Exercitii de populism mediatic

Am avut parte de una dintre cele mai dramatice saptamini de multi ani incoace, in care liderii politici de pe glob au cautat, prin actiuni care au devenit pe zi ce trece tot mai coordonate, sa introduca o minima ordine intr-un sistem financiar ce pare scapat de sub control. Am asistat la o suita de masuri spectaculoase: la garantii extinse pentru depozitele din banci, la planuri de sute de miliarde de dolari pentru salvarea si sprijinirea redutelor cheie din sistemul financiar international, la anunturi corelate de scadere a dobinzilor de referinta, facute de principalele puteri economice ale lumii, de la Statele Unite si Marea Britanie la tarile din zona Euro si China. In vremuri normale, ultima initiativa ar fi dus la o crestere dramatica a indicilor bursieri pe tot globul. Din pacate, insa, nu s-a intimplat asa. Din contra, am asistat nu doar la caderi istorice ale preturilor actiunilor, ci si la fluctuatii ale cotatiilor cu adevarat incredibile in sus si in jos in decursul a doar citeva ore. Iar acum, toata lumea asteapta cu sufletul la gura sa vada ce se va intimpla in saptamina care abia incepe, mai ales dupa reuniunile de criza de la Washington, la care au participat, alaturi de principalele puteri economice din lume, si presedintii Fondului Monetar International si Bancii Mondiale, si de ieri de la Paris, la care au luat parte liderii tarilor din zona Euro.

Pare greu de crezut, dar, in ciuda avalansei de declaratii linistitoare facute de liderii lumii si, mai important, a luarii unor masuri concrete de sprijin pentru sistemul financiar international la care am asistat in ultima perioada, pietele au ramas pina acum agitate si pesimiste. Motivul principal e lipsa de incredere. Intr-adevar, increderea este si in politica, si cu atit mai mult in lumea financiara un bun pe cit de important, pe atit de perisabil. Odata pierdut, capitalul de incredere e foarte greu de recuperat.

Observatia e, de altfel, cit se poate de valabila si in cazul mass media. Si nici din acest punct de vedere nu stam foarte bine. Si in alte parti, dar mai ales la noi. De citiva ani buni, vedem cum mass media romanesti sint afectate de un ingrijorator fenomen de pierdere de prestigiu si de credibilitate. Ceea ce ducem inevitabil, si la erodarea capacitatii acesteia de a influenta opinia publica. Exista cauze care tin de comportamentul patronatului din media, care cedeaza adesea tentatiei de a implica vehiculele mediatice pe care le poseda in tot felul de jocuri politice si de afaceri, si cauze care tin de degradarea standardelor etice la nivelul breslei jurnalistice. Motivele le-am discutat cu alte ocazii si cu siguranta merita sa revenim asupra lor.

Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem ca, in ultima vreme, mass media a reactionat in buna parte corect si cu un bun simt sanatos atit la avalansa de masuri populiste iresponsabile votate in Parlament, cit si la cererile desantate formulate de sindicate, care, parind ca plutesc in stratosfera, ignora, cu o consecventa demna de o cauza mai buna, criza economica mondiala, care in mod evident nu are cum sa ocoleasca Romania. Avem, insa, in presa si destule contraexemple. Mai ales in zona comentariilor, care, in unele cazuri, au ajuns sa frizeze ridicolul prin nivelul jenant al argumentatiei. L-am auzit, de pilda, pe un comentator, chemat adesea sa ne explice cum stau lucrurile si in chestiuni legate de securitate, de politica externa in general – e vorba de Radu Tudor – spunind, intr-o discutie gazduita de "Antena 3", ca nu exista nici un motiv pentru care nu ar trebui indeplinite cererile sindicatelor, din moment ce cheltuim atitia bani pe masinile si escortele SPP pentru presedinte si primul ministru. Numele celui in cauza e, pina la urma, mai putin important, pentru ca astfel de "analize" pot fi asociate, din pacate, cu prea multe alte nume care apar pe micile ecrane. E genul de judecata pe care nu te miri daca o face cineva pe strada sau la o cafenea, dar e jenant sa o auzi din gura unui "comentator/analist politic".

