Alungarea FMI nu alunga criza

  O noua falie desparte politichia romaneasca: pro sau contra acordului cu FMI? In cercurile guvernamentale, necesitatea unui nou acord este aproape stabilita. Oficial, va fi cel putin o varianta in care nu se vor mai trage bani efectiv, doar o modalitate de a mentine increderea externa in politicile guvernamentale si de a nu speria cu totul posibilii investitori. In tabara opozitiei, FMI a devenit adversarul revenirii economice a Romaniei. Acordul cu Fondul este considerat „anormal si denaturat", „sinucidere nationala", de catre liderul PSD Victor Ponta, care se declara un admirator al premierului maghiar Viktor Orban. Promisiunea sa explicita este ca, odata ajuns la putere, va scapa poporul roman de pacoste cit ai pocni din degete. Unde-i problema? FMI s-ar face vinovat fata de Romania ca nu a prezis corect cind iesim din criza, ca si cum revenirea economica e un calcul de tip contabil.

Dinspre liberali, disparuti cu totul in vacanta, singurul preocupat de banii romanilor, zi si noapte, Dinu Patriciu, ii priveste pe domnii de la FMI ca pe niste tipi care „traiesc intr-o lume teoretica si nu stiu nimic despre economia romaneasca". Patriciu cauta „ca si altii inaintea noastra, o metoda rapida astfel incit sa ii trimitem acasa".

Cit adevar e in aceasta viziune? Are Romania alternativa?

Un acord sau absenta unui acord cu FMI nu reprezinta, in esenta, ceva care influenteaza in rau economia unei tari. Dar, in lipsa altor finantari mai ieftine, e un sprijin necesar la greu.  Cu niste conditii, desigur, care se pot duce in costuri sociale si repercusiuni politice pentru cei care le aplica. Succesul depinde, in cea mai mare masura, de profesionalismul guvernamental. Nimeni nu spune, de pilda, ca succesul programului cu FMI, manageriat si dus pina la capat de fostul ministru Mihai Tanasescu (deficite bugetare mici si sustenabile, cheltuieli publice rationale), a fost platforma pe care s-a construit cresterea economica dintre 2002-2007.

De ce este acum nevoie de un acord? In primul rind, pentru ca nu exista responsabilitatea tinerii cheltuielilor publice sub control. Romania nu a trecut acest examen niciodata, dupa 1989, de una singura. Oricum am da-o, tentatiile populiste, apropierea alegerilor ii fac pe guvernanti sa-si piarda mintile. Renuntarea Guvernului Tariceanu la colaborarea cu FMI a dus la deficite enorme si la acumularea unor factori care alimenteaza criza in care se zbate azi Romania. Privit altfel, FMI aduna acum cioburile farfuriilor sparte in perioada in care Varujan Vosganian s-a crezut Warren Buffett. Nu exista in Romania, in orice ecuatie politica am calcula, mai multa expertiza, viziune si luciditate decit cele propuse acum din afara.

Un al doilea motiv pentru care FMI ar fi necesar o reprezinta vulnerabilitatea tarilor de tipul Romaniei, dezechilibrate bugetar si cu deficite structurale, in fata furtunilor de pe pietele financiare. Criza nu s-a terminat, factori de risc, amorsati cu mult timp in urma, sint descoperiti saptaminal. „Curajul" Ungariei (mult mai indatorata decit Romania si cu deficite la fel de grave) de a suspenda temporar discutiile cu FMI s-a tradus, deocamdata, prin devalorizarea forintului, iar agentiile de rating par pregatite sa plaseze Budapesta in categoria „junk", alaturi de Bucuresti. Curajul de a avea o politica proprie de iesire din criza costa extrem de scump. Daca maghiarii isi pun problema maturitatii clasei  lor politice pentru un astfel de plan de lunga durata, impotriva curentului, atunci ce sa mai vorbim de romani? Noi pe cine sa ne bazam?

Ceea nu ne spune Ponta – in afara de schema „luam de la bogati prin taxe si dam la saraci prin pensii" – este cum acopera deficitele bugetare fara bani din afara si fara reduceri drastice de venituri in sectorul public. Ceea ce nu ne spun liberalii este de unde bani de investitii, in afara de lozinca „luam de la clientela si dam bani la cei care ii merita". Singurul punct unde are dreptate opozitia este ca nu prea se stie public unde ajung banii de la FMI. In afara de pensii si salarii, cum s-au cheltuit, pe ce anume si cu ce eficienta? Aici nu e doar o dovada a execrabilei comunicari publice a guvernului Boc, dar si, probabil, un mare simbure de adevar legat de incompetenta.