Bloguri, politicieni si alegeri locale

duminică, 06 ianuarie 2008, 21:05
4 MIN
 Bloguri, politicieni si alegeri locale

Blogurile politicienilor ofera uneori lecturi interesante. Prin ceea ce spun, prin maniera in care o fac, dar si prin ceea ce evita sa spuna. Pentru cei care nu sint familiarizati cu termenul de blog, trebuie sa spunem ca e vorba despre un fel de jurnal personal accesibil pe Internet, in care autorii nu doar isi publica textele, ci si intra in conversatie cu cititorii lor. Fenomenul nu e nou, blogurile exista de citiva ani buni, insa abia in ultima vreme mariajul dintre bloguri si politica, intre bloguri si campaniile electorale a devenit un factor important. Blogurile au inceput sa fie in mod serios utilizate ca vehicule electorale cu prilejul ultimelor alegeri prezidentiale din Statele Unite, dar ele au devenit deja populare si pe vechiul continent. In Franta, de exemplu, unde se estimeaza ca exista peste 8 milioane de cititori de bloguri, Nicolas Sarkozy a exploatat cu multa abilitate acest instrument in timpul campaniei pentru alegerile prezidentiale de anul trecut.

Daca pina acum s-a vorbit prin presa autohtona mai mult despre blogurile unor politicieni foarte cunoscuti, ca Adrian Nastase sau Ion Iliescu, iata ca fenomenul nu ocoleste nici scena politica locala. Astfel, doar cu citeva zile in urma am aflat din proaspat lansatul blog al senatorului Dan Carlan despre intentia sa de a renunta la candidatura pentru Primaria Iasului. Aceasta decizie simplifica semnificativ peisajul politic din perspectiva cursei pentru alegerile locale din 2008, dar complica, cel putin in aceeasi masura, viata actualului primar, Gheorghe Nechita, caruia i-ar fi convenit de minune o confruntare interna virulenta in PD-L intre Dan Carlan si Dumitru Oprea, din care viitorul sau principal contracandidat, oricare ar fi fost el, sa iasa slabit. Cu atit mai mult cu cit semnalele transmise de rezultatele alegerilor europarlamentare – in care, la nivelul municipiului, PSD a obtinut cam tot atitea voturi cit PLD, a carui filiala locala era condusa de profesorul Oprea – nu sint deloc linistitoare. Or, chiar daca, de regula, nu se pot aduna automat cotele de sprijin electoral consemnate la europarlamentare in favoarea PD si PLD, e limpede ca o combinatie a celor doua formatiuni, prin fuziunea din care s-a nascut PD-L, ofera un vehicul politic extrem de puternic contracandidatului actualului primar.

Dan Carlan s-a dovedit a fi un om politic pragmatic si abil, care a gasit formula optima de a evita o confruntare interna ce risca sa-i erodeze masiv capitalul politic pe termen lung. Atit semnalele primite, probabil, de la conducerea partidului de la nivel national, cit si cele transmise de personalitati si lideri de opinie din Iasi l-au facut sa realizeze ca solutia aleasa in final e cea mai onorabila si mai putin costisitoare politic, in ceea ce il priveste, si cea mai avantajoasa pentru partidul sau. Iasul e, cu siguranta, unul dintre punctele strategice esentiale pe care PD-L doreste sa le cistige pentru a-si consolida pozitiile in perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare.

Prin urmare, avem deja de pe acum datele principale ale apropiatei batalii electorale pentru Primaria Iasului. Cu doi protagonisti principali, Dumitru Oprea si Gheorghe Nichita, si cu un candidat independent oarecum inedit, Irina Schrotter, care ar putea introduce un element de culoare interesant. Ceilalti candidati vor juca, cel mai probabil, doar partituri minore. Inclusiv cel propus de PNL, un partid care, desi aflat la guvernare, nu a reusit sa adune la nivelul municipiului, la europarlamentare, decit doar 2/3 din numarul de voturi obtinute de PLD.

In astfel de situatii, multi se intreaba, probabil, cum va arata viitoarea campania electorala, cit de agresiva, cit de murdara va fi ea? O campanie care, practic, a inceput deja. Decizia Primariei de a nu permite PD-L sa imparta fasole si cirnati de Ziua Unirii, care a declansat un schimb de replici virulent intre Gheorghe Nechita si Dan Carlan, e doar o mostra in acest sens. Ceea ce discutam, insa, mult mai putin in astfel de situatii e ce tip de primar e cel mai potrivit pentru oras. De regula, cind se masoara abilitatile primarilor, se vorbeste despre numarul de strazi asfaltate in timpul mandatului lor, de cit de bine au aratat luminile de sarbatori si de tot felul de lucruri de aceeasi natura. Exista si o sintagma bine incetatenita, prezenta obsesiv in mass media: primarul este vazut drept primul gospodar al orasului.

Aceasta maniera poate fi, desigur, potrivita pentru orase de dimensiuni mici si mijlocii. Insa pentru orasele mari, precum Iasul, Clujul, Timisoara sau Constanta, o astfel de fisa a postului de primar nu mai pare deloc potrivita. Mai ales in conditiile actuale, in care Romania se transforma accelerat, in care se decide configuratia centrelor de putere economica si politica din tara. Primarul trebuie sa fie in primul rind in stare sa coaguleze elitele locale intr-un demers prin care sa formuleze o viziune de dezvoltare a orasului pe termen mediu si lung. O viziune care sa aseze cu adevarat, nu doar in chip formal, orasul pe harta Europei.

Comentarii