Mamutul CET

De fiecare data cind vine vorba de pretul platit de ieseni pentru incalzire, discursul oficialilor CET a ramas de 17 ani, in linii mari, acelasi. "Greaua mostenire" reprezentata de capacitati de productie supradimensionate fata de numarul consumatorilor si puterea lor de cumparare, utilaje vechi de 20-40 de ani, cu un randament redus si, implicit, costuri de productie imense sau incasarile slabe de la populatie au fost mentionate, pe rind, drept cauza a situatiei financiare dezastruoase in care se afla societatea. An de an, CET se inregistreaza cu pierderi de sute de miliarde de lei. Pina si obiectul principal de activitate, respectiv productia de energie electrica, a ajuns sa fie generator de pierderi. Si aici oficialii CET au o explicatie, in speta pretul de livrare in sistemul national impus de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, pret aflat mult sub costul de productie.
Marea problema a CET nu este data, insa, de factorii obiectivi care dau dureri de cap managerilor. In fond, orice manager privat se poate plinge ca clientii intirzie cu plata, ca materia prima este scumpa, iar instalatiile necompetitive. Pe acesta, insa, nu-l pasuieste nimeni. Daca nu scoate profit, dispare, iar locul firmei sale este luat de alta, mai eficienta. CET a beneficiat pina acum de o ciudata ingaduinta din partea autoritatilor locale. Timp de 17 ani nu s-a incercat mai nimic pentru repunerea pe picioare a CET, cu exceptia, poate, inlocuirii in productie a lignitului cu huila. Acest lucru s-a dovedit a fi o arma cu doua taisuri. Eficienta energetica mai mare a huilei a fost anulata de pret si de conditiile de transport. De la 70-80 dolari pe tona, s-a ajuns ca huila sa fie negociata la preturi de peste 100 dolari pe tona. Furnizorii CET s-au dovedit incapabili, anul trecut, sa aduca huila din Rusia, iar CET s-a dovedit incapabil sa-si asigure surse alternative de aprovizionare. Doar iarna extraordinar de blinda a scutit Iasul de o catastrofa. Sefii CET se pling ca nu reusesc sa-si incaseze facturile de la populatie. Masurile au fost, insa, aminate an de an. Incheierea de conventii individuale de plata cu fiecare client a inceput sa devina o masura efectiva abia din acest an, cind a aparut o obligatie legala ferma pentru CET. Iesenii de buna-credinta s-au vazut astfel pusi in aceeasi oala cu rau-platnicii. De unde si rezistenta opusa la plata facturilor.
Primaria a ezitat pina acum sa se atinga de CET sau de Uzina de Furnizare a Energiei Termice. Au devenit antologice cuvintele fostului primar Constantin Simirad referitoare la fostul sef al regiei de distributie a energiei termice, Romeo Mistreanu. "Eu il dau afara si miine. Da’ pe cine sa pun in loc?". Acest "da’ pe cine sa pun in loc" a devenit si leit-motivul actualului primar. Directorul CET, Dorin Ivana, a reusit sa incheie ultimii ani pe pierderi de sute de miliarde. Oriunde altundeva, la primul semn ca societatea merge prost, directorului i s-ar fi cerut sa-si scrie singur demisia. La Iasi, el a fost doar mingiiat parinteste pe crestet, fara sa fie luat la rost nici macar formal.
Autoritatile iesene par sa astepte minuni de la planul de restructurare a CET, demarat timid anul trecut. Ceea ce uita, insa, edilii este faptul ca, chiar daca planul va merge brici, pretul gigacaloriei va ajunge la un nivel considerat suportabil, de 40 de euro, abia peste 20 de ani. Cele doua decenii de restructurare, adunate cu cei 17 ani pierduti pina acum inseamna 37 de ani. In care iesenii vor fi platit aiurea pierderile unui mamut lasat sa traiasca pina acum dupa cum a vrut. Mamut pe care il purtam si il vom mai purta inca mult timp in spinare. Pe banii nostri.