Hetero-Romania

sâmbătă, 24 martie 2001, 00:00
3 MIN
 Hetero-Romania

Duminica trecuta, Parisul si-a ales drept primar un homosexual notoriu. "Nefirescul" politician, un socialist pe numele sau Bertrand Delanoe, reuseste o performanta istorica, invingind dreapta, care domnea peste capitala Frantei de peste un secol. Nu stim daca l-o fi ajutat faptul ca e homosexual, dar cu siguranta ca nici nu l-a incurcat. Aceasta nu inseamna ca parizienii ii prefera pe homosexuali heterosexualilor sau ca primii ar fi mai multi decit prin alte parti, cum ar fi Romania, si si-ar fi impus, astfel, mai usor reprezentantul. Pur si simplu, chestiunea in discutie nu conteaza. Francezii si, in general, occidentalii, nu apreciaza o persoana in functie de orientarea sa sexuala. In unele tari, acest lucru e valabil chiar si in ceea ce-i priveste pe oamenii Bisericii.
La Bucuresti, o acuzatie privind o presupusa orientare sexuala asemanatoare francezului lansata la adresa Patriarhului Teoctist provoaca un adevarat cutremur. Dumnezeu stie daca o fi adevarat ce spune nu stiu ce document in legatura cu Preafericitul. Oricum, n-o vom afla noi, enoriasii, in viata de aici si, probabil, nici urmasii nostri. De altfel, pe unii dintre noi nici nu ne intereseaza. Scandalul, insa, da. Acesta ne priveste. Pentru ca, mai mult decit majoritatea celorlalte, pe care televiziunile ni le baga pe git seara de seara, acest scandal ne caracterizeaza. Sa incepem cu Seful.
Pentru presedintele Iliescu, acuzatia reprezinta o "impertinenta". El lanseaza si cel mai original argument in apararea Patriarhului: "Un om la 87 de ani ar merita cit de cit respect si consideratie din partea tuturor." Se pare ca un homosexual nu prea merita "respect si consideratie".
Ministrul Culturii si Cultelor, Razvan Theodorescu, nu putea fi decit " consternat" de ceea ce el considera a fi inceputul unei campanii care nu poate fi decit "josnica si inimaginabila". Si incheie in aceeasi logica a umanului heterosexual. Numai cei care nu cunosc "personalitatea reala a Patriarhului Teoctist" ar putea da crezare unor asemenea "insinuari". Ca si cum – lasa, voluntar sau nu, sa se inteleaga ministrul nostru – un homosexual nu ar putea fi "o personalitate reala".
Si pentru a incheia seria aparatorilor de enorm bun simt, sa dam cuvintul si cetateanului de rind citat de un cotidian central. "Daca Patriarhul Teoctist ar fi fost homosexual, nu l-ar fi lasat Ceausescu sa conduca Biserica atitia ani la rind" ne spune Alexandru Manole, 52 de ani, probabil bucurestean.
Mai conteaza daca e adevarat sau nu ce spune documentul cu pricina despre Preafericit? Nicidecum. In Romania, chiar de esti, chiar de nu esti homosexual, oficial nu se poate pentru ca sa fii. Odata ce ai intrat in "oficial", devii, obligatoriu, preafericit. In timp ce, nu-i asa, homosexualii sint niste nefericiti. Iar unii s-ar putea sa fie chiar si oameni.
Nu ne intereseaza aici reactia lui Adrian Nastase. Subiect in sine delicat pentru domnia sa, premierul si-a tras-o pe propria turta politica, atacind inca o data Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii. Important e ca am mai ratat o data o clarificare absolut necesara. Poate fi un homosexual, spre exemplu, prim-ministru al Romaniei? Un homosexual oficial, nu doar pentru intimi. Si daca da, poate deveni el si presedinte? Si daca nu, de ce?
(Pavel LUCESCU)

Comentarii