Boschetarii de drept

Doua crime violente, comise de pedofili asupra unor minori, au zguduit in ultimele luni opinia publica romanesca. In urma cu patru luni, trei minori dintr-un cartier sarac al Sucevei erau violati si ucisi de un psihopat provenind din rindurile boschetarilor. Recent, la Iasi, o noua crima precedata de viol pune pe jar politia si parintii: un copil dintr-o familie normala dar saraca si care frecventa mediile boschetarilor este atras de un psihopat provenind, foarte probabil, din rindurile celor fara un adapost, intr-o padure de la marginea orasului, unde, dupa ce a fost violat, isi gaseste sfirsitul spinzurat de un copacel.
Dupa toate aceste tragedii, nici o autoritate din Romania nu a emis alta declaratie in afara celor de genul "Vinovatul trebuie prins cit mai grabnic si bagat la inchisoare". Rezolvam astfel problema sau vor mai trebui sacrificati multi elevi pina ce autoritatile sa se trezeasca din buimaceala si sa caute raul mai in profunzime?
Sociologii au demonstrat ca delincventa si crima sint in strinsa legatura cu atit cu saracia, inclusiv cea spirituala, cit si cu promiscuitatea si lipsa normelor elementare de convietuire. In Romania ultimilor ani se petrece, sub ochii nostri dar si ai autoritatilor nepasatoare un lucru extrem de grav: pe zi ce trece, ne obisnuim din ce in ce mai mult sa privim boschetarii ca pe o categorie sociala fireasca si care aproape ca ni se pare normal sa coexiste.
Si statele europene dezvoltate au boschetarii lor. Inadaptarea si anomia nu sint fenomene ce tin neaparat de gradul de dezvoltare a societatii. Insa, acolo, amploarea fenomenului este absolut incomparabila cu cea din Romania. La ora actuala, in tara noastra exista circa 140.000 de copii institutionalizati, mare parte dintre ei abandonati. O cifra care ar stringe in spate pe un sef de guvern dintr-o tara ca Marea Britanie, de exemplu, chiar daca aceasta are o populatie de aproape patru ori mai mare.
In ce priveste boschetarii, fata de acestia statul roman a decis sa nu mai aiba nici o obligatie. Guvernul nu cunoaste nici macar numarul estimativ al acestora. Singurele care se mai agita sint citeva fundatii umanitare occidentale, dar si acestea din ce in ce mai putine datorita coruptiei functionarilor cu care au intrat in contact aici. Potrivit unor cifre neoficiale avansate de unele din aceste fundatii, numarul persoanelor fara adapost din Romania ar fi de peste 100.000. Dintre acestea, mai mult de jumatate provin din sistemul institutionalizat al statului, majoritatea izgoniti din casele de copii dupa implinirea virstei de 16 ani, dupa care autoritatile au decis ca nu mai au obligatii fata de ei.
In mod normal, dupa absolvirea scolii obligatorii, acesti copii ar trebui sa fie apti si responsabili de a-si lua viata in propriile miini. Statisticile arata ca mai putin de zece la suta dintre acestia reusesc sa-si gaseasca un serviciu si sa-si intemeieze o familie. Restul ingroasa rindurile boschetarilor.
Aici se pune o intrebare simpla: de ce nu reusesc acesti copii sa se integreze in societate, dupa ce statul nu le mai poarta de grija? Desi imagini cutremuratoare despre copiii strazii din Romania au facut de zeci de ori inconjurul lumii, responsabilii din institutiile de resort par sa nu-si fi pus inca aceasta problema. Uniunea Europeana, care a pus Romaniei la dispozitie fonduri nerambursabile si nelimitate pentru a rezolva aceasta problema probabil ca mai are putin si ne va da cu capul de tabla pentru a pricepe ce si cum trebuie actionat.
Problema acestor fonduri nu este atit de simpla precum ar dori-o multi dintre functionarii indolenti din tara noastra. Este adevarat, UE a pus la dispozitia Bucurestiului fonduri nelimitate pentru copiii institutionalizati, dar nu pentru a fi consumati sau, eventual, hacuiti de insatietatea celor care-i gestioneaza. Conditia pentru a elibera acesti bani este prezentarea de proiecte care sa duca la rezolvarea definitiva a problemei sociale in cauza. Fie ca nu s-a depus inca nici un astfel de proiect, fie ca s-au depus, dar au fost neviabile, cert este ca Romania n-a reusit sa deblocheze nici un euro din aceste fonduri.
