De ce este nevoie de lustratie

Daca facem un bilant al politicilor retributive si decomunizante, constatam ca pina acum am avut:
un tiranicid precedat de un proces simulat rudimentar; peste 200 de procese precar pregatite,
intentate unor responsabili politici si militari implicati in represiunea din 1989, dintre care cel mai
cunoscut este procesul asa-numitului „lot CPEx”; din 1999, avem Legea deconspirarii Securitatii,
care este partial si o lege a lustratiei (contine prevederi care, in alte state est-europene, se afla in
legi ale lustratiei); la acestea se adauga prevederi legale recente care, de asemenea, au ca efect
lustratia, referitoare la anumite categorii profesionale (legea 303 privindu-i pe magistrati, legea
functionarilor publici).

Asadar, in categoria responsabililor vizati de retributie au intrat cuplul Ceausescu, liderii politici si
militari implicati in represiunea din 1989, Securitatea (o parte a ei) si colaboratorii politiei politice.
Dupa cum se poate usor observa, marele absent din aceasta enumerare este protagonistul
epocii, partidul comunist, raminind negestionata legal responsabilitatea politica a acestuia pentru
crimele si abuzurile din intreaga perioada totalitara.

Imaginea regimului totalitar pe care o ofera in oglinda politicile retributive este distorsionata si
partiala. Focalizarea responsabilitatii asupra cuplului dictatorial ar lasa impresia ca totalitarismul
comunist a fost o tiranie oarecare, diferita in intensitate dar nu in continut de alte tiranii. Astfel,
este ignorata complexitatea institutionala a unui regim totalitar, specificitatea ideologica a crimei si
articularea complicata a responsabilitatilor. Ion Iliescu a recurs la aceasta strategie „neo-
hrusciovista” (V. Tismaneanu), cu efecte deresponsabilizante asupra cadrelor si membrilor PCR,
pentru a lasa impresia ca doar tiranul si clica sa sint vinovati pentru raul produs de comunism
(altfel, socotit bun in esenta).

Apoi, prin concentrarea asupra actiunilor Securitatii, este penalizat doar unul din multele
instrumente ale terorii, dar nu si principalul responsabil pentru aceasta, care a fost partidul
comunist. In plus, asa cum s-a observat deja (D. Barbu), abordarea comunismului din unghiul
exclusiv al Securitatii lasa impresia ca in cauza este doar adeziunea fortata la comunism, nu si
aceea voluntara, si ca problematica este doar fata represiva, invizibila, a comunismului, nu si
aceea vizibila.

In fine, limitarea atentiei la 1989 ar conduce la ideea ca doar deriva comunismului a fost
criminala, nu si perioada de 45 de ani de regim totalitar.

Prin urmare, sint firesti eforturile recente de a pune in cauza responsabilitatile aparatului comunist
pentru intreaga perioada a dictaturii. Din acest motiv au fost infiintate Comisia Tismaneanu si
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, de aceea a fost ceruta de catre societatea
civila condamnarea crimelor comunismului si asa se explica preocuparea pentru o lege a
lustratiei. Lustratia este justificabila, dar, dupa cum arata experienta celorlalte state
postcomuniste la care am facut trimitere intr-un editorial anterior, si greu de implementat, daca nu
tine cont de normele justitiei liberale si ale democratiei.