In numele „cetateanului obisnuit”

O mare parte din politica din Romania se face in numele „omului de rind”, al „cetateanului obisnuit”. La fel, politica editoriala a mass-media, in special a celei audio-vizuale, este croita dupa chipul „cetateanului de pe strada”. Dar cine-o fi, pina la urma, acest personaj misterios si atit de influent? Cum arata el, cu ce se ocupa, unde locuieste?
Ne intrebam pentru ca, desi „cetateanul obisnuit” este atit de des invocat, profilul sau nu este deloc clar. Bineinteles, politicienii si moderatorii de talk-show-uri nu au dileme. Ei par a sti cu mare precizie ce vrea „omul de rind” intr-un caz sau in altul, cum gindeste el, ce pricepe si ce nu pricepe, care ii sint interesele, aspiratiile etc. Respectivii iluminati dau senzatia ca au vocatia si darul de a citi in fiecare clipa in mintea „omului de rind”, ca sint in posesia unui instrument magic prin care intra in legatura cu lumea invaluita in ceata a acestuia.
Cetateanul de rind nu este chemat niciodata in carne si oase sa vorbeasca in numele sau, sa-si pledeze cauza. El beneficiaza, in schimb, de serviciile acestor binevoitori ambasadori, avocati, translatori, care il re-prezinta in fata lumii si traiesc bine mersi pe seama lui.
Romania pare a fi compusa, in viziunea „translatorilor”, pe de o parte, dintr-o oligarhie vizibila si privilegiata si, pe de alta, dintr-o mare masa de clone, de cetateni obisnuiti cu acelasi chip, care constituie „poporul”, „adevarata Romanie”, „Romania profunda”. Aceasta viziune, evident rudimentara, simplificatoare, isi are in filigran sursele intelectuale in expirata teorie a societatii de masa, conform careia modernitatea produce indivizi-clone, si in ideologiile demofile, in populism si marxism-leninism, care stipuleaza ca exista o categorie de populatie, majoritara, posesoare a virtutilor supreme si a adevaratei puteri.
Cind presedintele Traian Basescu spune ca merge direct la popor, el vrea sa spuna ca nu sta sa se incurce in parlamentari cu oligarhia, ci isi ia mandatul direct de la masa cea virtuoasa. Ceea ce trece cu vederea presedintele este ca el procedeaza, in esenta, la fel ca altii pe care ii denunta. Seful statului nu este decit unul din nenumaratii iluminati, avocati, translatori care pretind ca aud, in momente de gratie, vocea omului de rind.
Chipul „cetateanului obisnuit” pe care il produc ritualurile politice este mai degraba caricatural. Partea si mai dezolanta este ca ilustrarea acestuia se face cu precadere prin intermediul sinistrelor vizite de lucru. Toti presedintii si premierii postcomunisti au preluat nenorocitul retetar comunist al vizitelor de lucru, mergind pe santiere sau in zone calamitate pentru a da mina cu muncitorii si pentru a simula grotesc empatia cu ei.
La fel, stirile si reportajele TV aduc in prim plan tarani turmentati, gospodine stirbe, muncitori timpi si baieti de cartier care ne sint vinduti pe post „oameni de rind”. Ori ne imbuiba pina la ultragiu cu Gigi Becali (altul care aude voci), care, chipurile, ni se spune, ar fi pe placul „poporului”.
Totusi, Romania nu este nicidecum atit de simpla si atit de exotica pe cit lasa sa se inteleaga oamenii politici si mass-media. Societatea romaneasca, chiar si dupa mai multe decenii de masificare, de uniformizare totalitara, a ramas destul de diversa, de amestecata, de complexa si devine tot mai complicata. Nu poate fi rezumata si inteleasa cu una cu doua. Si cu atit mai putin poate fi inteleasa de aceia care doar simuleaza legaturile cu ea.
In plus, sa ne intelegem, societatea romaneasca nu este totuna cu periferia. Iar figurile mofluze aratate la televizor la rubrica „cetateni obisnuiti”, baietii de cartier si Gigi Becali reprezinta periferia. Daca presedintele Basescu confunda Romania profunda cu periferia, atunci el comite o mare eroare si o grava ofensa.