Ghemul duplicitatii

A existat sau nu un fir rosu intre Kremlin si Cotroceni dupa 1992? Iata o intrebare care chinuie inutil mintile multor romani de mai bine de o saptamina. Altii, la fel de multi dar ceva mai informati, au inteles ca acest fir nu a existat, dar nu inteleg de ce, daca tot s-a dovedit ca n-a existat, se mai face taraboi pe aceasta tema. In sfirsit, altii, probabil mult mai putini, chiar inteleg ca ar putea fi vorba despre o chestiune grava.
Un astfel de fir rosu este clar ca nu a existat. Problema consta insa in negocierile absolut secrete care s-au dus intre Bucuresti si Moscova inainte de 1996 in legatura cu acest subiect. Sa nu uitam ca este vorba despre perioada in care Romania semnase deja Parteneriatul pentru Pace cu NATO si negocia o posibila aderare la acesta alianta.
Iata, in acest context, trei declaratii care te fac sa-ti pui miinile in cap.
Prima, data de Ion Iliescu, presedinte al Romaniei inainte de 1996, acum patru zile la principala emisiune de stiri a unui post TV central: "Dupa ’93, in CSAT a fost o discutie, in urma careia s-a dispus ca sa se trateze cu toate tarile cu care au existat acorduri pentru asemenea telecomunicatii speciale, pentru anularea tuturor acestor acorduri bilaterale". Cu alte cuvinte, fostul presedinte vrea sa ne spuna ca era decis sa renunte la tot ceea ce ne lega de Rusia pina in 1989.
A doua, data in urma cu doua zile de generalul Vasile Ionel, fostul consilier pe probleme de aparare si securitate al presedintelui tarii de atunci, Ion Iliescu, declaratie publicata si in cotidianul nostru: "In 1994, Iliescu mi-a zis: Sa fim de acord sa se inceapa aceste discutiii intre specialisti, pentru a se clarifica toate aspectele tehnice, financiare, juridice privind o asemenea linie". In context, era vorba despre discutarea unei propuneri venite de la Moscova privind instalarea unei linii de comunicatii speciale intre Kremlin si Cotroceni, asa-numitul fir rosu.
Pina in acest moment, cum declaratiile se contrazic, este clar ca unul din cei doi – Ion Iliescu sau Vasile Ionel – minte.
A treia declaratie, data de Ion Iliescu in aceeasi zi in care a fost publicat interviul cu Vasile Ionel, dar dupa ce fostul presedinte l-a ascultat: "Domnul Vasile Ionel mi-a amintit ca eu am aprobat ca sa se vada exploratoriu ca sa ne lamurim despre ce este vorba, pentru a lua o decizie. Eu recunosc ca nu-mi aminteam toate aceste detalii". Deci, dintre cei doi, cel care mintise era Ion Iliescu. Isi recunoaste totusi eroarea, insa spune ca a facut-o involuntar.
Este extrem de discutabil cum un sef de stat nu-si mai aminteste despre unele negocieri extrem de importante pentru tara pe care o conduce dar, in fine, sa luam de buna scuza lui Ion Iliescu. In fond, la cei 70 de ani ai sai, putem fi intelegatori in aceasta privinta. Oricum, nu in aceasta consta gravitatea chestiunii.
Pentru cei care au uitat, sa amintim cine este acest personaj Vasile Ionel. In anii de dupa 1990, presa semnala in mod aproape disperat faptul ca Ionel, conducatorul de facto al CSAT pina in 1996, era un apropiat al KGB, om cu studiile militare facute si aprofundate la Moscova si personaj vazut in culori sumbre de catre oficialii militari ai Aliantei Nord-Atlantice, oficiali care s-au dovedit foarte informati despre cei cu care discuta in estul Europei. Ingrijorarea presei venea din neajunsul incompatibilitatii acestuia cu o functie extrem de importanta in contextul eforturilor Romaniei de a adera la NATO. In ciuda acestor semnale, Iliescu l-a mentinut in functie. Mai mult, avea o incredere oarba in el, fapt ce a stirnit si mai mult aplecarea presei catre acest personaj. In cele din urma, alegerile din 1996 au ingropat atunci acest subiect.
Acum aflam ca Iliescu ar fi fost dispus sa negocieze, inante de 1996 si chiar si dupa, daca ar fi ramas la putere, despre oportunitatea unui fir rosu cu Moscova. Unii, printre care si fostul presedinte, se intreaba ce-ar fi fost rau daca am fi avut un astfel de fir, asa cum au Londra, Parisul sau Washingtonul. Comparatia cu utilitatea acestor fire rosii este hilara. La fel ar fi si eventualele noastre explicatii.
Se intelege, atitudinea puterii dinainte de 1996 nu poate implica nicidecum o raspundere juridica, nefiind vorba de incalcarea vreunei legi, ci de o raspundere morala, pentru ca s-a incalcat, poate, un deziderat al multor romani – loialitatea fata de Occident. In conditiile lipsei unei culpe juridice, probabil ca scandalul se va stinge curind. Ceva am aflat, totusi, dupa ani de zile, din toate aceste dezvaluiri: totala duplicitate a Romaniei in negocierile de aderare la NATO de pina in 1996. Dupa alegerile de la toamna, pe care PDSR le-ar putea cistiga, vom negocia din nou cu NATO integrarea in alianta. Probabil ca acest partid nu mai este la fel de nostalgic dupa rasarit ca in urma cu sase, sapte ani. Insa, daca si noi punem aici un "probabil", cum ar putea americanii sa puna altceva acolo unde este nevoie de cuvintul "sigur"? (Claudiu RAUS)