Demascarea lui Patapievici

Era de asteptat ca aplicarea Legii Ticu sa provoace scandal. Problemele au aparut inca de la primul pas prevazut de lege: audierea in comisiile juridice ale Parlamentului a celor 11 candidati pentru Colegiul Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, care va desemna componenta Consliului si va intocmi regulamentul sau de functionare. Persoanele in disputa au fost si cele mai prestigioase de pe lista de candidati: Andrei Plesu si Mircea Dinescu, desemnati de PD si contestati de PNTCD pentru ca au fost membri ai PCR, si Horia Roman Patapievici, desemnat de PNTCD si contestat de membri ai puterii si ai opozitiei laolalta pentru ca ar fi defaimat, in cartea sa "Politice", natiunea romana.
Scandalul este legat nu atit de rezultatele votului din comisiile juridice, cit de forma luata de aceste audieri. Desi membrii comisiilor trebuiau sa-si dea votul in legatura cu legalitatea fiecarei candidaturi in parte, ei au inteles sa-si exprime protestul pentru ca Patapievici ar fi comis prin scriitura sa un act de lez-natiune. Desi trebuiau doar sa verifice daca eseistul in cauza are cazier si daca a fost membru al vreunui partid politic sau al unei organizatii care a desfasurat activitati ce contravin drepturilor si libertatilor omului, parlamentarii l-au pus la zid pentru antiromanism. Audierile au luat astfel forma unui veritabil proces stalinist de demascare, de desfiintare prin denunt si delatiune, care intra flagrant in contradictie cu Constitutia.
De altfel, audierile au fost organizate ca un proces. La intrarea lui Patapievici, toti parlamentarii aveau in fata actul acuzarii: copii xerox, distribuite la initiativa PDSR, cu pagina 63 din "Politice" continind citate incendiare. Fraza scoasa in fata a fost cea care se refera la radiografia plaiului mioritic si care contine comparatia inimii colective romanesti cu un fund. Exact ca la un proces, Patapievici a fost intrebat daca isi mentine afirmatiile. Din pacate, eseistul a intrat in joc si a spus ca si le mentine, ba chiar ca, acum, este de parere ca, in unele puncte, a fost prea moderat. Nu a inteles sa amendeze din prima clipa procedura de audiere. Asa incit patriotii acuzatori (intre care si un fost colonel de Securitate) si-au vazut de treaba, cu revolta de rigoare, si l-au transformat in 30 de minute intr-un indezirabil.
Prin acestea, Comisia a comis un dublu abuz: a organizat audierile ignorind total criteriile legale si si-a formulat argumentele uzurpind competenta intr-un domeniu – analiza literara – cu care, in mod evident, nu are de-a face. Parlamentarii nu s-au multumit sa-si manifeste competentele tehnice, juridice, ci au pretins sa se exprime ca apostoli ai neamului, la fel ca alti parlamentari care au decis cum trebuie facut manualul de istoria Romaniei si cum sa il cheme pe Mircea cel Batrin. Prin sacrificarea ritualica a lui Patapievici, membrii comisiei juridice si-au adus omagiul pe altarul natiunii, asa cum au facut-o la vremea aparitiei primei editii din "Politice" si Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu sau Vatra Romaneasca. De altfel, parlamentarii, in legatura cu care banuim ca nu au citit cartea pe care au stigmatizat-o, au urmat exact grila de tratare a textului si autorului impusa de primii critici ai lui Patapievici: au scos citatele din contextul textual si temporal, au ignorat intentia autorului, au echivalat citatele incendiare cu tot restul cartii, precum si cu viziunea politica actuala a lui Patapievici si l-au numit pe eseist "dusman al Patriei".
Cum nationalistii nu tin cont de argumente, nimeni nu s-a aratat sensibil la "apararea" lui Patapievici, asa cum si-a formulat-o in comisie ca si in 1996, intr-un sir de articole intitulate "Criticilor mei" care, de buna seama, vor ramine in publicistica de la noi ca un exemplu de replica onesta si perfect argumentata. Pentru cine avea ochi sa citeasca, Patapievici isi pune in garda cititorii chiar in cartea sa. El precizeaza ca textele cu formulari mai dure (scrisori "frenetice si disperate" adresate in 1990 si 1991 lui Alexandru Paleologu) sint marturia unei perioade tulburi din istoria Romaniei, in care, personal, a suferit o crunta dezamagire fata de comunitatea in care traia si mai ales fata de vulgata etno-nationala care flatuleaza ditirambic calitatile poporului roman. Este vorba, deci, de o marturie bruta care nu putea fi cenzurata, desi contine "exprimari excesive" cu care, afirma el, "se intimpla sa nu mai fiu de acord". In acea perioada, Patapievici a crezut ca cea mai adecvata varianta pentru exprimarea dezamagirii este estetica uritului. Pentru aceasta el ar putea fi amendat de un critic literar, dar nu de Parlament.
In fata Comisiilor, Patapievici a facut o singura greseala: nu s-a comportat ca unul care cere votul parlamentarilor. Plesu si Dinescu au apelat la persuasiune ("A fi dat afara din PCR era mai grav decit a nu fi membru al partidului", spunea Plesu) si au trecut hopul comisiilor, desi candidatura lor nu era in litera legii. Greseala lui Patapievici este insa doar una de strategie si nu una de tinuta. De altfel, prin activitatea sa publica, Patapievici este un exemplu de rectitudine morala si poate fi caracterizat intr-o mai mare masura nu de excesul stilistic, ci de rigoare si spirit echilibrat. Lipsa lui de experienta in fata unei comisii parlamentare nu scuza nicicum abuzul savirsit de parlamentari. (Adrian CIOFLANCA)