Lectia bulgara

Noutatea candidaturii, provenienta extra-politica, profilul charismatic si programul populist – acestea au fost ingredientele retetei succesului fostului rege Simeon al II-lea la alegerile din Bulgaria de duminica.
Miscarea Nationala Simeon al II-lea – care, cu adevarat, este mai mult o miscare si mai putin un partid politic articulat – a fost infiintata in urma cu numai doua luni, neexistind deci timp pentru implicarea in vreun scandal public major. In scurtul interval s-a descoperit doar ca printre candidatii pentru Parlament ai formatiunii, intre care se numara un campion olimpic, o fosta regina a frumusetii, un magician, se afla si fosti colaboratori ai serviciilor secrete. Descoperirea a ramas fara consecinte sub impactul mesajului salvationist al noutatii. Intr-o tara in criza, noutatea absoluta sugereaza prospetime si schimbare intr-o mai mare masura decit rotatia la guvernare. Votul bulgarilor a fost in mod explicit indreptat impotriva establishment-ului politic, sanctionind ambele partide care au impartit puterea din 1990 pina acum – Fortele Democratice Unite si Partidul Socialist (comunistii reformati). Fascinatia exercitata in Bulgaria de noutate este comparabila cu cea din Rusia, provocata de aparitia lui Vladimir Putin sau cu cea din Serbia, provocata de promovarea lui Voislav Kostunita.
In al doilea rind, a contat ca Simeon al II-lea nu provine din peisajul politic bulgar, perceput de cei mai multi dintre bulgari ca fiind compus dintr-o elita corupta si neperformanta. Precedentul in aceasta privinta il constituie Polonia anului 1990, cind un obscur om de afaceri venit din Occident, Stanislaw Tyminski, a intrat in turul doi al alegerilor prezidentiale, surclasind candidati mult mai faimosi, dar cu imagine uzata. Simeon al II-lea a fost si el om de afaceri in lungul exil spaniol si a avut, la fel ca Tyminski, abilitatea sa transleze metonimic, in mesajul electoral, modelul reusitei personale spre promisiunea administrarii cu succes a tarii.
In plus, Simeon al II-lea a avut avantajul charismei personale (farmec amestecat cu paternalism) intr-o disputa electorala in care partidele au lansat programe similare (prevazind combaterea coruptiei si saraciei, politica macro-economica prudenta, aderarea la institutiile internationale). Substratul mitic al charismei sale este imaginea de Salvator pe care si-a creat-o. Simeon vine pe scena dupa un martiraj cu rezonanta christica (abdicarea si expulzarea din 1946) si promitind o teleologie (vindecarea Bulgariei de sindromul tranzitiei fara sens). Functia Salvatorului este, dupa Maurice Barrès, "socializarea sufletelor" – cu alte cuvinte, reinsertia sociala a multimilor alienate, regenerarea morala, reconfortarea identitara si proiectarea unui sens. Bulgarii simt, ca si romanii, ca starea tranzitorie se prelungeste la infinit si ca sacrificiile acestor primi 11 ani post-comunisti nu au un rost palbabil. Mesajul care promite depasirea acestei situatii si nu doar o noua etapa intr-un proces lung este preferat pentru ca are efecte terapeutice.
In fine, pentru a ne referi la programul populist al Miscarii Nationale Simeon al II-lea, sa amintim, pe urmele lui Peter Wiles, ca populismul este mai degraba un sindrom decit o doctrina, este mai degraba moralist decit programatic. Programul partidului fostului monarh este asemanator cu cel al celorlalte partide, cu diferenta ca este mult mai vag. In loc sa spuna cum va combate saracia si coruptia, Simeon s-a multumit sa se revolte discursiv, cu moralism si patetism, impotriva unei asa situatii. Sursa principala a populismului in Bulgaria este, ca si in Romania, frustrarea sociala (lucru demonstrat de o cercetare comparativa pentru Bulgaria, Romania si Slovacia, facuta de Alina Mungiu Pippidi si Denisa Mandruta). Sentimentul esecului social al majoritatii contrapus succesului unei minoritati creeaza spatiu de manevra fortelor politice care promit eradicarea spectaculoasa a acestui decalaj.
Scrutarea dinamicii politice din Bulgaria este de maxima importanta pentru Romania. Datele anului electoral 2000 de la noi au fost asemanatoare: partidele au concurat cu programe similare (ca urmare a presiunilor organismelor internationale), diferenta fiind facuta de promisiunile populiste si de retorica nationalista; se consuma un ciclu electoral in care toate fortele politice, si de la stinga si de la dreapta, au fost la putere fara a reusi sa scoata tara din criza; clasa politica era perceputa de majoritate ca fiind corupta; insatisfactia generalizata era provocata de sentimentul de frustrare – invidie sociala combinata cu sentimentul coruptiei generalizate (deci nu de saracia propriu-zisa). Aceste elemente au creat mediul prielnic pentru afirmarea unei forte populiste, care sa promita regenerarea politica si eradicarea coruptiei (ceea ce implica, asa cum am vazut in cadrul dat, si eradicarea saraciei). Aici isi are explicatia succesul PRM, reinventat ca partid justitiar. Totusi, putem considera ca Romania a avut noroc ca noutatea sa s-a numit Corneliu Vadim Tudor. Extremismul sau, imposibil de ascuns, a facut posibila o mobilizare politica de proportii si credibila care sa ii impiedice accesul la putere. Mobilizarea a functionat si in Polonia, in cazul Tyminski. In cazul lui Simeon al II-lea, un personaj stimabil cu profil democratic, coalizarea politica a fost imposibila si oricum risca sa provoace proteste sociale de amploare. Entuziasmul care a insotit succesul electoral al Miscarii Nationale Simeon al II-lea risca insa sa ascunda pericolul reprezentat de gestionarea puterii de catre un partid politic lipsit de orice experienta administrativa si cu inclinatii populiste.
In cazul Romaniei, lumea politica a primit, dupa scrutinul de anul trecut, sansa extraordinara sa se regenereze din interior. Dar tendintele structurale care favorizeaza populismul se mentin. Ceea ce inseamna ca, daca lumea politica nu se va reforma, exista riscul aparitiei si la noi a unui personaj providential, care s-ar putea sa nu aiba profilul stimabil al lui Simeon al II-lea. Exista ceva semne promitatoare. Dar regenerare nu inseamna doar schimbarea liderilor, ci si modificarea comportamentului politic si regindirea sistemului politic. Adica, drum lung, care nu va putea fi parcurs fara vointa politica.
(Adrian CIOFLANCA)