Daca nu altfel, atunci macar dupa astfel de crime, intrebarea fundamentala pe care autoritatile romane ar fi trebuit sa si-o puna este urmatoarea: de ce marea majoritate a copiilor institutionalizati devin boschetari? Aici putem pune in discutie programele educative ce li se aplica in scolile speciale.
Un patron a angajat recent citeva zeci de absolventi de scoala speciala care fusesera evacuati din institutia de ocrotire, datorita virstei. Acestia n-au reusit sa munceasca decit citeva zile, desi patronul le dadea mincare si ii platea in fiecare seara. Au preferat sa se intoarca inapoi in canale. Optica acestora poate fi de inteles: obisnuiti ani de zile cu faptul ca mincarea curge gratis de undeva, ca apa dintr-un izvor, ei nu au nici cea mai mica idee despre corelatia directa dintre munca si subzistenta. Fara a intra in detalii, este clar ca, din moment ce acestia nu reusesc sa se adapteze in societate, ceea ce invata in scoala este total ineficient.
Un copil normal observa in timp, de la tutorii sai, ca munca este absolut necesara pentru a trai. In statele dezvoltate, programele de educatie a copiilor institutionalizati au doua obiective principale: suplinirea lipsurilor legate de afectivitatea de care au parte copiii normali in sinul familiei si cultivarea respectului pentru munca. Prima componenta este extrem de importanta. Statisticile sociale, ca, de altfel, si studiile psihologice, arata ca majoritatea covirsitoare a criminalilor provin din rindul celor carora le-a lipsit afectivitatea in copilarie. In casele de copii din Romania, majoritatea pedagogilor umbla printre camerele copiilor cu parul sub brat. Aceasta cind nu abuzeaza sexual de vreuna dintre fete. Sa ne mai miram de crimele abominabile care-i au ca autori pe boschetari?
Nu cu mult timp in urma, politicianul Varujan Vosganian spunea ca bani sint in Romania, problema fiind proasta lor gestionare. Nu stim daca in alte domenii este chiar asa, insa, in cazul copiilor institutionalizati, observatia este perfect aplicabila. Sa ilustam cu o aberatie din domeniu. Potrivit cifrelor oficiale, statul cheltuie lunar din contributia cetatenilor aproape 4 milioane de lei cu fiecare copil institutionalizat. Insa, daca o familie ia spre crestere si educatie un astfel de copil (parinti profesionisti sau familii de tip Foster, potrivit unei legi relativ recente), aceasta primeste lunar de la stat 800.000 de lei. Cu alte cuvinte, statul prefera sa cheltuiasca 4 milioane de lei pentru a "produce" un boschetar in loc sa aloce ceva mai mult de 800.000 lei pentru a scoate dintr-un potential delincvent sau criminal un om util societatii.
Saptamina trecuta, publicatia britanica "The Sunday Telegraph" se intreba si se mira in acelasi timp cum de, intr-o tara cu un numar record de copii institutionalizati, ca Romania, perioada legala de adoptie a unui orfan este de ordinul anilor, iar costul oficial al unui copil este de doar 2.000 de dolari. In fapt, orice occidental interesat de adoptarea unui copil roman stie ca pretul unei astfel de "marfi" in Romania este intre 15.000 si 20.000 de dolari. Pe piata neagra, fireste, pentru ca nimeni nu vrea sa astepte ani de zile. O intrebare pe care si-o puneau gazetarii britanici, dar care la fel de bine ne-o putem pune si noi, este de ce refuza cu obstinatie de atitia ani statul roman sa cistige diferenta aceasta de bani in folosul bugetului? Vrea statul sa protejeze coruptia din domeniu? Mai mult ca sigur ca nu. Pur si simplu, autoritatile nu realizeaza ca problema copiilor institutionalizati poate fi, indirect, buboiul unei societati infectate cu virusul nepasarii.(Claudiu RAUS)