Nu sistemul de protectie a inaltilor demnitari, practicat de altfel in toate tarile civilizate, saraceste Romania. Nici macar pensiile parlamentarilor, pentru ca ei sint doar citeva sute. In ultimul caz altceva e de incriminat: aspectul moral. Pentru ca suma in sine e neglijabila in raport cu efortul bugetar de citeva miliarde de Euro care ar trebui facut pentru a creste cu 50% salariilor celor citeva sute de mii de oameni din sistemul de invatamint. Problema e ca e greu sa spui asta unor profesori de liceu tineri, unor preparatori, asistenti sau chiar lectori din mediu universitar care se chinuie cu salarii extrem de modeste, in timp ce unii profesori universitari ajung la venituri de sute de milioane lunar. Dupa cum e anormal ca o persoana ca presedintele Fondului Proprietatea, fara nici un fel de merite speciale, numita in acest post pe criteriie exclusiv politice, sa cistige lunar aproape de 10 ori cit presedintele tarii.

Numai ca una sint anomaliile de acest gen, posibile intr-un sistem de salarizare in zona bugetara grav viciat, si alta e capacitatea tarii, in particular a bugetului de stat, de a suporta cresteri salariale de tipul celor propuse de sindicate sau de unele partide politice. Prima este o chestiune de ordin moral care se perpetueaza de 18 ani, la care oamenii politici se feresc sa umble. Din doua motive. Primul e acela ca se tem de reactiile unor lideri sindicali si a unor categorii influente mult mai bine platite decit altele. Adevarate structuri privilegiate care de regula isi maresc consistent veniturile multiplicind salariile cu tot felul de sporuri. Fenomenul nu este nou si nici nu este specific romanesc. De pilda, in Franta, unde sindicatele din transporturi, afiliate la confederatia comunista CGT, sint extrem de influente, exista la caile ferate un adevarat sistem de sporuri, intre care, de exemplu, "sporul de carbune", desi nu se mai circula de multa vreme cu astfel de locomotive. Iar pentru ca personalul din birouri sa nu fie nici el vaduvit, s-a inventat "sporul pentru lipsa de sporuri".

Al doilea motiv pentru care fortele politice se feresc sa schimbe din temelii sistemul de salarizare la bugetari e acela ca ar nemultumi, astfel, o intreaga clientela politica. Numirile in consiliile de administratie ale unor companii de stat sau ale unor organisme de reglementare si supraveghere pot aduce chiar venituri de citeva sute de milioane de lei vechi pe luna, pentru a da doar un exemplu.

Toate aceste lucruri sint adevarate. Sint imorale si sfidatoare. Dar – si asta ar trebui sa explice un comentator de buna credinta – ele se inscriu intr-o discutie absolut legitima, dar separata, care nu are nici o legatura cu faptul daca bugetul de stat are sau nu posibilitatea de a suporta, fara a introduce dezechilibre macroeconomice periculoase, sporurile salariale solicitate. Oricum, statistic, media salariilor bugetarilor este cu 25 de procente mai mare decit cea din mediul privat, asa ca ratele de crestere trebuie sa se inscrie, in mod logic, intr-o zona suportabila, care nu poate in nici un caz depasi cu mult nivelul de inflatie.

E foarte putin probabil ca acest gen de discutii sa fie facute de politicieni, mai ales intr-o perioada electorala. Mass media ar trebui sa aiba, insa, o agenda mai responsabila. E o cerinta impusa nu doar de respectarea unui standard etic profesional, ci si de un minim nivel de integritate pe care un jurnalist ar trebui sa-l aiba. Chiar daca apartine trustului media Voiculescu, care s-a aliniat in sincronism cu fantomaticul PC retoricii populiste iresponsabile lansate in spatiul public de PSD. Pentru ca, din pacate, pretul platit, erodarea credibilitatii, va fi platit, pina la urma, nu doar de impricinati, ci de mass media in ansamblu.