Caută 
3 MIN
Presa titra ieri cu infrigurare: „A fost rezolvata
criza din CNSAS!”. Frumos titlu, buna veste, dar
oare asa o fi? Este pentru a nu stim cita oara
cind citim lucruri de acest fel – criza din CNSAS
a mai fost „rezolvata” de citeva ori pina acum si
tot nu s-a ajuns la liman. Avem toate motivele
din lume sa fim circumspecti.
Compromisul la care s-a ajuns ieri este, intr-
adevar, unul important. Demisia din functia de
presedinte al Colegiului CNSAS a lui Corneliu
Turianu, o trista figura, inlocuirea acestuia cu
Claudiu Secasiu si instituirea presedintiei rotative
sint pasi utili pentru reluarea activitatii
Consiliului. Dar ramine marea intrebare: de ce
nu se rezolva o data pentru totdeauna problema
arhivei si a cartotecii despre care membrii
CNSAS au tot vorbit pina li s-a racit gura? Ce
este asa greu de inteles? Arhiva si cartoteca!
Presedintele Traian Basescu a venit cu o solutie
de o enormitate incredibila – criza sa fie rezolvata
prin asigurarea accesului presei la dosare. Nu
se poate prostie mai mare. Oare marinarul
Basescu, care este atit de mindru de meseria
sa, a auzit de meseria de istoric? Oare
carnavalul a ajuns atit de mare incit s-a uitat ca
recuperarea trecutului, fie acesta si recent, este,
in principal, prerogativa istoricilor, care au o
meserie cu lunga si onorabila traditie, care se
supun unui strict protocol stiintific si care
urmeaza proceduri complicate inainte de a-si
formula public concluziile?
Din pacate, politizarea extrema din jurul CNSAS
a facut ca autonomia, esentiala pentru munca
istoricului, sa nu mai fie respectata. Trecutul
recent a ajuns ca fotbalul, tot romanul se pricepe
si isi da cu parerea. Lumea politica imagineaza,
cu o dezinvoltura demna de o cauza mai buna,
diferite retete si grile de lectura, care de care mai
traznite, dupa care istoricii sa-si modeleze
meseria. Se uita astfel ca CNSAS este o
institutie publica – deci aflata in acel spatiu de
autonomie numit sfera publica, nu la cheremul
statului sau al politicienilor. Si se pierde din
vedere ca istoricii trebuie lasati sa-si faca treaba
pentru ca ei stiu cel mai bine ce este de facut.
Marinarii stau pe vas (si, eventual, nu intra in
politica, daca le place asa mult pe vas),
politicienii stau in Parlament, iar istoricii fac
cercetare.
Ce se intimpla cind neavenitii isi baga nasul s-a
vazut din isprava lui Corneliu Turianu, care, dupa
doua zile de plimbari pe culoarele CNSAS, a
declarat, iresponsabil, ca premierul Calin
Popescu Tariceanu a fost informator al
Securitatii. Chiar daca, pina la urma, afirmatia s-
ar dovedi adevarata (deocamdata nu avem nici
macar un singur motiv serios sa credem ca
este), este clar ca informatia nu a fost filtrata
procedural si stiintific pentru a capata statutul
veridicitatii. Turianu a stranutat o impresie, in
deplin dispret al normelor din institutia in care
tocmai a intrat, doar pentru ca are o problema
politica si personala cu premierul. Am fost pusi in
fata unui gest descalificant, pentru care Turianu
nu mai are loc in Colegiul CNSAS, si, oricum, a
unui gest sinucigas – de acum incolo, personajul
nu va mai conta pe scena publica.
Cum s-a ajuns ca presedintele Basescu si PD sa
sustina o astfel de caricatura este un mare
mister. Un si mai mare mister este atitudinea de
extrema ambiguitate a sefului statului si a PD in
dezbaterile recente privind CNSAS,
condamnarea comunismului si lustratia. Basescu
nu are, cind vine vorba de subiecte de acest fel,
verva, interesul si impetuozitatea pe care le
dovedeste cu alte ocazii, de exemplu cind
combate coruptia sau cind viziteaza poduri si
santiere. A si declarat, pe cind era in China, ca
este departe fizic dar si ca interes de dezbaterile
privind CNSAS. Oare de ce? Ieri, cind a fost la
CNSAS, presedintele arata nervos, iritat si
excedat, nu era in apele lui, mai ales ca era
huiduit de multime. Nu mai hahaia si nu s-a dus
sa discute cu poporul – acela nu era poporul lui.
Seful statului contribuie la atmosfera de
suspiciune prin propria ambiguitate. Apatia sa
cind vine vorba despre comunism lasa loc la
intrebari insidioase privind trecutul sau sau
privind motivele pentru care refuza sa faca
anumite gesturi asteptate de opinia publica. Iar
acest lucru va atirna greu in cariera sa politica.
