat un titlu, nu mai eşti la 100%, ci la 90. Asta-i ca-n cazul unei sticle cu apă minerală acidulată. Dacă dopul a fost deschis pentru scurt timp, efervescenţa va fi deja mai mică.”

„Când ai mingea, trebuie să măreşti terenul cât mai mult posibil. Când adversarul are mingea, trebuie să-l micşorezi cât mai mult posibil.”

„Nu există decât puţini jucători care ştiu ce trebuie să facă atunci când n-au adversari. De aceea spun uneori: atacantul e puternic, dar nu-l supraveghea!”

„Mi se pare groaznic să investighezi talentul prin intermediul statisticilor computerizate. După criteriile de astăzi, eu unul aş fi picat. Când aveam 15 ani, puteam să pasez mingea 15 metri cu stângul, 20 de metri cu dreptul. Aptitudinile mele tehnice şi vizionare n-ar fi fost remarcate niciodată.”

„Jucătorii din ziua de azi nu mai pot şuta decât cu şiretul. Eu puteam să şutez cu şiretul, cu latul şi cu exteriorul ambelor picioare. Am fost, deci, de şase ori mai bun.”

„Fotbalul este un joc al greşelilor. Cine face mai puţine greşeli, câştigă.”

„Când eşti condus, trebuie să introduci un fundaş.”

„Fotbalul mi-a dat totul. Tutunul aproape că mi-a luat totul.”

P.S. Cruyff, care a murit de cancer pulmonar, ar fi fumat la un moment dat 80 de ţigarete pe zi. S-a lăsat de fumat abia după încheierea carierei de jucător, în 1991.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii